The Financial Times: Trump, Putin, Xi și noua epocă imperială

Ați auzit cu toții de neo-liberalism și neo-conservatorism. Ei bine, bun venit acum în epoca neo-imperialismului, scrie The Financial Times, citată de Rador Radio România.

Cel mai surprinzător moment al discursului de învestire al lui Donald Trump a fost angajamentul lui ca SUA „să se considere din nou o țară în creștere – una care ne mărește avuția și ne extinde teritoriul”.

Speranțele că menționarea expansiunii teritoriale de către Trump era doar o înfloritură retorică s-au estompat. Comentariile președintelui referitoare la teritoriile pe care și-ar dori să le dobândească sunt prea frecvente pentru a putea fi ignorate.

Trump a afirmat încrezător că America va „lua Groenlanda”. A promis și că va „recupera” Canalul Panama. Și declară des că și Canada ar trebui să devină al 51-lea stat al SUA. Ba săptămâna trecută a revendicat chiar și Fâșia Gaza.

Fascinația lui pentru achiziția de teritorii i-a speriat chiar și pe unii dintre susținătorii lui. Însă ambițiile expansioniste ale lui Trump sunt mai ușor de înțeles atunci când le încadrăm în tendința mondială. Ceilalți doi conducători de talie globală pe care el pare a-i considera cu adevărat egali – Vladimir Putin și Xi Jinping – văd și ei expansiunea teritorială ca pe un obiectiv național esențial, dar și ca pe o piesă în palmaresul măreției lor personale.

Moscova invocă frecvent rațiuni de securitate națională drept justificare a războiului din Ucraina. Dar însuși Putin continuă să tot revină obsesiv la ideea că Ucraina nu e o țară adevărată, ci parte a „lumii ruse”.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov îi destăinuia cândva unui confident că înainte de a invada Ucraina Putin se consultase cu trei sfetnici: „Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare și Ecaterina cea Mare”. Sub acești conducători Rusia a cunoscut mari expansiuni teritoriale, Ecaterina pătrunzând adânc în Ucraina.

E limpede că lui Putin i-ar plăcea să părăsească scena istoriei lăsând în urmă Rusia cu controlul restabilit asupra nucleului vechiului ei imperiu – Ucraina – și poate chiar și mai departe înspre vest.

Xi vede și el lucrurile similar: dobândirea controlului asupra Taiwanului e o bornă esențială pe calea destinului național al Chinei, cât și parte a amprentei sale personale asupra istoriei. Într-un discurs recent el a afirmat: „Taiwan e teritoriul sacru al Chinei”.

Xi a declarat deja că problema Taiwanului nu mai poate fi pasată din generație în generație. Dacă ar realiza „reunificarea”, ar fi o reușită care i-ar permite să revendice un statut apropiat de al lui Mao Zedong, fondatorul Republicii Populare.

Interesele imperiale ale lui Trump au ieșit la lumină ceva mai recent. Consilierii lui se căznesc să-i justifice retroactiv declarațiile despre Groenlanda, Panama și chiar Gaza – procedură cunoscută mai nou drept „sanewashing” [aproximativ: a prezenta drept rațional ceva irațional – n.trad.].

Ca și în cazul lui Putin, primul instinct al acestor consilieri e să apeleze la o explicație legată de securitatea națională. Groenlanda are minerale vitale; chinezii îi tot dau târcoale Canalului Panama. Dar Canada? Gaza? Aici explicațiile raționale sunt substituite de ridicatul din umeri – dacă nu chiar de râsete zeflemitoare.

Cum pentru ambițiile teritoriale ale lui Trump nu există vreo explicație strategică rațională [cu excepția investițiilor chineze din Panama – n.trad.], unica explicație alternativă evidentă e dorința grandorii personale. Și dacă Premiul Nobel pentru Pace e în mod inexplicabil indisponibil, atunci Trump poate spera măcar că-i va fi sculptat chipul în versantul Muntelui Rushmore după ce îi va fi extins teritoriul Americii.

Ideea că președintele nu vrea de fapt nimic mai mult decât să mărească suprafața fizică a teritoriului SUA devine mai plauzibilă în urma celebrei sale conversații telefonice cu premierul danez Mette Frederiksen. Se consideră în general că ea i-a oferit practic orice își va fi dorit, mai puțin suveranitatea asupra Groenlandei. SUA puteau să-și construiască și mai multe baze militare acolo, să exploateze și mai multe minerale. Dar el a ținut-o pe-a lui. Vrea Groenlanda în sine.

Speranțele lui Trump de a prelua Canada ori Gaza par și acum irealizabile. Însă Canalul Panama și Groenlanda sunt mai vulnerabile: forța militară americană ar fi copleșitoare pentru oricare dintre cele două țări.

Cum America, Rusia și China sunt conduse de indivizi cu ambiții expansioniste, implicațiile pentru actualul sistem internațional sunt sumbre. E posibil ca lumea să treacă dintr-o epocă în care statele mici puteau invoca protecția dreptului internațional într-o eră în care, după cum scria Tucidide, „cei puternici fac ce pot, iar cei slabi îndură ce sunt nevoiți”.

O astfel de lume ar putea fi compatibilă cu o pace, fie ea și tensionată, între marile puteri, fundamentată pe sfere de influență – cu SUA concentrate pe emisfera vestică, Rusia pe Europa de Est și China pe estul Asiei. În secolul 19 marile puteri chiar au organizat congrese pentru a-și împărți lumea – cum a fost cel din 1884-5 de la Berlin, în toiul „goanei după Africa”.

Însă orice astfel de împărțire ar fi inerent instabilă. Înțelegerea dintre marile puteri din secolul 19 a ajuns în cele din urmă să se surpe, având drept consecință cele două războaie mondiale din secolul următor.

Ascensiunea ideologiilor imperialiste are implicații și pe plan intern. Imperiile tind în general să aibă împărați. Politica externă expansionistă a lui Putin și Xi merge ca unsă alături de cultul personalității și represiunea internă. Ambițiile externe ale lui Trump sunt însoțite de o concentrare intensă pe zdrobirea „inamicului intern” [concept tipic totalitar – n.trad.].

Elon Musk, care se ocupă de o mare parte a acestei zdrobiri, a declarat că se gândește zilnic la soarta Imperiului Roman și a afirmat la un moment dat că poate și America are nevoie de un „Sulla modern” – un dictator roman care în contextul reformării statului a ucis sute de opozanți. Ați fost avertizați.

Sursa: THE FINANCIAL TIMES / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba