G4Media.ro

The Guardian: Uber a încălcat legile, a păcălit poliţia şi a făcut…

Photo by Tolga Akmen / AFP

The Guardian: Uber a încălcat legile, a păcălit poliţia şi a făcut lobby în secret pe lângă guverne/ 124.000 de documente dezvăluie cum a încercat Uber să-și extindă serviciul prin atragerea discretă a prim-miniştrilor, preşedinţilor și miliardarilor

Fişiere confidenţiale obţinute de The Guardian au dezvăluit povestea secretă a modului în care gigantul tehnologic Uber a încălcat legile, a păcălit poliţia, a exploatat violenţa împotriva şoferilor şi a făcut lobby în secret pe lângă guverne în timpul expansiunii sale globale agresive, transmite News.ro.

Scurgerea fără precedent către The Guardian a peste 124.000 de documente, cunoscute sub denumirea de fişiere Uber, scoate la iveală practicile discutabile din punct de vedere etic care au alimentat transformarea companiei într-una dintre cele mai faimoase afaceri provenită din Silicon Valley.

Documentele care se referă la o perioadă de cinci ani, în care Uber a fost condusă de co-fondatorul său Travis Kalanick, care a încercat să extindă serviciul de transport de taxi în oraşe din întreaga lume, chiar dacă asta a însemnat încălcarea legilor şi a reglementărilor privind taxiurile.

În timpul reacţiei negative la nivel global, datele arată cum Uber a încercat să atragă sprijin prin atragerea discretă a prim-miniştrilor, preşedinţilor, miliardarilor, oligarhilor şi baronilor mass-media.

Informaţiile scurse sugerează că directorii Uber nu îşi făceau, în acelaşi timp, iluzii cu privire la încălcarea legii de către companie, un director glumind că au devenit ”piraţi”, iar altul recunoscând: ”Suntem doar al naibii de ilegali”.

Cache-ul de fişiere, care se întinde între 2013 şi 2017, include peste 83.000 de e-mailuri, mesaje iMessage şi mesaje WhatsApp, inclusiv comunicări deseori sincere între Kalanick şi echipa sa de directori de top.

Într-o ocazie, Kalanick a respins îngrijorările altor directori conform cărora trimiterea şoferilor Uber la un protest în Franţa îi punea în pericol în faţa violenţei din partea oponenţilor furioşi din industria taxiurilor.

”Cred că merită. Violenţa garantează succesul”, a răspuns el.

Într-o declaraţie, purtătorul de cuvânt al lui Kalanick a spus că ”nu a sugerat niciodată ca Uber să profite de violenţă în detrimentul siguranţei şoferului” şi orice sugestie că a fost implicat într-o astfel de activitate ar fi complet falsă.

Scurgerea de informaţii conţine şi texte între Kalanick şi Emmanuel Macron, care a ajutat în secret compania în Franţa, când era ministrul economiei, permiţând Uber acces frecvent şi direct la el şi la personalul său.

Macron, preşedintele francez, pare să fi făcut eforturi extraordinare pentru a ajuta Uber, spunându-i chiar companiei că a intermediat o ”înţelegere” secretă cu oponenţii săi din cabinetul francez.

În mod privat, directorii Uber şi-au exprimat dispreţul abia deghizat faţă de alţi oficiali aleşi care erau mai puţin receptivi la modelul de afaceri al companiei.

După ce cancelarul german, Olaf Scholz, care era primarul oraşului Hamburg la acea vreme, a respins lobbyiştii Uber şi a insistat să plătească şoferilor un salariu minim, un director le-a spus colegilor că este ”un adevărat comediant”.

Când vicepreşedintele american de atunci, Joe Biden, un susţinător al Uber la acea vreme, a întârziat la o întâlnire cu compania la Forumul Economic Mondial de la Davos, Kalanick a trimis un mesaj unui coleg: ”Am pus oamenii mei să-l anunţe că fiecare minut întârziat este un minut mai puţin pe care îl va avea cu mine.”

După ce s-a întâlnit cu Kalanick, Biden pare să-şi fi modificat discursul pregătit la Davos pentru a se referi la un CEO a cărui companie ar oferi milioanelor de muncitori ”libertatea de a lucra câte ore doresc, de a-şi gestiona propriile vieţi după cum doresc”.

The Guardian a condus o investigaţie globală asupra fişierelor scurse despre Uber, împărtăşind datele cu organizaţiile media din întreaga lume prin intermediul Consorţiului Internaţional de Jurnalişti de Investigaţie (ICIJ).

Peste 180 de jurnalişti de la 40 de instituţii media, inclusiv Le Monde, Washington Post şi BBC, vor publica în zilele următoare o serie de rapoarte de investigaţie despre gigantul tehnologic.

Într-un comunicat care răspunde la scurgerea de informaţii, compania a recunoscut ”greşeli şi paşi greşiţi”, dar a spus că Uber a fost transformată din 2017, sub conducerea actualului său şef executiv, Dara Khosrowshahi.

”Nu am şi nu vom găsi scuze pentru comportamentul din trecut, care nu este în mod clar în conformitate cu valorile noastre prezente. În schimb, cerem publicului să ne judece după ceea ce am făcut în ultimii cinci ani şi ce vom face în anii următori”, arată comunicatul.

Purtătorul de cuvânt al lui Kalanick a spus că iniţiativele de expansiune ale Uber ”au fost conduse de peste o sută de lideri din zeci de ţări din întreaga lume şi în orice moment sub supravegherea directă şi cu aprobarea deplină a grupurilor solide juridice, de politici şi de conformitate ale Uber”.

Documentele scurse dezvăluie metodele folosite de Uber pentru a pune bazele imperiului său. Una dintre cele mai mari platforme de lucru din lume, Uber este acum o companie de 43 de miliarde de dolari (36 de miliarde de lire sterline), care efectuează aproximativ 19 milioane de călătorii pe zi.

Fişierele acoperă operaţiunile Uber din 40 de ţări într-o perioadă în care compania a devenit un gigant global, dezvoltând serviciul său de transport cu taxiul în multe dintre oraşele în care îşi desfăşoară activitatea şi astăzi.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Uber vrea sa platesc mai putin decat la taxi.
    Guvernele vor sa platesc mai mult.
    Si guvernele sunt prietenul meu? Sau prietenul taximetristilor?
    Cum s-a ajuns ca taximetristii sa fie in pat cu politicienii? Aia e legal? Ar trebui sa fie legal? Ca eu sa fiu protejat de preturi mai bune?
    De ce taximestristii nu pot concura? Aia nu au lobby?

    • @Dan: Uber NU vrea sa plătești mai putin decat la taxi. Uber vrea sa ia cat mai multi bani, si primul pas a fost sa inlature concurenta dupa cum scrie in articol.

    • Si care e problema daca vor cat mai multi bani? Tu nu vrei? Cine nu vrea?
      Problema este ca guvernele au puterea de a da la o parte firme prin reguli, pur si simplu de a interzice antreprenoriatul, cand vor ei, sau mai bine zic cand competitorii se simt in pericol. Daca nu ar avea, Uber nu ar avea interesul sa ii coopteze. Taximetristii au facut chestiunea asta si acum sunt suparati ca se folosesc tot armele astea impotriva lor. Cum e posibil ca in New York sa platesti sute de mii de dolari ca sa poti practica taximetria? Ce fel de economie de piata e aia? Ca sa fii un amarat de taximetrist, trebuie sa platesti sute de mii de dolari? Pai normal ca daca platesti atat nu vrei sa vina un Uber sa iti faca investitia inutila, si vorbesti cu reprezentantii tai sa interzica Uber.
      Deci, Uber e foarte bine ca vor sa faca multi bani, si sa o faca punand preturi competitive. E clar ca o pot face, si e clar ca guvernele vor sa impuna taxe la indemnul taximetristilor.
      De ce nu esti asa suparat cand lobbyul taximetristilor incearca sa ne impuna conditiile pe care le vor ei?

    • Este foarte bine ca vor sa scoată profit.
      Dar toți care fac transport de persoane trebuie sa aibă același regim. Taxi, Uber, Lift, etc.

  2. De cand a apărut UBER am zis ca nu e corect ca pentru aceeași activitate (taximetrie) să ai reglementări diferite si taxe diferite.

  3. In Bucuresti taximetria locala ofera servicii gen Uber – te iau daca mergi in directia…. – si Uber face taximetrie pura. In loc de statie folosesc o aplicatie, dar in rest nici o diferenta. Prin urmare toate autorizarile trebuie sa fie la fel. Nu sunt un fan al taximetristilor, dar sunt un fan al tratamentului egal si corect pentru toti agentii economici care ofera acelasi serviciu.

  4. Daca Uber isi permite sa-i influenteze pe Macron si Biden, imagineaza-ti ce pot face multinationalele sau Pfizer si Moderna..

  5. Nu prea inteleg. Uber a incalcat legea… ca sa ce? Ca sa intre si ei pe piata?

    Stiu ca au fost controverse legate de activitate in sine (e taximetrie? e altceva?), de contracte (sint soferii Uber angajati?), dar astea au fost lamurite de mult in justitie.