The Guardian: Imigrația și Covid-19 – mituri vechi demontate. Criza a dezvăluit cât de inutilă și nocivă este pentru Regatul Unit demonizarea imigranților care contribuie la menținerea țării pe linia de plutire

Covid-19 a realizat în decurs de săptămâni ceva ce guvernele britanice n-au reușit să facă într-un întreg deceniu. A redus drastic migrația forței de muncă. Carantina împiedică o colectare a datelor în timp real, dar e o supoziție rezonabilă aceea că, odată cu blocarea călătoriilor internaționale, migrația netă are acum loc la o rată cu mult sub 100.000 pe an.

Aceasta e ținta adoptată de David Cameron în 2010 și urmărită apoi cu agresivitatea de Theresa May, mai întâi ca secretar de interne și ulterior în calitate de premier. Nu a fost atinsă niciodată, iar anul trecut a fost abandonată. Ce se va întâmpla acum, nu se știe. Săptămâna aceasta ar fi trebuit să se întoarcă în Camera Comunelor proiectul de lege al guvernului privind imigrația post-Brexit, însă orarul a fost anulat, nu în ultimul rând și pentru că sistemul digital al parlamentul nu e încă pregătit pentru votul de la distanță.

Nu există vreun indiciu că miniștrii ar reevalua noul regim, bazat pe un sistem de puncte conceput a selecta muncitorii „calificați” în detrimentul celor „necalificați”. Distincția e menită a-i favoriza pe cei pe care guvernul îi numește „cei mai buni și mai inteligenți”, descurajându-i concomitent pe aceia pe care decenii de retorică politică i-au așezat în postura de indezirabili. Acuzațiile la adresa ultimei categorii sunt diverse: braconează slujbe de la cetățenii britanici nativi, scad salariile, nu respectă cutumele culturale și, în general, deranjează oamenii prin alteritatea lor stridentă.

Demonizarea a atins apogeul în cursul campaniei de scoatere a Regatului din UE. Promisiunea de „luare înapoi a controlului” frontierelor a exercitat o puternică atracție emoțională, dar nu a fost nicicând izvorâtă din realitatea britanică modernă, în care imigranți cu toate nivelurile de calificări și venituri mențin în mișcare rotițele economiei și societății. Acest fapt incomod avea oricum să iasă cândva la suprafață, dar a fost revelat brusc de pandemie.

Fermierii avertizează deja că fructele vor putrezi în câmp în lipsa forței de muncă sezoniere, asigurată în mod normal de cetățeni UE. Tentativele de a-i momi pe muncitorii britanici pentru a acoperi golurile dau greș. Imigranții au menținut în funcțiune transportul public, au livrat mărfuri și, cel mai important, au menținut NHS [sistemul public medical – n.trad.] și serviciile sociale operaționale. Ei și-au riscat viața pentru o țară care a fost, în cel mai bun caz, ambivalentă în privința dreptului lor de a trăi, în primul rând, aici.

Acum nu mai există un angajament explicit de a face din Regat un „mediu ostil” pentru imigranți, însă mecanismul suspiciunii automate și intimidării birocratice construit în virtutea acelui capitol nu a dispărut. O instanță de apel a confirmat săptămâna aceasta legea care le cere proprietarilor să verifice statutul de imigrant al chiriașilor, în ciuda unui verdict anterior al Înaltei Curți cum că regula duce la discriminare din considerente rasiale. Mulți muncitori imigranți, oricum angajați în condiții precare sau cu vize care le interzic accesul la asistența socială, vor suferi disproporționat de pe urma impactului economic al pandemiei.

Ar fi rușinos dacă sacrificiile și contribuția eroică depuse de imigranți în aceste vremuri dificile ar fi răsplătite de guvern cu o crudă ingratitudine. Neadevărurile și prejudecățile care au stat la baza politicii britanice timp de o generație sunt acum expuse de criză. Dezbaterea a fost în întregime orientată în direcția greșită, cu tot accentul pus pe o povară care ar fi mai corect să fie percepută drept o binecuvântare. Această tendință nu va fi ușor de răsturnat, dar există acum ocazia, dacă politicienii noștri au onestitatea și curajul necesare pentru a profita de ea.

Sursa: The Guardian / Traducere: Andrei Suba (Rador)