The New York Times: În România se fac eforturi pentru crearea unui ”Yellowstone european”. Obiectivul este un mare parc național care ar rivaliza cu parcurile asemănătoare americane

În 2018, am vizitat pentru prima oară Carpații Meridionali din România și m-am așezat lângă o stână săracă, deasupra Văii Dâmboviței. La est, maiestoasele culmi din Piatra Craiului străjuiau întregul ținut. Peste tot în jurul meu, panorama cuprindea văi adânci, munți înalți și pădurea atotstăpânitoare.

Printre copacii înalți, își croiau drum o mulține de vietăți – lupi, urși bruni europeni, porci mistreți, vulturi, râși.

Aici, prin Munții Făgăraș, cei mai înalți din Carpații Meridionali, departe, într-un colț din Uniunea Europeană cum nu mai e altul, era în curs de desfășurare un amplu proiect de conservare. Obiectivul final era crearea unui ‘Yellowstone european’.

În prima mea vizită, am fost însoțit de Mihai Zota, director tehnic al Fundației Conservation Carpathia, sau FCC. Fondată în 2009, fundația se ocupă de protejarea unei întinse regiuni din pădurile carpatine, cumpărând proprietăți, acordând permise de vânătoare, repopulând regiunea și împiedicând tăierea ilegală a copacilor.

Într-un final, planul este acela de reda publicului aceste zone sub forma unui parc național format în jurul Munților Făgăraș, care, aflat în apropierea Parcului Național Piatra Craiului, deja existent, să creeze un lanț de asemenea parcuri și o mare rezervație sălbatică.

Înaintea primei mele vizite, care a fost finanțată de Societatea Fotografică Regală și de Photographic Angle Environmental Bursary, nu mă prea încânta ideea de a vizita România. Dar, cum inițiativele legate de popularea zonelor sălbatice câștiga tot mai mult teren, România mi s-a părut deodată un exemplu de luat în seamă.

Deși multe țări se căznesc să recupereze ce au avut pe vremuri, în multe privințe, România se luptă să păstreze ceva ce are deja.

România adăpostește vaste întinderi cu păduri seculare, iar multe dintre ele se află în Carpații Meridionali. Aceste regiuni mai ales sunt de o mare biodiversitate și se află într-un tot mai mare pericol.

În loc să mă mulțumesc pur și simplu să fotografiez peisaje și sălbăticiuni, am început să intru în relații cu membrii FCC, însoțindu-i în activitățile lor de zi cu zi: monitorizarea sălbăticiunilor, replantarea unor arbori din păduri, inspecțiile vizând stoparea despăduririlor.

Începând din anul 2018, am vizitat cam de vreo zece ori regiunea. Am petrecut zile întregi pe banca din spate a unei mașini de teren sau ținându-mi bine în mâini impresionanta mea cameră de fotografiat în momentul când, de la bordul unui snowmobil, descopeream urme de lupi.

Cu timpul, între mine și membrii fundației s-a stabilit o camaraderie. Din când în când, atunci când patrulau în echipă prin sălbăticie, mă invitau și pe mine să-i asist la treabă, inclusiv atunci când colectau excremente proaspete de urs.

Odată, șeful echipei, Bogdan Sulică, m-a dus cu el la o gospodărie care fusese atacată de urși, la marginea comunei Săticu de Sus. Deși m-am oferit să îl ajut la treabă, râzând, el m-a sfătuit să rămân pe deal și să mă limitez la a face fotografii.

După căderea comunismului, guvernul a inițiat un program de restituire a terenurilor care fuseseră naționalizate or, asta a însemnat că o mare parte din pădurile României a intrat într-un nou gen de proprietate. În anii care au urmat, companiile forestiere au cumpărat multe dintre pădurile deținute acum de persoane private, ceea ce a dus la o despădurire masivă.

Complicând și mai mult lucrurile, sălbăticiunile din Munții Făgăraș au căzut victimă unui intens braconaj sau au fost vânate excesiv. Pentru a combate acest fenomen, FCC și-a înființat propria asociație de vânătoare și a cumpărat drepturile de vânătoare pe mari suprafețe de teren, totalizând aproximativ 160.000 de acri (65.000 ha). Prin eliberarea permiselor și avizarea vânătorii, ei pot efectiv proteja sălbăticiunile din zonă.

Deși în România există un larg consens pe tema conservării acestor zone, uneori, în comunitățile din zonă s-au semnalat tensiuni. Unii localnici simt că anumite zone sunt protejate fără acordul lor, mai ales cei care sunt legați de vânătoare. Alții au constatat că aceste animale protejate – urși, lupi, râși – le distrug proprietățile și le omoară animalele din gospodării.

Documentația mea cu privire la activitatea FCC din România continuă, ea fiind concentrată asupra a trei aspecte principale: monitorizarea vietăților din sălbăticie, reîmpădurirea și programele vizând comunitățile din zonă.

Așa am învățat că înființarea unui parc național necesită timp. Progresul e lent și pot apărea obstacole neașteptate între fundație și visul ei de a crea un Yellowstone european. Dar, cu timpul, prin eforturile comune ale FCC și ale oamenilor din România, ar putea apărea un punct luminos după care restul comunității internaționale s-ar putea ghida.

Sursa: The New York Times / Articol de Nicholas J.R. White / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)

Foto: Munții Făgăraș / Sursa: Conservation Carpathia