G4Media.ro

Teodorovici: Noul calcul al ROBOR se va aplica doar creditelor noi, dar…

Teodorovici: Noul calcul al ROBOR se va aplica doar creditelor noi, dar românii care au deja credite pot cere recalcularea ratelor în funcţie de noua formulă de calcul a ROBOR

Românii vor putea cere băncilor refinanţarea creditelor existente în funcţie de noua formulă de calcul a ROBOR, care va fi aprobată joi în Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 114/2018, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, transmite Agerpres.

El a participat, marţi, la o conferinţă pe teme energetice, iar, la final, jurnaliştii l-au întrebat care sunt principalele modificări care vor fi aduse OUG 114/2018 şi care vor fi aprobat joi în şedinţa de Guvern.

„Principala modificare a OUG 114 va fi, pentru sectorul bancar, decuplarea ROBOR de partea de taxare a activelor financiare. ROBOR va fi înlocuit cu un nou mod de calcul şi anume tranzacţiile interbancare şi sunt convins că cifrele vor arăta altfel”, a spus ministrul.

El a arătat că, în acest fel, ratele românilor la bănci vor scădea. Noua formulă de calcul va fi aplicată automat noilor credite, iar, pentru cele în vigoare, oamenii vor trebui să facă cereri de refinanţare prin care să li se aplice noul mod de calcul.

„Propunerea noastră va fi – dar discuţiile continuă şi zilele acestea, până la şedinţa de Guvern – ca, după apariţia ordonanţei de urgenţă, peste o lună sau ceva de genul ăsta, să se treacă la această abordare. Întrebarea este cui se aplică noua formulă. Clar noilor credite în lei se va aplica, iar, pentru cele în derulare, formula de schimbare este cea de cerere de refinanţare. Practic, românii care au credite în lei pot face o cerere de finanţare a acelui împrumut la aceeaşi bancă sau la alta, bazat pe noua formulă de calcul, iar, dacă aceea va fi mult mai atractivă, dacă românul va decide să se finanţeze de la aceeaşi bancă sau la altă bancă, iar dacă se face la altă bancă va fi şi o competiţie între bănci pentru a oferi românilor o finanţare mai ieftină pentru că va fi afectată şi cota de piaţă a acestor bănci”, a spus oficialul guvernamental.

Teodorovici a mai spus că, în ceea ce priveşte Pilonul II de pensii, termenul de aplicare a prevederilor din OUG 114 va fi prorogat pentru luna mai.

„În ceea ce priveşte Pilonul II, propunerea este ca obligaţia de plată a capitalului ca diferenţă între ce este astăzi şi ce ar fi în baza ordonanţei să fie făcută la final de an, adică în decembrie şi automat nu mai existe această presiune cu luna iunie, cum este astăzi în ordonanţa 114 şi desigur să prorogăm sau să suspendăm pe o perioadă scurtă aplicarea acelor procente din ordonanţă, o lună sau două, am propus pentru luna mai, pentru a avea timp de discuţii de ordin tehnic pentru a vedea forma finală privind ce obligaţii au de îndeplinit vizavi de partea de capital social, unde să se ducă el, şi care este aria de investiţii pentru Pilonul II de pensii”, a mai spus ministrul Finanţelor.

El a subliniat că prevederile legate de energie din OUG 114 vor fi modificate numai dacă au fost discutate cu actorii din piaţă şi dacă au avizul Consiliului Concurenţei.

„Eu am cerut foarte clar colegilor de Guvern care au anumite sectoare în coordonare, precum energia şi comunicaţiile, şi vin cu propuneri pentru OUG 114 să se asigure că discuţiile s-au purtat în prealabil şi cu actorii din piaţă. Ministrul Energiei a trimis aseară la minister (la Ministerul Finanţelor – n.r.) un set de propuneri, o să vedem astăzi dacă toate aceste etape au fost urmate, inclusiv avizul de la Consiliul Concurenţei, şi, dacă da, această propunere se va regăsi joi în şedinţa de Guvern”, a arătat Teodorovici.

Anterior, în aceeaşi conferinţă, ministrul Energiei, Anton Anton, a afirmat că Ministerul Energiei propune eliminarea contribuţiei de 2% din cifra de afaceri pentru producătorii de energie din cărbune şi că are avizul Consiliului Concurenţei în acest sens.

Însă într-un răspuns al Consiliului Concurenţei, trimis luni, 25 martie, Ministerului Energiei şi obţinut de AGERPRES, instituţia de concurenţă indică faptul că taxarea diferenţiată ridică suspiciuni privind acordarea unui ajutor de stat. Consiliul Concurenţei recomandă ca măsură să fie agreată cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) şi cu Comisia Europeană.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. olrando, tot asa e si acum? nu demult suna hrebengiuc la banca sa dea credit nerambursabil sau cu dobanda preferentiala jemecherului de partid.
    tu cum ai luat creditele ?

    • Asta nici nu stie cat plateste la creditele lui,slugi care se ocupă de Asta,normal daca se joacă cu banii nostri.auzi,sa fac eu cerere de recalculare la banca…banca să recalcule creditul nesimtitilor pt. Ca ati furat împreună,am rata mărită cu 240 lei in nici 2 ani.cum garantează statul pt.cel care ia credit prima casa?hoti nenorociți.

  2. dandy asta crede ca lumea nu are ce face, ca lucreaza la stat ca el, sa stea degeaba si cum ziceam, nu are ce face, numai sa umble pe la banci dupa refinantat credite

  3. si care este economia de rata la un robor 3m 2.78 formula veche si 2.58 formula noua…. 0.2pp tradus la 35000 lei pe 5 ani economie de 4 lei pe luna. apa de ploaie, marjele fixe ale bancii trebuie reglementate….. hai lasa ca te pricepi tu

    pune prin lege robor 0 si bancile nu se vor mai imprumuta una de la alta si de acolo sa vezi intermediere financiara.

  4. partidul ne jupoaie cu mana altora. nu-i asa ca-i minunat ?

    • Exact asa este. Felicitări „Orlando… ce te ai aflat în treaba”

  5. Aceleasi povesti de adormit copiii.
    Cum poate o taxa sa scada dobanda la credite?!?
    Cum se poate ca un OUG sa nu rpoduca nimic timpnde 3 luni, dupa care sa fie modificat pe-aici pe dincolo, si anume prin partile esentiale…?!?

    O sa vedeti ca o sa-l mai modifice de vre 3-4 ori.

  6. in traducere contractul de credit are valabiltate juridica si poate fi atacat de ambele parti , deci si banca se poate indrepta impotriva clientului ! asa ca aia care cascau gura la idiotii astia din PSD sa-si ia gandul de la vreun chilipir

  7. Cand au fost acordate inprumuturile, gradul de indatorare era aproape 60%, acum gradul de indatoarare a scazut pana la 40 %. Nu vor fi acceptate cererile de refinantare pentru contractele vechi ….

  8. Căutați un împrumut autentic? Vreau să folosesc această ocazie pentru a informa pe toată lumea că doamna Mary William o împrumutător privat de împrumut, care oferă împrumuturi pentru oportunități de viață. Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a vă achita datoriile sau aveți nevoie de un împrumut pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ați fost respins de bănci și de alte instituții financiare? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de ipotecă? căutați mai multe pentru că suntem aici pentru a vă face toate problemele financiare un lucru din trecut. Acordăm fonduri persoanelor fizice care au nevoie de asistență financiară, care au un credit rău sau au nevoie de bani pentru a plăti facturile, să investească în afaceri la o rată de 2%. Vreau să utilizez acest mediu pentru a vă informa că oferim asistență fiabilă și beneficiară și că vom fi dispuși să oferim un împrumut. Așadar, contactați-ne astăzi prin e-mail la:
    (marywilliam902@gmail.com) Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, puteți să ne contactați astăzi.

    Creditele disponibile pe care le oferim sunt:

    1. Împrumut personal
    2. Împrumut de afaceri
    3. Împrumut de investiții
    4. Împrumut pentru locuințe și multe altele

    Așadar, contactați-ne astăzi prin e-mail la:
    (marywilliam902@gmail.com) Deci, dacă doriți să obțineți un împrumut de la compania mea, puteți să ne contactați astăzi.
    Mulțumesc

  9. O zi buna

    Aveți nevoie de un împrumut pentru fiecare scop? Te afli într-o problemă financiară? Bridge Finance este garantat în furnizarea de servicii financiare clienților cu o dobândă favorabilă. Împrumuturile noastre sunt ușoare și rapide. Contactați-ne astăzi pentru a obține împrumutul de care aveți nevoie. Putem potrivi orice împrumut cu o rată a dobânzii de 2% la bugetul dvs. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să ne contactați imediat prin (adrianbay0008@gmail.com)

  10. Încercați să începeți o afacere, să vă decontați datoria, să vă extindeți afacerea existentă, aveți nevoie de bani pentru a construi, aveți nevoie de bani pentru a cumpăra furnituri. Ați întâmpinat probleme în încercarea de a asigura un instrument de credit bun, contactați-ne acum pentru finanțare astăzi și puneți capăt tuturor barierelor dvs. financiare. Suntem rapide, fiabile și competente. Pentru răspuns imediat- E-mail: unitatefinancialaidscompany@gmail.com

  11. O zi buna

    Aveți nevoie de un împrumut pentru fiecare scop? Te afli într-o problemă financiară? Bridge Finance este garantat în furnizarea de servicii financiare clienților cu o dobândă favorabilă. Împrumuturile noastre sunt ușoare și rapide. Contactați-ne astăzi pentru a obține împrumutul de care aveți nevoie. Putem asorta orice împrumut cu o rată a dobânzii de 2% la bugetul dvs. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să ne contactați imediat prin (adrianbay0008@gmail.com)