The Atlantic: Viitorul Americii e Ungaria

Analiză de Anne Applebaum în The Atlantic, preluată de Rador:

Hotelurile stridente și restaurantele de lux domină acum centrul Budapestei, un oraș cunoscut cândva pentru fațadele scorojite. Tot în centru au apărut și monumente noi. Unul dintre ele, o pastișă a memorialului Războiului din Vietnam din Washington, D.C., deplânge imperiul de secol 19 pierdut de Ungaria. În loc de numele celor căzuți în război, numele unor foste locuri „ungare” – orașe și sate care acum se află în România, Slovacia, Ucraina, Polonia – sunt gravate pe ziduri lungi de granit, comemorate solemn și de o flacără eternă, potrivit Rador Radio România.

Însă în spatele acestui kitsch naționalist și al capcanelor de turiști se ascunde o realitate diferită. Considerată cândva cea mai bogată țară a Europei Centrale („cea mai fericită baracă din lagărul socialist”, i se spunea pe vremea războiului rece), iar ulterior preferata investitorilor în regiune, Ungaria e acum una dintre cele mai sărace țări din UE, dacă nu cea mai săracă. Producția industrială continuă să scadă an după an. Productivitatea ei e aproape cea mai mică din regiune. Șomajul ia gradual amploare. 

În ciuda perorațiilor partidului de la guvernare despre valorile tradiționale, populația e în declin. Poate că pentru că tinerii nu vor să aibă copii într-o țară în care două treimi din cetățeni califică drept „prost” sistemul de educație și în care secții de spitale se închid fiindcă medicii au plecat în străinătate. Poate că oamenii talentați preferă să nu rămână într-o țară care trei ani la rând a fost percepută drept cea mai coruptă din UE. Până și Indicele Libertății Economice – întocmit de Heritage Foundation, grupul de reflecție pro-Trump care a publicat și „Project 2025” [propunere de program de guvernare dezavuată de Trump – n.trad.] – așează Ungaria la coada UE în clasamentul integrității guvernamentale.

Turiștii din centrul Budapestei nu văd acest declin. Cum, aparent, nu-l sesizează nici dreapta americană. Fiindcă, deși nu are nici rezerve de minerale esențiale, nici cine știe ce armată, premierul ungar Viktor Orbán are o influență disproporționat de mare în dezbaterea politică americană. În campania electorală din 2024 Orbán s-a întâlnit de mai multe ori cu Donald Trump. În mai 2022 un grup de reflecție pro-Orbán a organizat conferința conservatorilor americani, CPAC, la Budapesta, pentru ca trei luni mai târziu Orbán să zboare în Texas pentru a lua cuvântul la conferința CPAC din Dallas. 

Anul trecut, la cea de-a treia conferință CPAC din Ungaria, un congresman republican a calificat țara drept „unul dintre modelele cele mai de succes în calitate de lider în materie de principii și guvernare conservatoare”. Steve Bannon, intervenind prin legătură video, a apreciat Ungaria drept „o inspirație pentru lume”. Și chiar dacă propria sa instituție evaluase altfel guvernarea din Ungaria, Kevin Roberts de la Heritage Foundation a calificat și el țara drept „nu numai un model de stat modern, ci modelul”.

Ce este acest model ungar pe care-l admiră ei într-atât? În cea mai mare parte nu are nimic de-a face cu un stat modern. Constituie în schimb un foarte vechi și familiar tipar de capturare autocratică a statului, folosit în egală măsură de conducători de dreapta și de stânga, de la Recep Tayyip Erdoğan și până la Hugo Chávez. Ales în 2010 pentru un al doilea mandat, Orbán a început substituirea graduală a funcționarilor publici cu loialiști; s-a folosit de presiune economică și avantajul legiferării pentru a nimici presa liberă; a văduvit universitățile de independență, pe una chiar închizând-o; a politizat sistemul judiciar; și a modificat de mai multe ori constituția pentru a-și conferi avantaje electorale. În timpul pandemiei și-a conferit și puteri de urgență – la care n-avea să mai renunțe [după pandemie au fost prelungite sub pretextul războiului din Ucraina – n.trad.]. S-a aliat fățiș cu Rusia și China, servind drept megafon al Moscovei la reuniunile UE și permițându-i Chinei să facă investiții opace în Ungaria.

Această capturare autocratică a statului e exact lucrul admirat de Bannon, Roberts și alții, și ce vor ei să reproducă și în SUA chiar acum. Distrugerea corpului funcționarilor publici a început, presiunea pe presă și universități se simte și ea, iar ideea amendării constituției e deja vehiculată. Însă susținătorii acestor idei rareori vorbesc și despre ce s-a întâmplat după implementarea lor cu economia Ungariei sau ce li s-a întâmplat cetățenilor ungari. Și nu investighează nici discrepanța dintre retorica lui Orbán și realitatea politicilor lui. De exemplu Orbán vorbește mult despre blocarea imigrației, dar la un moment dat guvernul lui îi elibera vize oricărui cetățean non-UE care cumpăra obligații guvernamentale de minim 300.000 de euro de la niște companii misterioase, majoritatea offshore.

Orbán ridică în slăvi valorile familiale, dar guvernul lui are cheltuieli cu sănătatea printre cele mai mici per capita din UE, controlează accesul la fertilizarea in vitro și e celebru pentru grațierea unui individ care mușamaliza abuzuri sexuale în orfelinate.

Orbán vorbește foarte mult și despre „popor”, deși puterea aproape absolută nu și-o folosește pentru a-i stimula prosperitatea Ungariei, ci pentru a îmbogăți un mic cerc de afaceriști, printre care și rude proprii. La Budapesta acești oligarhi sunt numiți și NER (cu variantele NER-oameni sau NERistan) – de la Nemzeti Együttműködés Rendszere adică Sistemul de Cooperare Națională, numele orwellian cu care Orbán și-a botezat sistemul politic – și au de profitat direct de pe urma apropierii lor de șef. Direkt36, una dintre puținele echipe de jurnalism de investigație care au mai rămas în țară, a publicat recent un documentar intitulat „Dinastia”. Acesta arată, printre altele, cum competiția pentru contracte finanțate de stat ori UE a început să fie măsluită după 2010 în așa fel încât să fie câștigată de Elios Innovatív, o companie energetică deținută parțial de ginerele lui Orbán, István Tiborcz. Într-un târziu UE a verificat 35 de contracte și a găsit nereguli grave la multe dintre ele, precum și dovezi de conflict de interese. (Într-un comunicat din 2018 Elios afirmat că a respectat toate normele legale, ceea ce e fără îndoială adevărat; singura noimă a acestui sistem e să legalizeze asemenea fapte.)

Acea poveste e numai una din multele pe care și le spun ungarii, numai că nu în public. Dinastia mai descrie și Programul de Dezvoltare Turistică Kisfaludy prin care s-au distribuit subvenții de 316 miliarde de forinți (860 milioane dolari). Două treimi din totalul subvențiilor au mers la 0,5% din solicitanți; aproape o cincime au mers la proiecte care erau sau urmau să fie legate de Tiborcz. Nu că Tiborcz ar fi unicul beneficiar al acestei mărinimii guvernamentale. Lőrinc Mészáros, la un moment dat cel mai bogat om din Ungaria, un fost depanator de aragazuri devenit antreprenor și vechi prieten cu premierul, spunea că-și datorează averea „lui Dumnezeu, norocului și lui Viktor Orbán”. Alți beneficiari apar și dispar, în funcție de toanele lui Orbán. Un afacerist ungar mi-a spus că „poți să-ți dai seama cine e conectat și cine nu în funcție de a cui companie începe să crească. Dacă ești conectat, atunci compania îți crește. Dacă nu, compania ți se face din atât de mare atât de mică. O vezi într-un an, doi”.

Acest gen de corupție este, iarăși, preponderent legală, întrucât legislația, contractele și normele de achiziție sunt scrise în așa fel încât s-o permită. Și chiar dacă ar fi fost ilegală, procurorii controlați de partid n-ar fi anchetat-o. Însă amploarea corupției e suficient de mare pentru a distorsiona și restul economiei. Afaceristul menționat și un economist ungar cu care am mai vorbit – ambii au insistat să fie anonimi, de teama represaliilor – au calculat, fiecare pe cont propriu, că NERistanul ajunge cam la 20% din economia ungară. Acest lucru înseamnă, mi-a explicat economistul, că 20% din firmele ungare funcționează „nu pe principiile pieței, nu pe principii meritocratice, ci în esență pe bază de loialitate”. Aceste companii nu au practici de angajare normale și nu folosesc modele autentice de afaceri, întrucât nu au fost concepute spre a fi eficiente și a realiza profit, ci pentru a opera în cadrul cleptocrației – intermedierea transferului de bani de la stat la proprietarii acestor companii.

Nu că regimul ar recunoaște vreodată rolul oligarhiei în sistem ori măcar ar admite că Ungaria s-ar putea confrunta cu o criză structurală. Un alt economist ungar mi-a spus că Orbán prezice mereu „zile foarte bune în viitor; succes, succes inimaginabil”.

„Vă rog să aveți încredere în noi”, declara Orbán în discursul lui anual despre starea națiunii de la începutul lui 2023. „Puteți și paria: până la finalul anului vom avea inflație sub 10%.” Inflația medie anuală în 2023 a fost peste 17%. În 2024 guvernul prognoza o creștere de 4%; cea reală a fost de 0,6%. Dar oricine contrazice aceste mesaje e improbabil să se facă și auzit. Economiștii independenți sunt rareori invitați la televiziunea publică ori alte organe controlate de guvern. În februarie 2024 guvernul a înființat un Birou al Protecției Suveranității, o instituție sinistră care hărțuiește și denigrează organizații independente din Ungaria. Și-a întețit activitatea după alegerile din SUA și subminarea USAID. printre ținte se numără filiala locală a Transparency International, organizația de investigații anticorupție, precum și portalul de știri și investigații Atlatszo.hu – de fapt orice entitate în măsură a spune adevărul despre cum funcționează țara.

Dar adevărul nu e greu de distins pentru oricine depune un efort minim de a privi, fiindcă beneficiarii sistemului corupt nu se feresc să-și afișeze bogăția. Când i-am pomenit de hotelurile stridente din centrul capitalei unui amic ungar, a pufnit. „Normal, acolo trăiesc NER-ii”, mi-a spus el. „Vor să arate frumos.” De fapt chiar dețin destul de multe dintre ele. Documentarul Dinastia are și filmări de la petreceri NER în cluburi și palate, acumulând peste 3 milioane de vizionări într-o lună, deloc puțin pentru o țară cu 9,6 milioane de locuitori. Miile de comentarii de sub clipul de pe YouTube le mulțumesc jurnaliștilor de la Direkt36 pentru că relatează „realitatea adevărată” indisponibilă altundeva.

În multe feluri Ungaria e atât de diferită de SUA pe cât ar fi posibil să fie: o țară mică, omogenă, săracă. Însă documentarul l-am urmărit cu o presimțire rea. Cum Elon Musk, având contracte cu guvernul, incendiază corpul funcționarilor publici și ia decizii cu privire la un departament care decide în privința companiilor lui; cum FBI și Departamentul Justiției sunt capturate de șefi cu loialitate politică ce nu-și vor inculpa vreodată colegii pentru corupție; cum inspectori generali sunt concediați și regulile privind conflictul de interese sunt ignorate, America se deplasează rapid în direcția populismului ungar, politicii ungare și justiției ungare. Ceea ce înseamnă însă că pe viitor ne vor aștepta și stagnarea ungară, corupția ungară și sărăcia ungară.

Sursa: THE ATLANTIC / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba