The New York Times: Biden dorește să impulsioneze relațiile SUA cu Europa, dar problemele se înmulțesc

Buna credință oferită de Biden cu ocazia primei sale vizite în străinătate stârnește dubii legate de credibilitatea SUA și de prețul pe care Europa ar urma să îl plătească.

Nu ar trebui să fie așa de greu să devii un lider american care vizitează pentru prima oară Europa după președintele Donald J. Trump.

Dar președintele Biden se va confrunta cu propriile probleme, mai ales având în vedere confruntările Statelor Unite cu o Rusie recalcitrantă și ascensiunea Chinei, el încercând să refacă o alianță occidentală zguduită de efectele pandemiei coronavirusului.

Biden, care va sosi în Europa pentru o serie de reuniuni la nivel înalt încurajate de succesul programului de vaccinare și de relansarrea economiei, își va petrece următoarea săptămână dorind să dea noi asigurări că America își revine și e gata să conducă Occidentul în fața a ceea ce, potrivit declarațiilor sale, ar fi o coliziune între democrații și dictaturi.

Pe agendă sunt înscrise întâlniri în Marea Britanie cu lideri ai țărilor din Grupul celor Șapte, urmate de vizite la sediul NATO și la cel al Uniunii Europene. În ultima zi a vizitei sale, Biden va avea o primă întâlnire cu președintele Rusiei, Vladimir V. Putin.

Obiectivul general al lui Biden este acela de a transmite o oarecare ‘serenitate diplomatică’ – atmosferă care a lipsit în timpul celor patru ani în care Trump a tot stricat vechile relații cu niște aliați apropiați, a amenințat să se retragă din NATO și a intrat în contact cu Putin și cu alți dictatori, admirându-le puterea.

Dar bunăvoința reprezentată de Biden prin simplul fapt că nu este Trump apare pe fondul unor dubii legate de tăria sa, de credința în America și de prețul pe care Europa ar urma să îl plătească. La cei 78 de ani ai săi, să fie oare Biden ultima ‘zvâcnire’ a unei politici internaționaliste de modă veche? Oare Europa va putea suporta prețul unui tot mai evident Război Rece cu Rusia? Oare Europei i se va cere să se ralieze unei politici vizând contracararea Chinei? Și, oare, Biden se va pronunța asupra (schimbării) climei?

Aceste întrebări vor pluti în aer atunci când va discuta despre neînțelegerile de ordin comercial, despre noile restricții vizând investițiile din și în China și despre poziția sa cu privire la gazoductul care va lega direct Rusia de Europa, ocolind Ucraina.

Printre toate aceste discuții, Biden va da piept cu niște lideri europeni care se arată îngrijorați de Statele Unite cum n-au mai fost din anul 1945 și care se întreabă încotro se îndreaptă acestea.

“Au văzut cum arată Partidul Republican”, a declarat Barry Pavel, director al Centrului Scrowcroft pentru Strategie și Securitate din Consiliul Atlantic. “Au văzut evenimentele de pe 6 ianuarie. Știu că, în 2024, ar putea veni un alt președinte”.

Oficialii de la Casa Albă afirmă că diplomația americană stabilă a revenit pentru totdeauna, dar, desigur, ei nu pot oferi nicio garanție începând din ianuarie 2025. Oficialii europeni urmăresc crescândele dispute din Statele Unite și observă că influența lui Trump asupra partidului său e departe de a slăbi.

Cu câteva zile înaintea plecării lui Biden, republicanii din Congres au respins crearea unei comisii bipartite care să ancheteze eveimentele legate de revolta de la Capitoliu. Congresmenii republicani împărtășesc opinia lui Trump, potrivit căreia alegerile din 2020 ar fi fost furate. Democrații șovăie în eforturile lor de a adopta o lege menită să pareze atacurile republicanilor pe tema dreptului de vot la nivel de stat.

Peste toate astea, Trump tot susține că va reveni în arena politică peste patru ani.

“Există o îngrijorare legată de politica americană”, afirmă Ian Lesser, vicepreședinte al Fondului German Marshall din Statele Unite. “În definitiv, ce are să se întâmple la alegerile parțiale? Dacă se va dovedi că trumpismul este mai durabil decât Trump însuși? Ce va mai urma în politica americană?”

Dacă viitorul Statelor Unite e un motiv de îngrijorare pe termen lung, o altă problemă imediată este strunirea intrigilor Rusiei. Nicio altă etapă a vizitei nu va fi mai tensionată decât întâlnirea de o zi cu Putin.

Biden a pledat pentru întrevedere – prima după ce, cu trei ani în urmă, la un summit la Helsinki, în Finlanda, Trump a acceptat asigurările lui Putin legate de neamestecul său în alegeri, deși militanții pentru drepturile omului îl avertizaseră că asta nu va face decât să-l încurajeze și să-l întărească pe liderul rus. Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al lui Biden, sublinia că președinții americani obișnuiau să se întâlnească cu omologii lor sovietici în timpul Războiului Rece, dar s-au întâlnit și cu succesorii lor. Dar luni, el a spus că Biden îl va avertiza în mod direct pe Putin că, în lipsa unei schimbări de atitudine, “vor exista niște riposte”.

Și totuși, veteranii obișnuiți cu lupta dintre Washington și Moscova spun că tocmai ‚râca’ este adevărata superputere a lui Putin.

„Putin nu dorește neapărat o relație mai stabilă sau mai previzibilă”, a declarat Alexander Vershbow, cel care a fost ambasador în Rusia pe vremea președintelui George W. Bush. „În cel mai bun caz, se poate spera ca ambii lideri să se contrazică în privința multor probleme, dar să continue dialogul”.

Apropiații lui Biden spun că important este ca el să spună clar că a mai asistat la bravada lui Putin și în trecut, dar că asta nu îl face să dea înapoi.

„Joe Biden nu e Donald Trump, afirmă Thomas E. Donilon, care a fost consilier pentru securitate națională pe vremea președintelui Barack Obama și ai cărui soție și frate sunt consilieri importanți ai lui Biden. Nu o să vedeți acea inexplicabilă reticență a unui președinte american de a critica un președinte rus care conduce o țară evident ostilă Statelor Unite în atâtea domenii. N-o să vedeți așa ceva”.

S-ar putea ca Biden să îi contrazică pe sceptici prin dorința de a combate schimbarea climei, deși mulți se vor întreba dacă face destul.

Cu patru ani în urmă, la prima reuniune G7 la care a participat Trump, șase dintre liderii lumii și-au reafirmat sprijinul față de Acordul de la Paris pe tema climei, în timp ce Statele Unite au spus că „nu au o poziție prin care să se poată alătura acestui consens”.

Biden revine asupra acestei poziții, promițând ca, până la sfârșitul deceniului, să reducă emisiile de gaze cu 50-52% comparativ cu nivelul din 2005, iar într-un articol din The Washington Post de dinaintea acestui summit a scris că, prin revenirea Statelor Unite la masa tratativelor, „țările au șansa de a înregistra un progres ambițios”.

Dar liderii lumii spun că se îndoiesc de dorința Statelor Unite de a adopta o lege pe tema emisiei de gaze și de a-și respecta promisiunile de ordin financiar pe care le-au făcut unor țări mai sărace. Au abordat o poziție justă, dar nu de amploarea așteptată, a declarat Graca Machel, fost ministru al educației și culturii din Mozambic.

Un pion-cheie în vederea atingerii acestor obiective este China, care emite gaze poluante mai mult decât Statele Unite, Europa și Japonia la un loc. Peter Betts, fost negociator în probleme de climă din partea Marii Britanii și a Uniunii Europene, a declarat că, în privința lui Biden, întrebarea care se pune este dacă el va putea conduce țările din G7 într-o campanie de succes cu putere de convingere.

China „ține într-adevăr cont de părerile lumii în curs de dezvoltare”, a spus el.

Sursa: The New York Times / Articol de Michael D. Shear și David E. Sanger / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)