G4Media.ro

The Financial Times: Statele Unite măresc presiunea asupra aliaților europeni pentru poziții…

Sursa foto: Flickr / Philip Jägenstedt

The Financial Times: Statele Unite măresc presiunea asupra aliaților europeni pentru poziții mai dure în privința Chinei

  • Articol de Henry Foy (București) și Demetri Sevastopulo (Washington) pentru The Financial Times. A contribuit și Felicia Schwartz

SUA își presează aliații europeni pentru a adopta o atitudine mai dură față de Beijing, în condițiile în care Washingtonul încearcă să-și exploateze poziția din Ucraina pentru a obține mai mult sprijin din partea statelor NATO în activitățile sale de contracarare a Chinei în regiunea Indo-Pacific.

Conform unor persoane la curent cu discuțiile dintre SUA și aliații lor din NATO, Washingtonul a făcut în ultimele săptămâni lobby pe lângă membrii NATO pentru a adopta o retorică mai dură în privința Chinei și pentru a începe lucrul la măsuri concrete pentru îngrădirea Beijingului.

Joe Biden consideră contracararea Chinei drept principalul său obiectiv de politică externă încă de la învestire, însă eforturile lui au fost complicate de necesitatea concentrării pe invazia rusă din Ucraina.

Dar acum, când invazia lui Putin a intrat în a zecea lună, Washingtonul depune eforturi concertate pentru a împinge China înapoi printre prioritățile NATO, afirmă persoanele respective.

Conform acestora, SUA încearcă să se folosească de acțiunile lor din Ucraina – inclusiv de faptul că sunt cel mai mare furnizor de arme și ajutoare al Kievului – pentru a obține sprijin mai concret pentru politicile lor din Indo-Pacific.

„Schimbarea americanilor în această privință a fost sesizabilă”, a spus una dintre persoane, toate invocând rezerva anonimatului, dată fiind delicatețea chestiunii. „Chiar e destul de limpede că ei au decis că acum e momentul să acționeze în această privință.”

Chestionat în privința presiunii, un demnitar american a declarat că NATO a convenit asupra unui nou „concept strategic” în iunie, care „abordează provocările sistemice” din partea Chinei. „Discuțiile noastre privitoare la aceste chestiuni continuă”, a declarat el.

Referindu-se la noul concept aprobat de NATO la Madrid în iunie, un funcționar al Departamentului de Stat american a afirmat că miniștrii de externe ai NATO vor „aborda modalități de consolidare a adaptabilității noastre și provocările din partea RPC [China]” la ședința lor ministerială din București, România, de săptămâna aceasta.

„Apreciem profund și încurajăm o abordarea europeană comună referitoare la China”, a precizat oficialul.

Coordonarea abordărilor membrilor NATO în privința Chinei e subiect de discuție prioritar la reuniunea de două zile începută marți.

„Ce am început să facem în toată alianța NATO este să ne gândim la căi prin care alianța poate aborda acea provocare [din partea Chinei – n.a.] în termeni concreți”, a declarat luni Julianne Smith, ambasadoarea SUA la NATO.

„Aliați caută să implementeze ceea ce s-au angajat să facă”, a adăugat ea. „Pentru a trece de la ce numim noi evaluarea problemei la abordarea problemei.”

Miniștrii vor discuta un nou raport privind China, astfel conceput pentru a determina o abordare mai dură a NATO, după ce alianța a identificat în premieră în iunie China drept o „provocare” la adresa „intereselor, securității și valorilor” ei.

Raportul ar aborda dezvoltarea militară a Chinei, eforturile ei de a exercita influență în țări NATO și terțe, și relația Beijingului cu Moscova, afirmă oficiali.

Dar mulți aliați europeni sunt neliniștiți de faptul că astfel de discuții pot distrage de la nevoia mai presantă – în viziunea lor – a cimentării sprijinului fără rezerve pentru Ucraina.

În plus, chiar dacă și UE evaluează o abordare mai exigentă în relațiile comerciale cu China, marea majoritate a statelor NATO, inclusiv Franța și Germania, nu vor să-și alinieze deplin pozițiile referitoare la China cu cea a SUA.

„Haideți să spunem că SUA au o anumită tendință de a dicta, nu doar în privința Chinei, ci a orice”, a declarat un demnitar UE, care consideră însă că pozițiile europene și americane se vor apropia în cele din urmă. „Vom deveni complet izolați, să spunem, și la mijloc între China și SUA? N-aș crede.”

Dacă invazia rusă din Ucraina a silit Casa Albă să-și înmulțească angajamentele în favoarea apărării europene, SUA au clarificat că e o pauză temporară în cadrul unei reorientări de durată spre contracararea Chinei, în calitate de principală strategie militară și de securitate.

Administrația Biden și-a publicat în octombrie strategia de securitate națională, care clarifică faptul că China e o prioritate de securitate mai mare ca Rusia, în ciuda faptului că ultima reprezintă un pericol „imediat și în curs”.

Canada și-a anunțat duminică prima strategie pentru Indo-Pacific, care prevede un nou buget destinat „perturbărilor” Chinei.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat săptămâna trecută că Beijingul „nu [e] un adversar”, dar a subliniat că NATO era obligată să răspundă la modernizarea militară, colaborarea cu Rusia și tentativele de a „controla infrastructură esențială în Europa” din partea Chinei.

„Deci toate acestea fac necesar ca aliații să abordeze împreună această chestiune”. a declarat el presei. „Și exact acesta e lucrul pe care-l vom face când ne vom întâlni la București.”

sursa: The Financial Times (traducere: Rador/ Andrei Suba)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ai trăit degeaba, Dej.

  2. Deja statele din EU au comis un seppuku economic, ce mai conteaza acum?!