Tezele din octombrie – Roxana Rusin, profesoară de istorie
Teze s-au mai dat și în aprilie și în iulie, dar în secolul trecut. Pentru că tot mai multe școli trec în scenariul roșu, ministrul educației a declarat că anul acesta tezele ar putea fi anulate sau să se susțină online, sub forma unui eseu sau proiect. Cei care organizează sistemul de învățământ din România înțeleg prin eficientizarea acestuia reducerea până la ridicol a programei, a conținuturilor, a orelor. Dacă e mai puțin înseamnă că e mai bine.
În anul școlar trecut, tezele de pe semestrul al doilea au fost anulate și am fost la un pas să anulăm și examenele naționale. Bacalaureatul de anul acesta, cel puțin la istorie, a fost o teză din materia de pe semestrul întâi pentru că doar temele acelea au fost incluse în noua programă anunțată în primăvară. Deci de ce să anulăm din nou tezele dacă un examen care se presupune că e proba maturității a fost transformat într-o lucrare semestrială?
Evaluarea online e mai dificilă decât predarea online pentru că ne lovim mai mult de atitudini și comportamente decât de bariere tehnologice. Ceea ce îi face pe profesori să se simtă neputincioși este faptul că elevii vor copia, iar ei nu vor putea să îi sancționeze așa cum ar fi făcut-o în mod normal în cazul unui test dat la clasă. Dar de ce avem alte așteptări de la elevii noștri? Nu cumva ei sunt crescuți într-o societate în care impostura a devenit regula jocului, iar argumentul cel mai des întâlnit este „pentru că pot”? Și de ce am cere mai mult de la ei când pentru unii profesori școala online înseamnă doar teme postate și atât? Sau în alte cazuri nici măcar atât.
De ce pretindem de la elevi altceva decât ceea ce societatea și școala le oferă ca model? Problema de fond în acest caz este educația, iar Ministerul Educației nu o poate rezolva, așa că mai anulează ceva și de data aceasta pentru că scopul este doar statistica de final, iar cum se ajunge acolo prea puțin contează.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii