
Tezaurul dacic din argint descoperit cu detectorul are caracter ceremonial iar calitatea execuţiei indică statutul de aristocrat al purtătorului – FOTO
Un tezaur dacic din argint, compus din şase piese, a fost descoperit cu detectorul de metale pe teritoriul comunei Breaza, în judeţul Mureş. Obiectele, cu o greutate totală de aproximativ 550 de grame, vorbesc despre un personaj important al epocii dacice. Deşi nu se poate stabili cu certitudine dacă podoabele au aparţinut unui bărbat sau unei femei, caracterul lor ceremonial şi calitatea execuţiei indică fără îndoială statutul înalt al purtătorului, potrivit specialiştilor de la Muzeul Judeţean Mureş, transmite News.ro.
Dintre cele şase piese, fiecare cu un caracter aparte, o brăţară masivă din argint, cu capetele lăţite şi frumos decorate cu motive vegetale, pare să fi fost una dintre piesele centrale.
Două fibule pereche cu noduri, simple, dar rafinate, şi o a treia fibulă, de dimensiuni mai mici, cu patru noduri, completează acest ansamblu vestimentar.
Un lanţ pentru gât, decorat cu trei pandantive de tip cui, aduce o notă aparte de solemnitate, în timp ce centura, formată din plăci ovale legate între ele, este însoţită de o placă dreptunghiulară decorată cu motive solare.
Simbol, ofrandă sau ascunzătoare?
Prezenţa acestui tezaur pe teritoriul comunei Breaza ridică o serie de întrebări. A fost oare o ofrandă sacră, depusă în pământ în numele unei divinităţi necunoscute? Sau a fost ascuns în grabă, într-un moment de cumpănă, în speranţa recuperării sale ulterioare? Indiferent de motiv, astfel de gesturi nu erau rare în Antichitate, iar fiecare obiect păstrează tăcut povestea unei decizii dramatice sau ritualice, spune specialiştii de la Muzeul Judeţean Mureş.
Mai mult decât atât, această descoperire are o importanţă arheologică aparte: ea reprezintă prima dovadă a existenţei unei locuiri dacice în zona Breaza. Până acum, nu se cunoscuseră urme ale prezenţei dacilor în această regiune, iar tezaurul deschide o nouă perspectivă asupra istoriei locale. Urmează o etapă de cercetare de teren, prin care specialiştii speră să identifice aşezarea sau chiar o fortificaţie dacică în apropiere.
Potrivit muzeografilor, tezaurul descoperit la Breaza reprezintă începutul unor cercetări care ar putea rescrie o parte din istoria locuirii dacice în Transilvania.
Tezaurul a fost descoperit de Moldovan Dionisie-Aurel împreună cu Zăhan Sebastian-Adrian.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.