Testare masivă în Shangai, la o lună de la încheierea unui lockdown de două luni
Autorităţile din Shanghai impun rezidenţilor din nouă cartiere ale oraşului şi din unele regiuni mai mici să efectueze teste anti-COVID-19 în perioada 26-28 iulie, au precizat autorităţile municipale luni, după apariţia unor cazuri locale sporadice în capitala comercială a Chinei, potrivit Reuters.
Shanghai a încheiat în iunie un lockdown de două luni, dar a înregistrat cazuri zilnice de ordinul zecilor în ultimele săptămâni.
Autorităţile se bazează pe testări repetate în masă pentru a identifica infecţiile pe care le pot carantina apoi rapid pentru a preveni transmiterea ulterioară, în acord cu strategia ”dinamic zero”, potrivit căreia orice focar trebuie ţinut sub control pe cât de rapid posibil.
Campania de testare, în cadrul căruia rezidenţii trebuie să treacă prin două teste de depistare a COVID-19 într-un interval de trei zile, a fost iniţiată după altele similare la începutul lunii. Rezidenţii oraşului trebuie să se testeze cel puţin o dată pe săptămână pentru a avea acces în spaţii publice şi mijloace de transport.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.