Testele COVID-19 pentru adulții nevaccinați nu vor mai fi gratuite în Franța
Testele de coronavirus pentru adulţii nevaccinaţi nu vor mai fi gratuite în Franţa începând din această vineri, cu excepţia cazurilor în care există motive medicale pentru ca persoanele respective să nu fie vaccinate, transmite dpa, citată de Agerpres.
Scopul acestei măsuri este de a-i încuraja pe francezi să se vaccineze împotriva COVID-19, întrucât acesta oferă cea mai bună protecţie şi o modalitate permanentă de a depăşi criza sanitară, a explicat guvernul de la Paris. Potrivit acestuia, testele sunt utilizate ca înlocuitor al vaccinării.
Un test rapid va costa între 22 de euro şi 30 de euro, iar pentru un test Real Time PCR va trebui achitată suma de 44 de euro.
În Germania este deja în vigoare din 11 octombrie o reglementare similară pentru a se pune capăt testării gratuite a tuturor persoanelor.
Începând din martie anul trecut, în Franţa au fost efectuate 150 de milioane de teste, dintre care numai în luna august 6 milioane de teste săptămânal.
Aşa-numitul ‘paşaport coronavirus’, a cărui introducere a fost controversată şi care atestă dovada vaccinării, a vindecării după COVID-19 sau a testării negative, este o condiţie pentru accesul la competiţii sportive, cinematografe, restaurante şi cafenele în Franţa. Documentul este necesar şi pentru călătorii cu avionul sau trenul pe distanţe lungi.
Sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii