G4Media.ro

Teodorovici: Îmi doresc un proiect politic nou în centrul căruia să fie…

Teodorovici: Îmi doresc un proiect politic nou în centrul căruia să fie românii, dincolo de interesele partinice

Fostul președinte executiv al PSD Eugen Teodorovici, trecut pe linie moartă de noua conducere a partidului, afirmă că îşi doreşte „un proiect politic nou, în care nici stânga, nici dreapta, aflate într-o permanentă opoziţie, să nu se mai confunde cu binele sau răul absolut şi să nu mai nege realitatea economică şi socială exclusiv în funcţie de interesul politic imediat”.

„Îmi doresc să încetăm să mai trăim în lumea aceasta politică a iluziilor şi deziluziilor pe care, în mod repetat, ni le vând şi ni le confirmă oamenii politici prin efectul demagogiei, ca defect fundamental al democraţiei. Îmi doresc un proiect politic nou, în care nici stânga, nici dreapta, aflate într-o permanentă opoziţie, să nu se mai confunde cu binele sau răul absolut şi să nu mai nege realitatea economică şi socială exclusiv în funcţie de interesul politic imediat pe care poziţia faţă de conducerea ţării le-o oferă. Îmi doresc, aşa cum am spus de atâtea ori, un proiect politic fundamentat pe idei şi măsuri pe termen lung, fie că vorbim de finanţele ţării, de economie şi mediul de afaceri, de sănătate, învăţământ, protecţie socială, justiţie sau siguranţă naţională, un proiect politic care să pună, în CENTRUL său, mai presus de orice, românii şi România, dincolo de interesele partinice sau de grup şi indiferent dacă acestea vin din interiorul sau din afara ţării”, a scris Teodorovici sâmbătă pe contul său de Facebook.

În opinia sa, „iluzia continuităţii care aduce normalitate, unitate şi bunăstare este totuna cu iluzia penelistă a schimbării, care aduce creştere economică şi socială”.

„Pentru foarte mulţi oameni de bună credinţă preluarea guvernării de către partidul preşedintelui aflat în exerciţiu a fost un vis împlinit şi începutul speranţei într-o Românie normală, în ţara creşterilor posibile cu adevărat. Astfel, că prin magie, în mai puţin de două luni de guvernare, au reuşit să redea creşterii economice şi sociale valenţe pe care le speram uitate după aproape un deceniu de la tăierile de salarii şi pensii din anul 2010. (…) Iată cum, în absenţa competenţei şi responsabilităţii, dar cu sprijinul prostiei şi aroganţei, creşterea economică şi socială devine doar o iluzie a actualei puteri ce riscă să se sfârşească într-o mare deziluzie pentru cei care şi-au pus toate speranţele şi visele lor în conceptul «România normală». Dar cea mai mare deziluzie vine pentru cei care văd cum acest guvern învestit, încă de la început, cu patalamaua «guvern de tranziție», își aduce aportul la creșterea accelerată a diminuării democrației, prin acțiuni ce sfidează respectul față de domnia legii. Iată că acest guvern se dovedește, pe zi ce trece, un guvern care face victime prin abuzul asumării răspunderii fără simțul răspunderii”, mai scrie Teodorovici.

În urmă cu o lună, Eugen Teodorovici afirma că „o juntă politică” a preluat puterea în partid, precizând însă că situaţia „poate fi salvată” şi că va face echipă cu toţi cei care acţionează pentru „schimbarea profundă” a formaţiunii.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

38 comentarii

  1. E mare gradina maicii domnului!

    • Se pare ca au păstrat aceeași firmă de consultanță cu texte răsuflate sau, mai haios, au păstrat doar textele, că nu se mai bagă nimeni 😛

  2. Alt Prost!

  3. Partenerul lui Dragnea, tov Traiceanu nimic ? Joaca volei in Dubai ? El iese virginal in prag de alegeri sa-si continue imunitatea…
    Si-a pus locotenentul prapaditor de mir, fost shambelan la curtea lui vantu, sa dea din gura.

  4. Un papagal ….

  5. Ministrul Teodorovici PSD este peste Ministrul Citu PNL.
    Deficitul niciodată nu a depășit 3%.
    Creștere economică 3 ani consecutiv certificata de Eurostat.
    OUG 114 prin care a taxat corporațiile și multinaționalele care fug cu profitul din țară prin optimizarea fiscală.
    Creșteri de pensii si salarii.
    Scăderea datoriei publice la 37, 5%
    Creșterea salariilor tăiate de Boc.
    Etc.

    • TROLL ALERT!
      Horia, Florea, Napoleon, fără penali sunt fantoșe de trol al mafiei PRO-PSD-ALDE folosite pentru proaganda în favoarea securiștilor interlopi

      ”Ministrul Teodorovici PSD este peste Ministrul Citu PNL.”- dacă stă în picioare, drepți, lângă Cîțu care stă pe scaun.
      ”Deficitul niciodată nu a depășit 3%.”- în contabilitatea dublă de tip mafiot a discotecarului derbedeu
      ”Creștere economică 3 ani consecutiv certificata de Eurostat.” -și pe vremea bătrânului bolșevic Tăriceanu era ”creștere” atât de ”certificată” și aia, că a dus la tăierea salariilor și pensiilor ca efect al politicii economice a mafiei PSD-USL
      ”OUG 114 prin care a taxat corporațiile și multinaționalele care fug cu profitul din țară prin optimizarea fiscală.” așa se întâmpla pe vremea Mafiei securiste, anul trecut? fugeau cu profitul din țară și aprozaristul știa ” din scoarță în scoarță” și în loc să-i oprească, a profitat de ocazie ca să dea OUG 114 și să deturneze fondurile către mafie?
      ”Creșteri de pensii si salarii.”- pensia minimă nu era de 714 lei, asta înseamnă că a crescut?
      ”Scăderea datoriei publice la 37, 5%” – FAKE- la sfârșitul lui 2016 când a început guvernarea ”din scoarță în scoarță” era de 35%
      ”Creșterea salariilor tăiate de Boc.”- salarii tăiate din cauza ”creșterii” economice falimentare a Mafiei din vremea PSD-USL(Tăriceanu)
      Etc.

    • …bun.
      Și alte comentarii, de ce au fost șterse de la acest Troll?
      Nu că mă interesează, dar ști ce mult contează? :)))

    • Vezi ca mai erau niste texte in scriptul de la PSD. Bag de seama ca nici pe alea nu esti in stare sa le inveti pe de rost… ???

    • Normal ca il sutii,hotii la hoti trag,troll rus!Nu mai poate scoate bani din tara pentru banca lui Putin,asa ca trebuie facut ceva,ca-si pierde postul de gubernator ,tradatorul teodorovici !LA PUSCARIE CU HOTII SI SLUGILE LUI PUTIN DIN PSD!Langa dragnea sa ajunga toti,acolo sa-si faca partid…Partidul Hotilordin Romania,asta e numele corect !

  6. Teodorovici zis si Discoteka
    Un politician tanar cu master la Academia SRI.
    Foarte bun ca ministru.

  7. Teodorovici: „Dar cea mai mare deziluzie vine pentru cei care văd cum acest guvern învestit, încă de la început, cu patalamaua «guvern de tranziție», își aduce aportul la creșterea accelerată a diminuării democrației, prin acțiuni ce sfidează respectul față de domnia legii.”

    Dupa OUG 13 sau dupa Comisia Fl Iordache sau dupa celebrul „PENTRU CA PUTEM” al lui Codrin Stefanescu, cat TUPEU sa ai sa vorbesti asa?
    Sa invoci „creșterea accelerată a diminuării democrației, prin acțiuni ce sfidează respectul față de domnia legii”, cand in astia aproape 3 ANI de zile NU am vazut decat VOINTA lui Dragnea!!!
    Cata democratie o fi vazut acest dandy de Ferentari in cei 3 ANI?!
    Trist e ca palavragelile acestui nimeni sunt tocate continuu pentru privitorii de la vuvuzelele A3 si RTV, sustinatori ai PSD!!!

  8. Partidul Rahova 20-20.

  9. Eu inteleg ca e o perioada in care lipsesc subiectele, dar de ce mama dracului il mediatizati chiar pe mascariciul asta?

  10. Ce relevanta mai are ce tot debiteaza papițoiul asta ?!?

  11. Ce se petrece, Orlando, Ciuma Rosie nu te mai satisface? Nici placuta suedeza nu-ti mai place sau ti-a soptit Livache ca la ”Facultatea” Rahova se practica implantul cu bile de rulment de Saviem si te gandesti sa te inscrii la un curs apro-fundat?

  12. La asa ceva n-ai ce sa zici! O fi bolnav, o fi nebun…?!

  13. Zoaie de homosexual. El isi doreste.

  14. Partidul din care faci parte a aplicat politici de impartire a banilor publici in mod iresponsabil . Cetateanul trebuie responsabilizat , invatat cu faptul ca are obligatii inainte de a pretinde drepturi . Voi i-ati dat cetateanului roman pe tava bani cu nemiluita in conditiile in care nu ii merita . E vorba mai ales de procurori , judecatori , militieni , jandarmi , profesori , pensionari , functionarii din administratie . In acest fel ati impartit Romania in doua ; mediul privat o parte bugetarii cealalta parte . Ati luat cu japca din rodul muncii primilor ca sa dati nemeritat ultimilor . Incercati sa scapati de judecata lumeasca pentru o astfel de fapta dar nu o sa scapati de cealalta judecata . Legile le faceti pentru cei care capuseaza banul public . Din acest motiv toti cei care lucreaza in mediul privat vor cauta si vor gasi metode prin care sa nu se conformeze fiscal . Pentru ca sistemul bugetar din tara asta este foarte numeros , foarte scump si foarte ineficient .
    Asa ca , hai sictir .

  15. Aventul rus Teodorovici sub acoperire a executat impreuna cu gasca psd/alde toate ordinele venite de la Maskva pentru a submina Romania in continuare tot asa cum au facut.o in ultimii 30 de ani.Oricum romanii nu.s asa prosti cum cred rusii si au demonstrat.o la ultimele alegeri prezidentiale.fuc.k of.f Evgheni Feodorivici.

  16. Cativa???pai sant aroganti si prosti de bubuie s.au deconspirat toti,asa.i cand subvalutezi inteligenta romanilor ,,o iei pe cocoasa cu ranga,,

  17. Nu ar fi o idee rea sa își facă un partid nou! Iar simbolul electoral sa nu fie trei trandafiri ci trei chiparoși. Apoi sa joace ping-pong cu cele doua contabilități paralele. Apropo de ping-Pong: doamna Dancila ar trebui recuperată pentru viitorul proiect politic; e depozitată multor secrete in calitatea ei de fosta prim-ministru și nu stii niciodată ce poate face cu ele…

  18. Imi doresc o oaste de stransura. Cu politrus(c)i perversi si buni de gura. In care eu, Orlando cu par sur de lup perfid, voi fi inscaunat boss de partid. Imi doresc o hala de ciurucuri. In care interesele imorale sa poarta fesele anormale. iar sa vand gogosi si ghiumbuslucuri.

  19. Pun pariu ca nu a spus nimic despre importanța comisiilor parlamentare – din ele sa faca parte oameni pregatiți iar rezultatul analizelor sa fie public pe baza de logica si nu pe baza de cine are majoritatea in comisie.
    Nu o s-o uit pe Olguța cum a deschis ea gura sa-ntrebe in comisia de analiza a fraudarii votului la europarlamentare.
    Ce sa faci cu o majoritate parlamentara care hotaraste fix ce probleme au ei chef sa analizeze in comisii – ca sa se prefaca ca au de treaba – ignorând problemele reale?
    – cazul caracal si tandarei
    – informatizarea anaf
    – autostrada moldova
    – activitatea avocatului poporului si anpc
    – activitatea curtii de conturi si a procurorului general

    De ce nu spune cineva clar: doar competența reală a celor care detin majoritatea in comisiile parlamentare pot sa ne scoata țara din rahatul ciumei roșii!

  20. Cacaceo, iti dau eu o idee cu care ramai in istorie! Pui pe tine o vesta de-aia ca la palestinieni, te duci la prima cexina si tragi de sfoara!

  21. Gargaragiu de 2 bani. Chiparosu nici nu ar trebui băgat în seamă. La fel toată clica existentă încă la conducerea psd sau emigrată prin ce știe ce partide.

  22. 30 de ani au jefuit țara sau vândut pe nimica toată resursele țării și acum, aceeași mizerabili vin să propună „hai să facem ceva în interesul cetățeanului că nu e frumos să nu îl ascultăm „. Hai sictir fmmpsdaldeudmr!!!!

  23. cum, pana acum nu a fost asa? nu draknea se lupta pentru milioanele de romani ascultati, si pentru milioanele de romani din puscarii?

  24. Teodorovici, scarbosule, dispari din fața și din viața noastră, că ni se întoarce stomacul pe dos când îți vedem mutra grețoasă, care exprimă caracterul tau josnic și mizerabil!
    Marș la celulă, împreună cu toate javrele pesediste!

  25. Cine mai are incredere in Cassanova? Poate Veo…

  26. Jegul asta mai este in liberate,

  27. Si cine te-a oprit, mai draga Orlando (Furioso) sa-ti faci singur un astfel de proiect, ca doar ai avut o putere mare la mana in calitate de ministru al finantelro, fara sa mai adaog functia de prim-plan in PSD ?