The New York Times: De ce acuzația de genocid adusă Israelului este o obscenitate morală

În ultimele decenii s-a întâmplat ca până la 3 milioane de oameni să moară de foame în Coreea de Nord, într-o foamete provocată în principal de guvern. Ca sute de mii de sirieni să fie gazați, bombardați, înfometați și torturați de regimul Assad până când au murit, iar 14 milioane, estimativ, au fost forțați să fugă din locuința lor. Iar China a închis peste 1 milion de uiguri în tabere de reeducare de tip gulag, într-o tentativă prost deghizată de a le reprima și șterge identitatea culturală și religioasă, scrie The New York Times, citată de Rador Radio România.

Însă Coreea de Nord, Siria și China nu au fost acuzate niciodată de genocid la Curtea Internațională de Justiție (CIJ). Dar Israelul da. Cât de bizar! Și cât de obscen!

E obscen fiindcă politizează sensul genocidului, erodând fatal forța morală a conceptului. Războiul dintre Israel și Hamas e groaznic – la fel cum e oricare alt război. Dar dacă acesta constituie genocid, ce cuvânt am putea folosi pentru câmpurile morții din Cambodgia, pentru Holodomorul lui Stalin din Ucraina, pentru Holocaustul însuși?

Cuvinte care ajung să însemne mult mai mult decât însemnau la origine vor ajunge în cele din urmă să nu mai însemne aproape nimic – o victorie pentru cei care vor comite genocid în viitor, cărora le-ar plăcea ca lumea să creadă că nu există nici un fel de deosebire morală ori juridică între un soi de omor și un altul.

E obscen deoarece pervertește definiția genocidului, care e precis formulată: „acte comise cu intenția de a distruge, complet sau parțial, un grup național, etnic, rasial ori religios, ca atare”. Remarcați două aspecte cruciale ale acestei definiții: vorbește despre acte, dar o parte a plângerii de genocid contra Israelului se referă la citate răstălmăcite ale unor demnitari israelieni care au promis lichidarea Hamasului, nu lichidarea palestinienilor. De remarcat și termenul „ca atare”, ceea ce înseamnă că putem vorbi de genocid dacă actele i-ar viza pe palestinieni în calitatea lor de palestinieni, iar nu în cea de membri Hamas sau, oricât de dureros ar fi, de decese colaterale survenite în încercarea de a distruge Hamas.

Dacă Israelul ar fi încercat să comită genocid nu ar fi aruncat în joc viața propriilor soldați, nu ar fi permis intrarea ajutoarelor umanitare din Egipt, nu și-ar fi retras o mare parte a forțelor din Gaza. Dacă ar fi vrut să comită genocid, Israelul ar fi omorât pur și simplu palestinieni oriunde i-ar fi prins, așa cum au omorât germanii evrei sau cum majoritarii Hutu au omorât minoritarii Tutsi [în Rwanda – n.trad.].

E obscen întrucât a adus în boxa acuzaților împricinatul greșit. Hamas e o organizație care are drept obiectiv genocidul, prin convingeri și prin concepție. Carta ei fondatoare impune ca Israelul să fie „nimicit” și le cere musulmanilor să-i omoare pe evrei în timp ce aceștia se „ascund după bolovani și copaci”. Pe 7 octombrie Hamas a omorât, a mutilat, a torturat, a incinerat, a violat sau a răpit pe oricine a putut. Dacă nu ar fi fost oprită, Hamas nu s-ar fi oprit. Unul dintre liderii ei s-a jurat între timp că o vor face din nou „a doua, a treia, a patra” oară.

Hamas, nu Israel, e cea care a început războiul, cea care întreține războiul și cea care ar reîncepe războiul odată ce va avea arsenalul necesar și ocazia prielnică.

E obscen pentru că validează strategia ilegală și barbară a Hamas de a se ascunde printre civili, în spatele civililor și dedesubtul civililor palestinieni. Încă de la începutul războiului Hamas a avut două obiective: să omoare cât mai mulți evrei cu putință, respectiv să provoace cât mau mulți morți în rândul palestinienilor pentru a câștiga simpatie internațională și pârghii diplomatice.

Ce se petrece acum la Haga nu va fi niciodată o victorie pentru locuitorii de rând ai Fâșiei Gaza, indiferent de verdictul CIJ. Victoria lor va veni doar atunci când vor avea un guvern interesat să construiască un stat pașnic și prosper, iar nu să distrugă un vecin. Procesul va deservi în schimb Hamas, oferindu-i un triumf propagandistic neegalat – o răsturnare de situație remarcabilă pentru o grupare care abia acum câteva luni se filma plină de mândrie omorând copii.

E obscen prin ipocrizia sa istorică. SUA, Regatul Unit și alți aliați au ucis un număr amețitor de civili germani și japonezi pe calea către înfrângerea regimurilor care au pornit al doilea război mondial – numit frecvent și „Războiul cel Bun”. Evenimente precum bombardamentele de la Dresda și Tokyo, pentru a nu mai pomeni de Hiroshima și Nagasaki, au fost tragice și incomparabil mai lipsite de discernământ față de acuzațiile care i se aduc acum Israelului. Dar nici un om normal nu pune semnul egalității morale între Franklin Roosevelt și Adolf Hitler. Ce au făcut aliații au fost acte de război în serviciul unei păci durabile, nu genocid în serviciul unui țel fanatic.

Care e diferența? Într-un război omorurile încetează atunci când una dintre tabere încetează lupta. Într-un genocid abia atunci încep omorurile.

E obscen din cauza selectivității sale stranii. Oameni rezonabili pot argumenta că Israelul a folosit forța excesiv, că nu-i pasă suficient de civilii palestinieni sau că și-a calculat prost strategia. Eu nu sunt de acord cu ele, dar pot fi argumente în regulă.

Dar e extraordinar de straniu că dezbaterea s-a orientat spre genocid (și încă aproape din prima zi de război), fiindcă în discuție e comportamentul statului evreiesc. Și cât de grăitor e faptul că acuzația coincide cu cea repetată ani și ani de niște bigoți turbați: că evreii sunt de fapt, și sunt de multă vreme, adevărații naziști – vinovați de cele mai oribile crime ale umanității și meritând din partea acesteia cele mai aspre pedepse. Un verdict contra Israelului la CIJ ar semnala faptul că încă o instituție internațională, și oamenii care o aplaudă, a adoptat perspectiva morală a antisemiților.

Au trecut aproape 50 de ani de când Daniel Patrick Moynihan [politician american democrat, doctor în istorie – n.trad.] a denunțat rezoluția ONU „sionismul e rasism” drept „acest act josnic”.
„Monstruozității antisemitismului i s-a conferit aparența validării internaționale”, avertiza el. Poate că și CIJ va face o greșeală similară. Dar, dacă așa va fi, rușinea și infamia vor rămâne să planeze asupra acuzatorilor, nu a acuzatului.

Sursa: The New York Times/ Rador Radio România/ Articol de Bret Stephens / Traducere: Andrei Suba