G4Media.ro

Teste puține, cazuri puține. La ce ne ajută dacă ne mințim singuri?

Teste puține, cazuri puține. La ce ne ajută dacă ne mințim singuri?

Cu 246 de cazuri de infecție raportate până miercuri la prânz, cu 3441 de persoane în carantină și cu 23.679 în izolare la domiciliu, România se laudă oficial că stă bine în statistica globală. Grație măsurilor adoptate de guvern, mai susțin autoritățile, suntem departe de riscul suprasolicitării spitalelor.

Față de Italia, cu peste 31 de mii de cazuri și peste 2500 de decese înregistrate miercuri la prânz, față de Spania, cu aproape 14.000 de cazuri de infectare și peste 600 de decese sau Germania, cu peste 10.000 de cazuri și 20 de decese, situația din România pare, într-adevăr, infinit mai bună.

Numai că România a realizat din 26 februarie, de la înregistrarea primului caz, și până azi doar 4150 de teste astfel că raportat la numărul populației este aproape irelevant că avem doar 246 de cazuri. Faci puține teste, ai puține cazuri. Testezi mult, raportezi mai multe. Țările care raportează mii sau zeci de mii de cazuri au realizat zeci de mii de teste.

Greu de stabilit acum dacă numărul mic de testări reprezintă rezultatul unei politici oficiale, cu scopul de a ține jos în mod deliberat numărul de cazuri sau se datorează unor factori obiectivi: lipsa personalului calificat, epidemiologi puțini, absența echipamentelor de testare, kituri puține etc. Ar putea fi toate cauze combinate, adică politică de stat combinată cu sărăcie lucie.

Cert este că numărul mic de cazuri nu reflectă nici pe departe eficiența măsurilor guvernamentale. Să nu uităm că în dimineața zilei de luni, 9 martie, când în România se înregistrau deja 15 cazuri, premierul Ludovic Orban încă ezita dacă să închidă sau nu școlile. Liberalii și președintele Iohannis au mers mai departe cu planul organizării de anticipate, minimalizând amploarea crizei, până vineri, când totul s-a dat peste cap din cauza că Florin Câțu și-a depus mandatul la presiunilor liderului PNL.

Prin urmare, nimeni nu trata încă serios epidemia, la fel cum nici Trump, Merkel, Boris Johnson sau Macron nu i-au acordat prea mare atenție. Franța și-a văzut mai departe de alegeri, Trump visa că ”virusul chinez” o să dispară miraculos peste noapte, Merkel se ocupa mai mult de refugiați, iar premierul britanic experimenta pe propriul popor teoria imunității de turmă.

Orban și Iohannis n-au fost, prin urmare, singurii iresponsabili de pe planetă, ci fac parte dintr-un grup mare și select. Cu toții s-au trezit la realitate abia către sfârșitul săptămânii, când numărul cazurilor de infectare a început să crească vertiginos, iar cohorte din Italia, cea mai afectată țară din UE, se pregăteau să revină în țară.

Până atunci însă, aproape trei săptămâni de la apariția primului caz de infecție în România, voința politică de a aborda în mod serios epidemia de coronavirus a lipsit cu desăvârșire, la fel responsabilitatea față de viața și sănătatea cetățenilor. Acest lucru trebuie amintit mereu.

Prin urmare, abia de sâmbătă încoace, după ce guvernul Orban a fost învestit la loc cu voturile PSD după ce tot PSD l-a dat jos, abia după ce un liberal în iresponsabilitatea lui a băgat coronavirusul în Parlament (cruntă răzbunare a sorții!), autoritățile au revenit cu picioarele pe pământ. În cele din urmă, președintele Iohannis a declarat, duminică, starea de urgență, măsură intrată în vigoare luni,16 martie.

Abia duminică, 15 martie, când România înregistra deja 139 de cazuri, premierul Orban a vorbit despre nevoia de a crește capacitatea de testare a României, despre achiziționarea de 20 de noi aparate de testare cu câte o mie de kituri fiecare, despre diferite artificii administrative pentru a îmbunătăți capacitatea de testare.

Șeful Organizației Mondiale a Sănătății a încurajat recent statele să mărească numărul de teste pentru a cunoaște cât mai bine amploarea epidemiei și pentru a localiza cât mai precis focarele de epidemie. Testați, testați, testați, a îndemnat șeful OMS.

Un studiu realizat de cercetătorii chinezi publicat în revista Science arată că numărul mare de cazuri de infecție nedocumentate a contribuit din plin la răspândirea coronavirusului și e logic să fie așa.

Cazurile nedocumentate de infecție prezintă deseori simptome slabe, limitate sau acestea chiar lipsesc cu desăvârșire. Or, în România cazurile care prezintă simptome slabe nu sunt testate. Mai mulți cititori G4Media.ro au semnalat faptul că au fost refuzate testări și în cazul unor contacți direcți cu persoane infectate sau în cazuri revenite în țară din zone roșii, cărora li s-a refuzat, de asemenea, testarea.

Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat, miercuri, pentru G4Media.ro, că în România se fac suficiente testări pentru coronavirus, pe procedura recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și că peste tot în lume sunt testate doar persoanele suspectate de infectare.

Lucrurile nu par să arate însă deloc așa, dacă ne uităm din nou la cifre și la realitatea din teren. În România s-au întors deja zeci de mii de români din Italia, Spania sau Germania, cele mai lovite țări de coronavirus. A raporta 4150 de teste și 246 de cazuri pare ridicol, un mod nu foarte inteligent de a ne minți singuri.

Apoi, autoritățile nu pot susține credibil că virusul nu s-a răspândit grație măsurilor prompte luate de guvern, deoarece pur și simplu nu este adevărat. Guvernul, așa cum am văzut cu toții, s-a trezit foarte târziu.

Pe lângă numărul mic de teste, sistemul sanitar se confruntă și cu o criza de echipamente de protecție (măști, combinezoane de protecție) reclamată de medici și de asistente, dar negată oficial de autorități. Greu de crezut că penuria materialelor de protecție nu amplifică răspândirea virusului și că cifrele raportate oficial ar trebui serios revizuite printr-o politică de testare serios revizuită.

Situația precară din sănătate este  însă responsabilitatea exclusivă a PSD. În cei 7 (șapte!) ani cât a stat la guvernare, guvernările PSD au adus acest sector într-o situație critică, fără stocuri de materiale de maximă necesitate. PNL nu avea cum sa rezolve în 3 luni ce a stricat / furat PSD în 7 ani. La fel cum PSD este vinovat de starea bugetului, după dezmățul din perioada Dragnea, când au tăiat aproape toți banii de la investiții.

Este deja un loc comun că numărul real de infectări este sensibil mai mare în toate țările decât numărul raportat oficial, dar pentru a ne face o idee cât mai apropiată de realitate, ar trebui să nu ne mai mințim singuri ca stat. Pur și simplu nu ne ajută la nimic în acest moment.

Anticipate nu se mai fac, localele se amână, deci, gata, am ieșit deocamdată din atmosfera de campanie. Este de acum spre binele tuturor să știm exact cum stăm, să avem o radiografie cât mai exactă a situației indiferent cât de rău arată ea. Este în interesul general să știm adevărul despre gradul de răspândire al epidemiei deoarece numai așa vom putea lua deciziile corecte.

Mai devreme sau mai târziu realitatea prezentată scorțos de Arafat, Tătaru, Vela, Orban și Iohannis la televizor și care azi pare bine cosmetizată nu va mai convinge pe nimeni. Or, cetățenii au nevoie în aceste vremuri grele de autorități puternice și credibile, nu de minciuni frumos împachetate în staniol.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

95 comentarii

  1. Dle Tapalaga, aveti ceva date concrete sa afirmati ca snt mai multe cazuri sau iarasi bagati batul prin gard ?!
    Posibil sa fie mai multe cazuri, atata vreme cat intrebarile dvs retorice si afirmatiile idioate pe care le faceti se bazeaza doar pe „bunul” dumneavoastra simt, as zice sa va tineti gura. Sau sunteti platit la numar de articole tampite pe care le publicati ?!

    • Foarte bine punctat. „Articolu'” e execrabil.

    • Psd a furat măștile, le-a vândut și acum cu banii de pe ele, îl plătește pe tapalaga

    • Sunteti inconstient sau aveti o agenda? Articolul e prea bland!
      Cand o sa ne numaram mortii cu zecile, peste 3 saptamani adica, mai vorbim.
      Ati vazut cat pot infesta 2 persoane? Gerota si HD? Ganditi-va ca mii de oameni veniti din zonele rosii circula liber. Un individ venit de la Roma a circulat cu linia 104 avand simptome. De ce era in libertate, de ce nu fusese testat? Cate sute de cazuri direct si indirect va genera?
      De asta stim, de altii nu.
      Are rost sa ne mintim? Sa stiti ca in Anglia azi a fost primul deces sub 45 de ani. Asta in caz ca unii cred ca varsta ii apara, fumatori fiind. Sau poate nu ii deranjeaza sa le moara parintii, ca bunicii poate oricum nu si i-au mai sunat de luni buni.

    • @Nikipercea:
      Clar esti un retard de prim rang !
      Lasa-l pe Tapalaga care a devenit calul de bataie al pesedacilor si al retardatilor si pune cap la cap declaratiile unor manageri de spitale si a unor medici care se plang de faptul ca nu au materiale de protectie si declaratiile secretarului de stat Tataru care spune la toate televiziunile ca exista stocuri suficiente dar nu se umbla inca la ele pt ca nu sunt semnale din teritoriu ca ar fi nevoie !
      Informeaza-te mai inti boule si apoi ia-l pe unul sau pe altul la bastoane !
      PS. Apropo, poti sa imi ceri sa te schimb din categoria cretinilor in cea a pesedeiilor ! tu hotarasti cum te aranjaza mai bine ! :))

    • Atata vreme cat nu a fost testata toata populatia tarii, e logic ca au ramas cazuri nedetectate. Deci numarul real nu are cum sa NU fie mai mare decat cel declarat oficial. Singura necunoscuta e daca numarul real e de 2, 10 ori 100 ori mai mare decat ce se cunoaste oficial.

    • niste cifre alarmante pentru carcotasi. sistemul sanitar trebuie protejat. noi u avem atatia medici.

      Italy: COVID-19 has infected 2,629 health workers, or 8.3% of the total (more than twice the percentage in China), as of yesterday March 17 [source]. In Bergamo (Lombardy region), 118 out of about 600 family doctors (20%) have been infected, and a 65-year-old doctor has died [source]. Today, a 57-year-old doctor has died: he was the secretary of the Federation of General Practitioners of Lodi [source]. A week ago, a 67-year-old family doctor, president of the Varese Medical Association, had died [source]

    • Nikiperciule, pe ce lume trăiești? Uiți că autoritățile noastre sunt surprinse cu chiloții în vine, chiar și de o banală ploaie torențială? Uiți #Colectiv, și câte asigurări ne dădeau aceleași autorități, în frunte cu nemuritorul Arafat („avem de toate, suntem pregătiți, stați liniștiți! )?
      Foarte bun, semnalul de alarmă tras de domnul Tăpălagă. N-avem niciun motiv de optimism. Aceeași buimăceală, lipsă de organizare, de concordanță între declarații și fapte…
      E deprimant, pur și simplu.

    • Domnule jurnalist, în Lombardia (Italia), incinerarea cadavrelor umane a ajuns o activitate de 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7.

      Dacă faceţi comparaţia între România şi Italia, dumneavoastră sunteţi moralmente obligat să vă răspundeţi singur la o întrebare: ar putea ascunde cineva, în România, eventuala activitate a crematoriului uman din Bucureşti la anvergura 24/24 şi 7/7?

      De asemeni, se ştie că, tot în Lombardia, sicriele cu cadavre aşteaptă la rând în biserici. Credeţi că, în România, ar putea ascunde cineva o asemenea situaţie?

      Şi, în fine: credeţi că informarea populaţiei în materia eventualei supra-încărcări a crematoriilor umane, ţine de insuficienta testare – lipsă cu care dumneavoastră vă susţineţi acuzaţiile?

      Evident, v-am pus doar întrebări retorice şi am făcut-o doar din dorinţa de a vă replia în limitele moralităţii. Jurnaliştii trebuie să câştige şi ei bani, dar nu chiar în orice condiţii.

    • Absolut corect, de ceva vreme incoace vad ca g4media a devenit o portavoce a spaimei

    • @stupefiantule: gandesti prea departe si din cate se poate vedea, si pr…ost! Habar n-ai de societatea asta romaneasca get-beget! Italia nu e Romania iar italienii nu sunt bobulatia romana! Mai gandeste inainte sa scrii aberatii! Sau mai bine…dormi in pace! Statul, guvernul si …statul vegheaza pentru tine mai!

    • G4media a atras atentia asupra coronavirusului inca din 20.01.2020
      tot ce am trait apoi parca a fost un miraj al simturilor!

      astazi suntem in 18.03.2020.

      china a inchis orasul wuhan in 23.03.2020
      ce implicatie are o astfel de decizie? cat de usor iau autoritatile chineze o astfel de decizie care cu siguranta ajunge la toate serviciile serete pe birou?
      atrag atentia ca este vorba despre inchiderea a 11-15 milioane de cetateni!

      mae a recomandat in 22.01.2020 evitarea (nu a interzis) calatoriile in china!

      sunt diferite filmari care atesta ca virusul a aparut la sfarsitul lunii septembrie 2019.

      coruptia si puterea de cumparare a „afaceristilor chinezi” delegati in Romania trebuie luata in vedere? pot influenta deciziile la nivel inalt, inclusiv prin inducerea in eroare prin minimalizarea riscurilor?

      ce imi atrage atentia este INDARZIREA de accepta posibilitatea de a exista exista si alte cazuri decat cele OFICIALE! si toate balbele legate de procedura de testare si procedura de achizitionare a testelor cu date transparente despre data achizitionarii!

      sunt foarte multe persoane care afirma ca in perioda ianuarie-februarie au avut imbolnaviri in lant in familie, imbolnaviri in care au fost in special afectati barbatii! (parinti, frati, copii, colegi de munca!) raceli si gripe cu o „agresivitate ciudata” cu simptome care judecate retro se incadreaza in coronavirus.

    • Pe insuficienta respiratorie ajungi la spital, pe pneumonie ajungi la spital! Daca ar fi atat de multe cazuri de pneumo s-ar sti… Nimeni nu sta acasa sa se sufoce! E buna spaima, daca e sa protejeze. Altfel, mizerabili si lichele cei ce o folosesc in alte scopuri!!!

    • Toti astia care aveti ceva cu articolul lui tapalaga:

      Sper ca aveti 45 ani + astfel incat sa fiti in targetul virusului.

      Sunteti atat de prosti incat nu recunoasteti bunul simt nici daca il vedeti in poza. Comentati pe dos pt 100 ron cand maine aveti sansele sa va duceti la groapa rudele. Inteleg in campanie sa mancati si voi ceva pt ca nu aveti scoala si pregatire pt un job decent. Da’ si acum sa scrieti la comanda? Sunteti slugi si nimic mai mult

    • A aparuta aai un articol in Libertatea…pana in prezent s-au facut doar 5000 teste la nivel national…probabil peste jumtate decicate securistilor, puleticienilor si apropiatilor. Romania dispune de capacitatea de testare dar nu de prelevare automata a probelor…deci laboaratoarele primesc foarte putine probe.

    • NIki-Esti total paralel cu tema si situatia. Daca crezi ca acum la noi sunt 270 de cazuri mai esti si p..t rau. cred ca si un numar de 1000 ar fii o estimare optimista. Dar sper sincer sa ai tu dreptate si eu sa gresesc.

  2. Daca erau asa de multe cazuri cum ziceti dumneavoastra, atunci nu erau inundate spitalele de cazuri cu pneumonie si febra? Pana acum multi dintre cei care ar fi infectati dar nu au fost testati ar incepe sa arate simptome. Ar suna la 112 si ar fi luati de SMURD. Dar uite, ca inca nu avem asemenea cazuri.

    Vom vedea ce va fi, dar nu e nevoie de articole dinastea care baga frica in oameni.

    • Romanul moare demn fara sa-i tuseasca stapanului in fata

    • Păi dacă virusu are perioadă de incubație, nu e mai normal să testezi înainte să prezinte simptome? Dacă suni la 112 poți să stai liniștit că nu te ia smurdu, îți zice să stai acasă și o să te sune cineva care să mai ceară informații periodice în legătură cu starea ta.

    • Ati vazut graficul de la italieni? nu mai e mult. Sa vedeti spitalele din orasele mici direct invadate de zeci de bolnavi grav care vor infesta si personalul pana sa ajunga intr-un centru mai mare.

    • 80% din cei infectați cu COVID-19 dezvolta o răceala pana la o gripa medie. Cred ca oamenii prefera sa stea acasă in marea majoritate a cazurilor decât sa se ducă la spital sa nu-i bage nimeni in seama si sa mai ia si alte virusuri.
      Înțeleg ca autoritatile nu testează la scara larga fie din lipsa de kit-uri de analiza suficiente, fie pentru ca vor sa facă economie.
      Nu poți insa sa te joci asa cu sănătatea oamenilor. In primul rând, cei cu simptome moderate ii infectează pe cei 20% cu risc ridicat. In al doilea rând, cei depistați in stadiile avansate ale bolii vor avea o rata a mortalității ridicată (ca buna practica vezi Coreea de Sud care au o rata a mortalității de doar 0,2% tocmai pentru ca au depistat rapid cazurile).
      Sunt suficienți care au fost infectați si care au zburdat liberi prin oraș, deci răspândirea comunitară silențioasă a virusului sigur exista.
      Ar trebui create urgent centre de testare pentru toti cei care doresc sa se testeze, contra plata.

    • @ionut:
      ai auzit de asimptomatici ?

    • 5% pozitivi din cei testați.
      În țările cu multe teste și mulți pozitivi, procentul e mult mai mare, spre 20% din cei testați sunt pozitivi.
      În momentul ăsta nu e cazul să irosim testele puține pe care le avem.
      Cât despre vina PSD care nu a lăsat stocuri se măști de protecție și halate…… Peste tot e criză de astfel de materiale, de asta a și blocat Germania exportul. Nu face nimeni stocuri de măști de protecție că poate o să vină vreodată o pandemie.
      Dacă la fel ați analizat și reacția în cazul Colectiv…. Vai de cititori

    • De acord ca autoritatile sunt principalii responsabili pentru a pune la dispozitie kituri de testare dar intr-un sistem capitalist testele ar trebui sa se poata face si in regim privat.
      Nu se intreaba nimeni de ce nici o retea privata de sanatate din Ro nu face astfel de teste desi au propriile lor laboratoare sau de ce nu se vand teste rapide?
      E totusi posibil sa fie o criza de teste rapide la nivel international, in acest caz nu putem da vina pe conducatorii nostrii ca nu prioritizeaza Ro inaintea Germaniei sau Italiei.

  3. Din pacate atat vor politicienii si sitemul romanesc. Cu zei ca Johanis si Arafat nu poti schimba chestii, sistemele construite de ei sunt rigide si autarhice. E ca ei sau nu e deloc. E trist ca testele sunt relativ ieftine, coreea de sud le-a automatizat prelucrarea si firma care a produs respectivele teste pentru coreeni e disponibila sa imparta procesul cu alte state. Dar noi stim mai bine. Tatucii din toate sistemele nu au ce invata de la coreeni.

    • Romanii voteaza hoti, PSD/PNL/PDL/ALDE/UDMR de 30 de ani.

      Nu vor sa incerce cu USR/PLUS, atunci n-ar mai avea pe cine sa injure, desi tot cetatenii sufera.

      Penuria de echipament si testarea proasta sunt exclusiv vina romanilor prosti si a alegerilor proaste pe care le fac.

    • Simplu, adevarat si trist

    • Avem tot ce ne trebuie!
      Nu avem nevoie de nimic!
      Avem expertiza necesara pentru depasirea acestui moment!
      Vi se par cunoscute aceste minciuni criminale?
      Muriti in pace, guvernul va privegheaza!

  4. NU avem „autorități puternice și credibile” in conditiile in care singura penalizare pe care o primeste cineva pentru nerespectarea fisei postului e schimbarea din functie sau 10% minus la salariu pe 3 luni.
    Sa fim seriosi… cei mai multi manageri/directori nu sunt in pozitiile respective pentru salariul incasat lunar.
    Cei mai multi numiti in functii de operare sunt pilele cuiva sau au o lene de munca in conditiile in care nici seful lor nu prea se intereseaza de rezultate.

    • De ce voteaza romanii tot cu hoti?

    • …Ori sunteți optimist, ori nu aveți nicio idee, despre ce vorbiți! Chiar credeți că voturile reprezintă voința poporului!? Pe bune?! Nu am avut niciodată candidați viabili…

  5. Cetatenii au dreptul sa li se explice exact ce se intampla, nu refuza ei nici un fel de abordare a statului chiar daca astazi Romania se afla in stare de urgenta. Un dialog decent nu unul mimat metaforic defazat care poate insemna totul sau nimic. Cifrele evident nu sunt acelea , dar trendul chinezesc este de a inchide spitalele ceeeace inseamna ca nu va fi cu adevarat pandemie. Cheia sta in dialogul corect direct al autoritatilor cu cetatenii, altfel se poate instala panica sau alte fenomene psiho-sociale.

    • Sigur exista pacienți neidentificati, ca peste tot. Dar, matematic, diferenta intre 0.0001 din populatie testată si 0.0003 este extrem de mica. Este nerecomandat sa irosesti testele acum si sa riști ca atunci cand va veni valul sa nu mai ai cu ce sa testezi. România e intre tarile de nivelul ei intre cele care au testat cel mai mult.

  6. Cea mai sigura statistica legate de amploarea cazurilor de covid e data de numarul de morti. Daca ar fi mult mai multe cazuri, acestea s-ar prezenta la spital si unele ar ajunge in ATI si ar deceda – singurul mod de a ascunde moartea lor ar fi sa fie trecuti la „alte boli”, insa sunt convins ca personalul medical ar anunta realitatea, dupa cum aflam si despre penuria de mastie etc.

    De acord cu celelalte comentarii, textul este prea alarmist si nu e destul de rational: nu cred ca modul curent de raportare pierde foarte multe cazuri, si daca pierde, nu cred cred ca a pierdut prea multe pana acum…

    • Mai așteaptă puțin și revino in 2 săptămâni sa ne spui dacă tot părerea asta o ai…

    • @ Claudiu
      Scuze, dar nu era poate indicat ca domnul Tăpălagă să aștepte și domnia sa ÎNAINTE de a face afirmații care nu au nici un suport bazat pe o sursă credibilă? Un spital, o sursă ATI, ceva?… Măcar o poză cu „gropi săpate” luată de sateliți…

      Domnule Tăpălagă nu ați învățat la școala de jurnalism pe care ați urmat-o că, înainte de face orice tip de afirmație, trebuie să o confirmați din cel puțin două surse independente? Parcă așa scrie „la manual”.

      Apoi, acest tip de scriitură se înscrie în categoria „v-am spus eu!”. E cel mai simplu așa: dacă se confirmă, te-ai scos, dacă nu – ei bine, atunci doar ți-ai făcut datoria de câine de pază și-ai lătrat! Doar „paza bună trece primejdia rea”, nu?

      Este descalificant pentru o persoana care se pretinde responsabilă. Nu doar că este un model „alarmist” și „panicard”, dar este total contraindicat într-o fază de criză – generează neîncredere și panică.

      Dacă Churchill ar fi fost contemporan cu Tăpălagă, muci îl făcea – nici măcar n-a închis pub-urile și alea făceau lumină pentru bombardamentele germane…

    • @autoR, uita-te la discutia dintre Vlad Voiculescu si Siegfied Muresan pe facebook
      https://www.facebook.com/VladVasileVoiculescu/posts/10220031356786948

    • @Adrian
      Așa, și?

      Cândi eram eu mic circula un banc gen Radio Erevan:
      „Este adevărat că dacă cinci muncitori români fac o casă în două luni, atunci 1 miliard de muncitori chinezi o fac într-o secundă?”

      Asta e o glumă pentru oameni cu un pic de școală și cu o înțelegere a lumii cert peste nivelul analfabetismului funcțional.
      Pentru că, dacă regula de trei simplă se aplică în varii domenii și este imbatabilă în aritmetică, ea nu funcționeză la fel în orice împrejurări.

      Acesta este răspunsul la spaimele care îl bântuie pe Dan Tăpălagă și pe mulți alți prăpăstioși mai mult sau mai puțin neintenționați.

      Iar în loc de încheiere, ia te rog și citește tot pe acest site următoarea informație:
      https://www.g4media.ro/financial-times-rusia-raspandeste-fake-news-pentru-a-crea-haos-si-panica-in-occident-in-criza-coronavirusului.html

    • Acum se verifica !! Boris Johnson este nepotul lui Churchill, (botezat de nepotica lui Stalin !)
      ca nici asta, (la inceput) nu a vrut sa inchida nimic ! :)))

  7. Da. Asa cum ai pune degetul pe rana, realitatea doare, ustura si supara! Intrebarea care se pune este: ce se (mai) poate face acum?! Nu pretind ca am eu solutia insa, as vrea sa cred ca acuma este momentu sa realizam ca trebuie sa ne descotorosim de incompetenti, de impostori, de minciuna, de hotie si sa promovam valoarile adevate: competenta, cinstea si tot ce este moral!

  8. Bravo Dane! Pai asta facem de 30 de ani ne mintim singuri si ne furam palaria unii altora .Acum de ce ne mintim? Pai Sistemul e praf si ar intra in colaps.

  9. Prostul, explică de ce un om infectat mergea liber prin Madrid. La noi era în spital sub supraveghere. De aia nu avem multe cazuri. Dar, dacă nu e frică, nu faci clicuri. Nici bani. Pe spinarea oamenilor speriați. Toți ziariștii sunt niște jeguri

    • Iar prostul de @Ilie nu citeste presa, nu urmareste jurnalele de stiri, altfel ar fi aflat ca si la noi sunt destui d-astia !

  10. ”La ce ne ajută dacă ne mințim singuri?” Dar pe vremea lui Ceasca la ce ne ajutau raportarile masluite la hectar ? Ati ghicit: in timp ce fraierii se imbatau cu apa rece, cei cu ”numar mic” la Dacii isi rotunjeau veniturile…Iar zile astea isi protejeaza veniturile nemeritate…
    PS. Se aude: limitati, Dracu’, salariile si pensiile nesimtite…!

  11. Tipa un nene pe la tv – ii bagam in corturi militare daca se mai imbolnavesc asa.

  12. daca s-ar testa de maine 10k oameni pe zi, cum au facut coreenii, ce ai face cu informatia respectiva in Romania? descoperi in cateva zile ca sunt X (mii, zeci de mii, sute de mii) de cazuri raspandite in toata tara, la fel cum sunt acum 246 raspandite peste tot.
    ce ai fi facut atunci si nu poti sa faci acum?

    • Izolare fortata sau voluntara pentru infectati. Pregatire pentru explozia cazurilor la spitale, alocat de medici din regiuni mai putin afectate. Logistica si transport de materiale si medicamente in focare. Informare populatie. Carantina fortata cu soldati pe strazi unde is focare cu cazuri grave si transmitere comunitara puternica. Trimis avertizari tuturor celor care au fost in proximitatea persoanelor detectate infectate in toate cazurile detectate.

      Claritate, eficienta, pregatire. Fix ce a facut coreea de sud. Nu e greu, da tre sa vrei sa nu fii prost.

  13. Daca la 250 de cazuri Tapalaga scrie asa alarmist ,oare la 1000 ce mai scrie.

    • 250 acum
      2500 saptamana viitoare
      atunci, pana si un postac muist ca tine o sa inceapa sa taca

  14. O, voua, muritori de rand. De cand strig la voi, dinainte de indicatiile WHO, ca trebe sa testati de screening, de prevenire. Eu cand va zic ca Statul minte, ca nu are teste, ca ne asteapta un nou Colectiv…voi il lasati pe Tolontan sa se ocupe singuri de astea, de presa relevanta. Voi traduceati articole din presa straina, G4Media.

    Se vede ca nu prea sunteti testati de boli virale, voi, romanii obisnuiti. Nu prea intelegeti multe.
    In Romania, cred ca, la ora actuala, sunt in jur de 8-10mii de infectati. Majoritatea aici, in Bucale, dar multi si la Moldova, unde s-au intors tzaranii din Europa.

    Rusine Iohannis! Te-am votat, dar esti vaarza . Orban, Arahat, DPS, sunteti degeaba, Vela si tu la fel. Niste cacati mincinosi care ati cheltuit o tona de teste pe cacatii din parlament, in timp ce tara o sa inceapa sa dea ochii peste cap f curand.

  15. Are si pandemia asta mondiala laturi interesante.
    Oricum vor muri aia mai in varsta la pandemia asta, destinul este cam fortat. Nu vor mai trebui platite pensii ( in afara de acelea speciale care tot cresc in cuantum) , vom putea redirectiona banii catre F-16 si Patriot sau Piranha ca sunt mai bine folositi.

    • Nu. Banii tot la mafia de stat vor ajunge, tot la bugetarii de lux.

      De ce? Pentru ca romanii sunt prea prosti sa voteze cu oameni cinstiti.

  16. ajuta Partidul! sa-si perpetueze puterea in scop de jaf de neimaginat!

  17. Uite un link (pe care trebui sa il dati dumneavoastr domnule tapalaga, ca sa va sustineti articolul):
    https://ourworldindata.org/coronavirus-testing-source-data
    Concluzie: sunt tari mai mici (Norvegia, Danemarca, Bahrein) si mai sarace care au testat mai mult (ex Slovenia) si destul de multe tari care au testat mai putin decat Romania raportat la populatie si putrere economic (ex Olanda, Polonia, Ungaria). Cand o sa inceteze lumea sa se compare cu Coreea de Sud?

    • Cand o sa inceapa lumea sa aplice singura metoda care a functionat pana acum in aplatizarea curbei de infectari? Mult prea tarziu IMO.

    • De curiozitate, știi care este populația României ?
      Olanda are 2500 de cazuri confirmate, noi avem raportate 4000 de teste declarate și doar 250 de cazuri !
      Nu ți se par în neregulă cifrele raportate de noi ?

    • Olanda, cu forta economica si financiara net superioara tarilor sarace de care vorbeste mai sus @Claudiu i-ar fi putut testa si pe cei nenascuti inca aflati in burtile mamelor ! Daca nu a facut-o atunci asta tine de vointa politica. La fel ca si la noi !

      De ce oare s-o fi apucat MAPN sa construiasca ACUM un spital de campanie pt tratarea cazurilor usoare si medii de COVID 19 ? Ce au aflat cei care ne conduc ?
      De fapt problema se pune altfel ! Daca aveam capacitatea sa testam precum alte tari (Franta, Germania, Norvegia etc) si o faceam pana acum, pe pariu ca spitalul era construit de vreo doua saptamani deja ?

  18. Popor tem…bel, dormi linistit, statul vegheaza pentru tine! „Cine are urechi, sa auda si ochi, sa vada!”

  19. In SUA un cercetator a declarat deja ca un anumit procent din populatie este deja infectat inainte de a fi depistat prin testare, datorita vietezei mari de propagare a virusului. Asta este si explicatia pentru care escaladează. Ai nostri au rationalizat saracia, managerii de spitale tin echipamentele sub cheie si doctorii se infecteaza prea usor.
    FELICITARI PT ARTICOL. Ati surprins intr-un mod cat se poate de diplomatic situatia.

  20. Cand citeam articolul dlui Tapalaga ma gandeam ca in intervalul curpins intre 31.12.2019 si 16.03.2020 avioanele au zburat in China si din China peste tot, iar in intervalul 1.02.2020-16.03.2020 s-au suplimentat cu cele din Italia, Franta, Spania, Iran, Israel etc., precum si cu toate mijloacele de transport.
    De ce pana in 16.03.2019? Pentru ca atunci Romania a reactionat la modul normativ-operational.
    La noi, ziua Z a fost aia in care au gasit pe italianul plimbaret la vanatoare, intre 18-22.02.2020.
    Prin urmare, intre 31.12.2019 si ziua descoperirii italianului ar trebui sa existe detalii legate de numarul de cetateni care au venit din China si din celelalte tari, pe orice cale, si cu cati au intrat ei in contact.
    Aceste ganduri ma determina sa-i apreciez articolul dlui Tapalaga.

    „În România s-au întors deja zeci de mii de români din Italia, Spania sau Germania, cele mai lovite țări de coronavirus. A raporta 4150 de teste și 246 de cazuri pare ridicol, un mod nu foarte inteligent de a ne minți singuri.”
    Desigur, acest lucru s-a petrecut cand deja lumea a fost impanzita de purtatori … dar cred ca ar fi si mai bine daca am sti ce s-a intamplat pana cand lumea s-a cam prins despre ce e vorba, adica in intervalul 31.12.2019 – 18.02.2020, cu atat mai mult cu cat stim ca exista o perioada de incubatie de cateva zile … in perioada anterioara 18.02.2020 nu stim cati asimptomatici s-au plimbat prin univers si pe cati i-au infectat … iar dintre cei infectati nu stim cati au chemat salvarea sau au mai avut curajul sa o faca ca urmare a riscului de a fi acuzati ca nu au respectat regimul de autoizolare (izolarea ii vizeaza pe cei intorsi din zonele rosii fara simptome; carantina ii vizeaza pe cei intorsi din zonele rosii care au simptome) …
    Eu cred ca ar fi util sa stim, in mod oficial, niste detalii despre aceste lucruri. E dreptul nostru.

  21. Stam acasa! dupa ce se termina paranghelia vine si nota de plata

  22. Deocamdata, ascundem sub pres pentru ca nu sunt consecinte palpabile, irosim testele (si asa putine) pe parlamentari si consilieri parlamentari, parlamentarii si consilierii ne arata pe Facebook poze de la testarea proprie desi, in acelasi timp, alti oameni aflati chiar in situatii mai grave nu erau testati, irosim echipament medical pe o ministra care, in loc sa participe prin video, s-a deplasat personal(desi era in izolare) la o intalnire si care s-a pozat si in spital cu seful spitalului si vizeta ( as zice ca are un soi de fetis pentru vizeta de protectie), ne mintim ca noi nu suntem Italia sau Spania si nu luam masuri dure.
    Dar, in momentul in care in comunitatile din sate sau din orasele mici, cu multi batrani si fara spitale, fara medici, fara aparatura ATI vor incepe imbolnavirile si problemele grave, nu se vor mai putea ascunde dupa cifre penibile.
    Sa speram ca nu vor ajunge sa cenzureze realitatea.
    Plus, liberalii ar trebui sa renunte la sinofobie, sa ceara ajutor cat mai rapid de la chinezi (masti, aparate de respirat, medicamente, corturi, echipamente de protectie pentru medici, orice ne poate ajuta).
    Dl.Pavel Popescu, deputat PNL, varful de lance antichinezesc care se dadea urmarit de Huawei, s-a dus repede si s-a testat de 2 ori intr-o saptamana, intre cele doua testari plimbandu-se pe la TV si prin Parlament, desi ar fi trebuit sa fie in autoizolare. Nu el ne va salva, ci inteligenta de a cere ajutor inainte ca totul sa inceapa cu adevarat.

    • Ceri ajutor la chinezi, cand idiotii de chinezi au imbolnavit o lume! Macar daca ar face dracului mai repede un medicament, cum citeam astazi, si sa-l distribuie automat peste tot, ca de la ei a pornit nenorocirea, sunt datori lumii pana-n gat javrele de chinezi, ca sa fie foarte clar. Toata lumea asta ar trebui sa le ceara chinezilor daune.

    • Ce sa-ti spun, propagandistii penelisti o tin una si bună de parca Romanika e plina de măști, aparate de respirat, echipamente pentru medici.
      La ei, la oamenii ăia din prima linie ganditi-va, penelistilor, in primul rând, nu-i lăsați fără echipament de protectie că nu vă place vouă de chinezi.
      Franța si Italia nu fac mofturi la ajutor chinezesc si ăia au ceva fabrici proprii.

      PS: hai, fuguta, la cerut daune, măcar să râdă toata planeta de noi, am fi clovni planetei.

    • Erata: „clovnii planetei” .

  23. Dle Tapalaga, cand se va opri diversiunea asta sau poate doar prostia cu testele? Cum va raportati la populatie ? Adica vreti sa testati 17-18 milioane de oameni? Chir asa ? Adica si pe dvs si pe mine si pe toti care ne ctesc. Avei vre-o suspiciune? Testele sunt doar pentru confirmarea sau infirmarea unei suspiciuni adica pentru cei care oricum sunt izolati si nu mai pot imbolnavi pe altii si in timp se vee si fara test daca au sau nu o forma de gripa simptomatica si care oricm nu sunt lasati sa iasa din carantina sau izolare dupa doua teste consecutive in zuiu a 13-a si a 14- a . E asa greu de inteles ? Chiar suntem o natie de idioti cum a spus dl Brucan? Daca maine incep sa cada oamenii pe strada de gripa asta coronata atunci da s-ar pune problema unei testari mai largi dar de ce am inra intr-o astfel de faza daca pana acum se pare ca am luat destul de bine masurile (desigur cu unele exceptii) .

    Repet ce am postat la un alt destept pe contributors.ro : Chestia asta cu capacitatea de testare este o exagerae. Sunt trei categorii de persoane: de fapt doua, unii care nu sunt indicati ca avand vre-o infectare cu covid adica milioanele de romani care nu sunt suspecti in acest moment, cei care din diferite motive sunt in carantina sau supraveghere la domiciliu adica peste 25000 persoane si evident cei care au fost detectati ca infectati(pozitivi) cu forme de la aimptomatice pana la grave . Este evident cel putin pana acum ca cei pozitivi provim majoritar din cei suspecti(acei peste 20000) . Peste doua saptamani din cei 20000 se vor fi pozitivat si imbolnavit un numar si vor fi iesit din carantina fara sa aiba Covidul resul. Daca se adauga persoane in categoria suspectilor(din cei care mai vin din strainatate din unii care se vor manifesta ca bolnavi )desigur ca va fi nevoie de mai multe . Cum pentru un suspect este nevoie de trei testari daca in romania se tripleaza numarul de suspecti cele 200000 de teste procurate ar trebui sa fie suficiente. Daca gresesc cu ceva va rog sa ma corectati.

    • In Israel au inceput sa testeze mostre de la cate 32 si 64 de pacienti o data, ca sa elimine intregi grupuri de oameni.

      Deci, se poate. Dar romanii refuza sa invete, natie de imbecili.

  24. Adi pe cat pariezi ca o sa numeri mortii cu zecile? Eu pariez ca 2 la 1 contra ta. Desigur ca si cu ailalti prostanaci tin acelasi pariu. 🙂

  25. Asta deja mi se pare critica de dragul criticii… Nu ca as fi mare fan PNL/Johannis sau ca as considera că măsurile luate sunt exemplare, dar criticile pur și simplu nu se susțin deocamdată. Cu 15 cazuri e normal sa eziti sa inchizi școlile. Nici o țară din UE nu a închis școlile cand avea 15 cazuri. Si in plus, numărul de morți 0 si numărul de cazuri grave 5, cifre care foarte greu pot fi masluite, situatia pare relativ sub control. Azi. Ce va fi peste 1,23, saptamani, vom vedea. Oricum, si in caz de succes si in caz de eșec, principalul merit sau principala vina va fi a populatiei. In lupta cu coronavirusul asta, autoritățile nu pot face mare lucru fără cooperarea populatiei. E de ajuns un bula care minte ca a fost cu amantă in Israel ca sa adaugi 50-60 de cazuri la cele deja existente, după cum s-a văzut.

  26. Chestia asta cu capacitatea de testare este o exagerae. Sunt trei categorii de persoane: de fapt doua Unii care nu sunt indicati ca avand vre-o nfectare cu covid adica milioanele de romani care nu sunt suspecti in acest moment, cei care din diferite motive sunt in carantina sau supraveghere la domiciliu adica peste 20000 persoane si evident cei care au fost detectati ca infectati(pozitivi) cu forme de la aimptomatice pana la grave . Este evident cel putin pana acum ca cei pozitivi provim majoritar din cei suspecti(acei peste 25000) . Peste doua saptamani din cei 25000 se vor fi pozitivat si imbolnavit un numar si vor fi iesit si restul din carantina fara sa aiba Covidul. Daca se adauga persoane in categoria suspectilor(din cei care mai vin din strainatate din unii care se vor manifesta ca bolnavi )desigur ca va fi nevoie de mai multe . Cum pentru un suspect este nevoie de trei testari daca in romania se tripleaza numarul de suspecti cele 200000 de teste procurate ar trebui sa fie suficiente. Daca gresed cu ceva va rog sa ma corectati.

    • imi pare rau ca nu pot sa iti dau report as spam

      nu iti tre 3 teste ptr un suspect, ci unul singur
      celelalte doua, sunt de confirmare, ptr cei vindecati.

      de unde plm vezi tu 200000000 de teste procurate nu stiu
      crezi ca daca el aveau cretinii astia nu le foloseau?

      este evident ca 3 dobitoci – militianul de la gerota, dna din hunedoara si senatorul chitac au imbolnavit impreuna peste 70 de oameni.

    • Nu stiu ce calcule ai facut mataluta acolo ca te-ai cam pierdut. Sunt foarte multi care au venit de dincolo neverificati si nu au stat la izolare deloc. Poti sa-i lasi naibii pe aia 25.000 care-s deja izolati ca aia nu conteaza. Daca asa cum zice colegul, 3 infecteaza 70, pai gandeste-te cati ar putea fi acum. Nimic nu e destul acum, si chiar daca ar fi, personal nu este instruit pentru asa ceva si se poate gresi usor.
      Sper totusi sa ma-nsel si sa nu explodeze cifrele.

  27. V-au trebuit cateva zile pentru a pune punctul pe I. Tot e bine, mai bine mai tarziu. Da, intr-adevar, testarea limitata a fosy o grava eroare care ne va costa foarte mult, in vieti omenesti. Ar fi bine sa notam din timp cine ne sunt „eroii” responsabili.

    Da, aceasta este problema. Nu stim cati infectati avem. Poate avem chiar mai multi la 1 million de locuitori decat statele occidentale aflate in zona rosie. Daca se continua in aceeasi logica secretoasa, in scop de imagine, de „comunicare” (deformatie de la meseria de baza) in 2-3 trebuie sa ne ascutim cazmalele pentru ca se pare ca vom avea treaba multasaptamani

  28. Foarte bun articol. Mult bun-simt. Mult mai mult decat in tot amaratul asta de guvern la un loc. E minuntat ca nu-i PSD, dar asta nu e meritul ministrilor, al lui Iohannis sau al lui Orban. Asta e meritul nostru, al votantilor. Pacalicii astia ar face bine sa puna osul la treaba sau USR vine la rand.
    Osul la treaba, Orbane, sau mergi acasa, fa-ti o tuica fiarta si lasa-ne!

  29. Hai ca stam in continuare bine, doar 14 cazuri zice Grupul.
    Eu urmaresc El Pais, are o rubrica despre coronavirus „En directo”si prezinta informatii in timp real.
    Cand a inceput distractia nasoala in Italia, in Spania erau cateva cazuri izolate, spaniolii aveau multi studenti la italieni, plus meciuri din sport, plus turisti care au inceput sa se intoarca acasa.
    Un timp, totul parea in regula, focare izolate, cei care au intrat in contact direct, batrani, apoi, in cateva zile, totul a luat-o razna si acum Spania este in carantina d-aia dura, iar cazurile au luat-o pe curba exponentiala.
    Tot asa, teste cam putine la inceput si atitudinea „lasa ca la noi nu va fi asa”, nu inchidem, nu luam masuri dure.
    La noi, au revenit oameni din mai multe zone fierbinti: Italia, Spania, Germania, UK.
    Au ajuns in sate si orase? Ce s-a intamplat acolo, au fost izolati sau carantinati? Probabil ca aici e cheia.
    De ce nu se iau masuri dure, oricum in acest moment economia, cu anumite exceptii, e paralizata?

    • Doar o treaba vreau sa mai adaug la comentariul dumneavoastra. Idiotii din guvern spun ca o sa sprijine „companiile care dovedesc ca au probleme”.
      Adica ei decreteaza starea de necesitate si noi trebuie sa dovedim ca avem probleme :)))
      Nu stiu cu cine-si inchipuie ca stau de vorba, dar sunt niste mascarici de doi bani.

    • Da, e un pericol ce se intampla cu toti care revin in tara.
      Dar Spania e cu totul alta lume decat Romania. Au turism serios, sunt aproape 50 milioane populatie. Nu poti sa compari chiar direct.
      La ei acum sunt 12k cazuri cu vreo 500+ decese. Spania are aproape 500 decese de gripa pe iarna in ultimii ani.

      Spain has registered a total of 472 deaths due to flu since the beginning of November, when the first confirmed death was registered in the 2017-2018 season

  30. Cat costa un test? Nimeni nu a spus pana acum.

  31. Conform datelor pe care le puteți consulta în tabele (vezi link) la data de 17.03.2020 avem mai multe teste efectuate/milion de locuitori decat Franța, Japonia, SUA.

    https://ourworldindata.org/covid-testing

  32. Mergând pe logica articolului am putea fi în situația în care mare parte a populației este deja imunizată și nu știe.
    Dar nu avem de a face cu o stire ci cu un articol ajustat pentru a fi conform cu interesele obscure ale publicației.
    Sper că nu veți bloca și acest comentariu!

  33. Dle Tapalaga nu te mai inteleg. Ai vazut ca nu ti-a mers cu inchiderea scolilor si acum ai inceput alt subiect pe posta de Gica Contra. Ai luat-o rau pe aratura.

  34. Nimic nou despre politicieni pusi sa rezolve probleme reale si depasiti de situatie.
    Cum putem noi sa ajutam in aceasta situatie de criza ? Trebuie sa fim parte din solutie, nu observatori indiferenti. Pana la urma aceasta pandemie o sa ne afecteze pe fiecare dintre noi intr-o masura mai mica sau mai mare. Daca nu ajutam acum, maine va fi prea tarziu!!!
    Echipamente de protectie a personanlului medical si aparate de ventilatie mecanica . Astea sunt prioritatile 0 acum ! Cum procuri aceste 2 lucruri prin achizitii europene sau cum poti asambla niste linii de productie ? Cati ingineri are Romania acum care de maine ar trebui sa lucreze la proiectarea si dezvoltarea unor linii de productie pentru aceste 2 lucruri ?

  35. E pacat sa-mi mai pierd vremea cu voi eu nu am rabdarea Gabrielei!

  36. eu unul as cauta alternativa, si noi toti care gindim altfel sa ne alaturam cuzei. avem 2-3 variante 1. regat – dar cu cine
    2.rupera romaniei in 3 spre o mai buna organizare si dezvoltare
    3.oameni noi solutii noi;

  37. „Realitatea prezentata scortos” are o singura explicatie: LIPSA resurse de tot felul: Bani, medici specialisti, aparatura moderna, spatii corespunzatoare pentru carantina…
    Cand Economia mondiala a incetinit dramatic, de unde BANI pentru cele necesare?
    Asta e doar inceputul, dezastrul va fi in lunile imediat urmatoare cand vor TREBUI Platite Salariile uriase ale NUMEROSILOR Bugetari, Pensiile publice pentru cei aproape 5 Milioane pensionari PLUS Pensiile SPECIALE URIASE ale celor aproape 1 Milion de „speciali” carora le-a pus PSD norocul in mana!
    Cand in cei 3 ANI de guvenrare PSD toata Economia „duduia”, sa nu uitam ca Veorica si Orlando se imprumutau aproape ZILNIC la cele mai MARI Dobanzi din UE, uneori cu Sume URIASE(in Martie 2019 cu 3 MIliarde Euro, plus Dobanda 2,2 Mialirde Euro iar in Iulie 2019 cu INCA 2 Miliarde Euro( PLUS Dobanda vreo 1,5 Miliarde Euro!) si TOATE acele Imprumuturi erau pentru Cheltuieli curente, asa cum anunta de fiecare data Ministerul de finante!
    De unde bani ACUM, ce Venituri se vor strange la Buget incepand cu Martie 2020, cand firmele se inchid una cate una?!
    Imprumutul luat de Basescu in 2010 e nimic, cred ca DUBLU nu va ajunge acum!
    Guvernantii nu spun ca sa nu creeze panica!
    Cum PSD a lasat dezastru peste tot(Stocuri ZERO la multe produse sanitare, absolut necesare acum!), iar PNLeii nu s-au strofocat sa faca acele Audituri in fiecare Institutie si domeniu, vedem azi PSdeii cum critica fara rusine si o sa-i vedem castigand alegerile parlamentare, fix ca-n 2016!
    Pompierii de serviciu din PNL vor inghiti in sec, precum Ciolos…

    • de ce sa imprumutam? cf antena3, nu ca as fi fan antena 3, dimpotriva (https://www.antena3.ro/actualitate/cat-aur-este-de-fapt-la-rosia-montana-nu-putem-ajunge-la-tot-284934.html) la Rosia Montana „ar putea fi exploatate efectiv circa 245 de tone” de aur.
      Ar putea…daca dl. Isarescu nu ar avea o „superstitie” legata de rezervele de aur peste 100 de tone. Pretul aurului e in crestere pe piata mondiala.( intr-o situatie critica Ceausescu a vandut aur ca sa scape de datorii.) Ce bine era daca… si ce noroc totusi, ca nu „l-au dat” unor infactori pe spagi grase. Si ce pacat ca nu mai avem expoatare miniera aurifera.

    • erata: infractori si exploatare 🙁

    • @Oval: Povesti…Exploatarea de la Rosia Montana, aflata in paragina, de cat TIMP are nevoie pentru DOTARI moderne(conditii dure de protejare a mediului!) si apoi de specialisti ca sa ajunga la Exploatarea profitabila a Aurului!?
      Pana avem Aurul de la Rosia Montana, da Faliment Tara!!!
      Solutia trebuie ACUM, BANII trebuie de IERI, cum se spune, Luna viitoare din ce BANI va PLATI Romania Salariile uriase ale bugetarilor de lux, numerosi si bine platiti, Pensiile publice pentru aproape 5 Milioane pensionari, Alocatiile a aproape 4 Milioane de Copii, PLUS Pensiile SPECIALE URIASE pentru favoritii PSDului, PLUS TOT ceea ce e NECESAR pentru a trece Epidemia de Covid 19!
      BANII sunt necesari de IERI, nu de maine, cum se spune…
      De Ieri…
      Rezervele de Aur ale Romaniei: De ce își ține România o bună parte din rezervele de aur la Banca Angliei.
      O cercetare derulată acum cativa ani a arătat că nu mai puţin de 72 de state aveau aur depus la Banca Angliei, ceea ce explică diferenţa uriaşă între aurul din rezerva Marii Britanii şi cantitatea de metal preţios aflată pe teritoriul acesteia.
      În treacăt fie spus, spre deosebire de alte cazuri din trecut, nici un furt de aur NU a fost înregistrat de la Banca Angliei în 320 de ani de istorie.
      Pe teritoriul Marii Britanii, mai precis la Banca Angliei, se află nu mai puţin de 4.767,3 tone de aur care nu aparţin Marii Britanii, adică de peste 15 ori rezerva naţională.
      Doar aproximativ 1,2% este aur românesc (circa 60 de tone).
      Este absolut normal pentru o ţară care se află pe locul 35 în lume în ce priveşte rezervele în aur să facă parte din cele 72 de state ( la care se mai adaugă aproape 30 de entităţi) care păstrează metalul preţios în aceste condiţii.
      Ar fi mai ciudată (şi un semn de întrebare pentru Piaţa Financiară Internaţională) situaţia în care o ţară NU are rezerve la Londra decât dacă are, arată Expertii.
      https://ro.wikipedia.org/wiki/Rezervele_interna%C8%9Bionale_ale_Rom%C3%A2niei

  38. Nu are nicio relevanta nr de îmbolnăviri. Sunt tari care testează doar pe cei cu stare grava ajunși în spitale, pentru diagnostic diferențial. Suedia și Franța de exemplu.

    Contează doar nr de spitalizari, nr de cazuri critice la ATI și nr de decese. Restul e degeaba și pentru isterizat masele. Orice virus respirator va infecta milioane de oameni, nu 200.000 câți sunt acum cu teste pozitive. Vedem la final când tragem linia câți au căzut și, pentru cei rămași, cu ce bani ne vom descurca pe lumea asta.