The New York Times: Am părăsit tabăra „Niciodată Trump”

Au trecut mai bine de nouă ani de când l-am denunțat pentru prima oară pe Donald Trump, un „gură-spartă vulgar care atrage alți indivizi vulgari, dar mai tăcuți”. De atunci m-am considerat un conservator din tabăra „Never Trump” [„Niciodată Trump”], chiar și atunci când, ocazional, am fost de acord cu politicile lui. Am fost un opozant al lui Trump inclusiv pe parcursul campaniei electorale din acest an, potrivit Rador Radio România.

Ar putea fi al doilea lui mandat atât de rău pe cât se tem cei mai fervenți opozanți ai lui? Da. A venit vremea să se renunțe la pozițiile moralizatoare radicale și la necontenita prevestire a apocalipsei care caracterizează în mare măsură mișcarea Never Trump – și care au făcut-o să fie impotentă politic și adesea obtuză? Da, vă rog chiar.

Cine – și ce – e Trump? E un om – și e simbolul unei mișcări. Omul e grosolan dar carismatic, dă dovadă de ignoranță dar e ajutat de intuiție, scoate pe gură minciuni dar în comportament e autentic. Mișcarea e patriotică – și furioasă.

O parte din acea furie e rezultată dintr-un bigotism exacerbat, iar o alta din percepția eronată a realității. Aceste părți ale furiei capătă și grosul atenției din partea presei. Însă mai există încă o parte a furiei care este corect direcționată înspre elitele care se complac în mulțumire de sine, care cred că ele știu mai bine ce e de făcut, dar adesea habar n-au, indiferent că vorbim de restricții anti-Covid-19, de politica de imigrație sau de cum putem să-i facem pe aliați să plătească mai mult pentru propria lor apărare.

Disprețul acid al lui Trump față de acele elite – refuzul lui de a li se supune normelor acestora, de a se simți rușinat când îl fac de rușine și curajul lui de a le arunca în față propria ipocrizie – e lucrul care face din el un erou al simpatizanților lui. Exemple concrete: cum se face că atât de mulți dintre cei care-l denunță azi pe Trump ca prădător sexual erau vajnici apărători ai lui Bill Clinton [cu multiple scandaluri și acuzații sexuale la activ – n.trad.] acum 20 de ani? De ce aceeași oameni care cer să fie anchetat fiecare aspect al tuturor afacerilor familiei Trump sunt complet lipsiți de curiozitate în privința afacerilor familiei Biden – de pildă prețurile ciudat de mari cu care se vând tablourile pictate de Hunter?

Membrii taberei Never Trump – printre care mă includ și eu cu ocazia acestui rechizitoriu – n-au prea putut niciodată să înțeleagă acest aspect. Nu e vorba că am fi uitat de scandalurile lui Clinton sau că nu știam de acuzațiile la adresa familiei Biden. Problema noastră era aceea că Trump degradează valorile pe care le susțin teoretic conservatorii. Am mai crezut și că Trump reprezintă o formă de iliberalism care se bate cap în cap cu versiunea noastră de conservatorism („oameni liberi, piețe libere, lume liberă”) și care urma să ducă negreșit Partidul Republican (GOP) pe o cale întunecată.

Și aici nu ne-am înșelat: sunt multe lucruri legate de Trump care din perspectiva conservatoare tradițională inspiră repulsie sau teamă. Însă tabăra Never Trump și-a și exagerat pledoaria și, procedând astfel, și-a tăiat craca de sub ea.

Cum așa? Noi am avertizat că Trump va fi un președinte nesăbuit care ne-ar putea băga prin incompetența lui în Al Treilea Război Mondial. Dar, din contră, politica lui externă din primul mandat s-a dovedit a fi în practică mai degrabă exagerat de prudentă. Am fost la un pas de apoplexie din cauza straniei lui admirații pentru Vladimir Putin. Însă acuzațiile de complicitate cu Rusia s-au dovedit a fi doar o calomnie, iar politica lui Trump față de Rusia a fost chiar mai fermă decât a lui Barack Obama și Biden (cel puțin până la invazia rusă din 2022). Trump s-a opus gazoductului Nord Stream 2 și i-a oferit în secret ajutor financiar Ucrainei.

Am prezis că retorica lui Trump va distruge șansele GOP de a atrage acele segmente ale electoratului pe care partidul le identificase după 2012 ca fiind esențiale pentru viitorul lui. Dar n-am sesizat atracția pe care o exercită Trump în rândurile clasei muncitoare, prin intermediul căreia GOP a obținut voturi din partea minorităților etnice – de exemplu, 48% din bărbații hispanici au votat la aceste alegeri cu Trump. Și eram alarmați că Trump va impune protecționismul și va fi mână-spartă cu finanțele publice. Însă economia a înflorit în principiu sub Trump, cel puțin până la pandemie.

Noi am vorbit foarte mult și despre democrație. Și chiar e important: amintirea lui 6 ianuarie [asaltul Congresului – n.trad.] și minciunile lui Trump despre alegerile din 2020 au fost principalele motive pentru care am votat-o pe Kamala Harris. Dar dacă democrația înseamnă cu adevărat ceva, atunci oamenii de rând, iar nu elita, sunt cei care au dreptul să decidă cât de important e un eveniment precum 6 ianuarie pentru ei. Ei bine, pentru americani s-a dovedit a nu fi prea important.

Lucrurile de care le-au păsat cu adevărat oamenilor de rând anul acesta sunt nivelul de trai precar și haosul de la frontieră. Cum se face că Trump – adesea subestimat de opozanții lui drept un idiot norocos – a priceput atât de bine acest lucru, în vreme ce noi ne îngrijeam în inepția noastră de sufletul națiunii?

Ce altceva am mai pierdut noi din vedere? Faptul că, oricât de mult ar minți Trump, americanii se simt mințiți și de stânga – în special mușamalizarea de către Casa Albă a declinului fizic și mental al lui Biden. Că, oricât de mult bigotism ar trăda segmente ale mișcării MAGA, bigotism e din belșug și în tabăra opusă – nu în ultimul rând șuvoiul de antisemitism și anti-sionism izvorât din stânga culturală după masacrul din Israel din 7 octombrie. Că, oricât ne-am teme că Trump ne-ar putea distruge unele instituții, o mare parte a acelor instituții, inclusiv universitățile și FBI, sunt deja disfuncționale și au nevoie să fie reconcepute de la zero sau înlocuite cu totul.

Le voi împărtăși prin urmare un gând opozanților pereni ai lui Trump, inclusiv acelora dintre noi care se consideră de dreapta: Haideți să intrăm în noul an dorindu-i binele noi administrații, oferindu-le prezumția de nevinovăție unora dintre cei propuși de Trump în cabinetul său, renunțând la comparațiile istorice stridente cu dictatori morți, abandonând discursul paranoic despre mereu iminentul sfârșit al democrației, sperând că va fi bine și fiind conștienți că trebuie să luptăm cu acele probleme care sunt reale, iar nu cu simple temeri, că orice s-ar mai întâmpla vom trece cu bine și de acelea.

Sursa: THE NEW YORK TIMES / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba