Testarea pentru COVID în centrele de recoltare, doar cu dovada înregistrării la DSP / Ministerul Sănătății: Fără această dovadă, recoltarea probelor pentru RT-PCR nu se va efectua!
Ministerul Sănătății precizează, luni, că persoanele care merg la centrele de recoltare pentru testarea RT-PCR trebuie să prezinte dovada înregistrării la direcția de sănătate publică. Ministerul Sănătății atenționează că, fără această dovadă, recoltarea probelor pentru RT-PCR nu se va efectua.
Pentru a merge la un astfel de centru, persoanele respective nu trebuie să folosească mijloacele de transport în comun.
Precizările Ministerului Sănătății:
Persoanele care prezintă simptomatologie specifică infecției cu virusul SARS-CoV-2, conform Metodologie INSP din data de 20.01.2022, (http://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-pentru-personalul-medico-sanitar/2951-metodologia-de-supraveghere-a-covid-19-actualizare-20-01-2022), cu indicație de testare RT-PCR, vor solicita testarea către Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București prin numărul de Call Centre 021-9462 sau prin platforma online de la adresa https://dspb.ro/formular-programare-test-covid-19/.
Persoane nedeplasabile, sau care nu au posibilitatea de a se deplasa către un centru de testare, vor mentiona acest lucru în formularul online sau operatorului Call Centre pentru a fi introdusi in lista de asteptare a SABIF pentru testare la domiciliu.
Pentru persoanele care se pot deplasa catre un centru de recoltare, fara a utiliza mijloacele de transport in comun, DSP va informa solicitantul cu privire la posibilitatea testării într-un punct de recoltare organizat într-o unitate sanitară, prezentându-i le pe cele din imediata vecinătate dar și posibilitatea de accesa harta acestor puncte de recoltare, publicată pe site-ul MS și DSP București. De asemenea, DSP va emite prin email si/sau sms care conține numărul de înregistrare al cererii, numele, prenumele solicitantului și CNP-ul parțial anonimizat, pe care pacientul îl va prezenta la centrul de testare.
Persoanele care se vor prezenta în punctele de recoltare, vor prezenta dovada înregistrării de testare la DSP București. Persoana va prezenta email-ul /sms-ul primit de la DSP București. Fără această dovadă, recoltarea probelor pentru RT-PCR, NU SE VA EFECTUA!
Personalul din punctul de recoltare are obligația să valideze datele pașaportare cu numărul de înregistrare al cererii de testare, primit prin email /sms, de la DSP București. În cazul în care, datele nu corespund, recoltarea nu se va efectua.
După recoltare, persoana testată va aștepta la domiciliu rezultatul testului RT-PCR, pe care îl va primi prin email / sms din aplicația CORONAFORMS.
În cazul în care, rezultatul testului este POZITIV, contactați medicul de familie și urmați indicațiile acestuia!
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii