G4Media.ro

Testarea cu teste din salivă a copiilor de grădiniță, elevilor și a…

sursa foto: Pexels/ Cottonbro

Testarea cu teste din salivă a copiilor de grădiniță, elevilor și a profesorilor să se facă acasă, pentru că cei pozitivi ar rămâne izolați – scrisoare deschisă a Societății Medicilor din Colectivitățile de Copii și Tineri

Testarea cu teste din salivă a preșcolarilor, elevilor și a personalului didactic poate fi utilă dacă se realizează la domiciliul acestora, înainte de a merge spre grădinițe/școli, scrie într-o scrisoare deschisă președinta Societății Medicilor din Colectivitățile de Copii și Tineri, Daniela Rajka.

Documentul adresat miniștrilor Educației și Sănătății atrage atenția că „avantajul esențial al testării la domiciliu este acela că persoana testată pozitiv rămâne izolată la domiciliu, nu intră în colectivitate, iar colegii de clasă pot continua cursurile cu prezență fizică”.

Dacă la testare ar fi descoperit un caz într-o clasă, pe regulile actuale prevăzute în ordinul comun toată clasa ar trece în online, potrivit scrisorii: „colegii de clasă ai unui copil depistat pozitiv în clasă vor fi considerați contacți direcți, deoarece au stat împreună fără mască în spațiu închis, și vor trebui să treacă în on-line”.

Scrisoarea menționează că „există și alte țări care au adoptat măsura testării-screening a elevilor la domiciliu, distribuind un număr de teste părinților pentru efectuarea acasă a testării și raportarea rezultatelor către unitatea de învățământ”.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Astia nu au inteles ca scopul tuturor masurilor luate de guvern este raspandirea virusului si nu izolarea lui?
    Ca le cada afacerea cu wax inurile.

    • De asta masurile ca restrangerea programului (pentru crearea de aglomeratii) si interzicerea accesului nevaccinatilor in magazine (tot pentru crearea aglomeratiei la tarabe) par ilogice.
      Dar ele sunt foarte bine gandite.

    • La fel si scurtarea vacantei de iarna. Ca sa se creeze aglomeratie cat mai repede.

  2. Astia nu au inteles ca scopul tuturor masurilor luate de guvern este raspandirea virusului si nu izolarea lui?
    Ca le cade afacerea cu wax inurile.

  3. Total gresit! Majoritatea care se vor testa acasa si vor avea rezultat pozitiv vor minti ca sa nu intre in carantina. De ce credeti ca majoritatea parintilor sunt contra efectuarii testelor in scoala???

    • Parintii sunt impotriva testarii la scoala pentru ca majoritatea au inteles, in ciuda tuturor scremerilor chinuite ale autoritatilor si presei de a baga frica in ei cu „mor copilasii”, ca de fapt Covidu nu afecteaza decat in proportii infime copiii. Asadar preventia pentru ei este inutila, ei trebuie sa faca boala, sa capete imunitate naturala si sa isi vada de viata.

      Dar, corect, testarea acasa nu se va putea implementa, decat daca parintii vor fi de exemplu obligati sa prezinte un test negativ de la laborator (nu facut de ei acasa) atunci cand incepe scoala sau periodic. Asa ceva nu se va putea implementa pe banii parintilor.