G4Media.ro

The Guardian: UE ar putea decide vineri să mențină piețele deschide pentru…

Sursa foto: GEORGES GOBET / AFP

The Guardian: UE ar putea decide vineri să mențină piețele deschide pentru cerealele ucrainene fără taxe vamale pentru încă un an, în ciuda obiecțiilor formulate de statele din Europa Centrală și de Est

Este de așteptat ca Uniunea Europeană să accepte vineri să își mențină piețele deschise pentru cereale ucrainene fără taxe vamale pentru încă un an, în ciuda obiecțiilor formulate de țările din Europa Centrală și de Est, afectate de scăderea prețurilor agricole, relatează The Guardian.

O propunere de prelungire a accesului fără taxe vamale pentru cerealele ucrainene până la jumătatea anului 2024 ar urma să fie aprobată de o majoritate a statelor membre ale UE, trecând peste opoziția Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României și Slovaciei, potrivit unei surse diplomatice, citată de publicația britanică.

Eurodeputații din comisia pentru comerț internațional a Parlamentului European au votat joi pentru menținerea suspendării taxelor de import pentru produsele agricole ucrainene pentru încă un an, deschizând calea pentru un acord cu statele membre ale UE.

UE a renunțat la barierele tarifare pentru produsele agricole ucrainene în urma invaziei rusești și încearcă acum să prelungească această politică, care expiră pe 5 iunie. Însă blocajele logistice au făcut ca o mare parte din cereale să rămână în UE, ceea ce a dus la scăderea prețurilor și a veniturilor agricole în țările vecine.

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a propus plăți compensatorii în valoare de 100 de milioane de euro pentru fermierii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia, după ce trei dintre aceste țări au interzis importul de cereale și alte produse alimentare. Aceste țări vor putea, de asemenea, să interzică vânzarea de cereale ucrainene în interiorul granițelor lor, deși produsele alimentare pot continua să călătorească mai departe spre alte state UE și țări din întreaga lume.

Oficialii UE susțin că exporturile continue de cereale ale Ucrainei contribuie la menținerea țării pe linia de plutire într-un moment în care guvernul de la Kiev riscă să rămână fără bani. Un oficial de rang înalt al UE a pus în contrast cele 26 de miliarde de euro câștigate de întreprinderile ucrainene în ultimele 12 luni din exporturi, inclusiv de cereale, cu cele 18 miliarde de euro pe care UE intenționează să le împrumute Kievului în acest an pentru a menține sectorul public ucrainean în funcțiune. „Dacă nu am fi avut aceste 26 [miliarde] de euro, [ajutorul UE] ar fi fost și mai mare.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. pai si baietii cu silozurile pline care asteptau sa le declare din recolta? ori suntem golani ori nu mai suntem ! aparent cineva a prins schema ! bravo UE!