The New York Times: Irlanda de Nord se confruntă cu un val de violență pe măsură ce vechile tensiuni ies la suprafață pe fondul Brexitului și al pandemiei

Un autobuz devastat, lovit cu pietre și mai apoi incendiat. Tineri cu măști protestând și apelând la diverse proiectile și la bombe artizanale. Un fotograf atacat pe stradă.

Timp de aproape o săptămână, asemenea ciocniri, familiare trecutului violent din Irlanda de Nord, au revenit, lansând un dur avertisment legat de fragilitatea procesului de pace convenit cu atâta migală, un proces care acum este supus unor crescânde tensiuni între secte.

Dat fiind deznodământul contestat al Brexitului, politicienii au semnalat diverse cauze ale exploziei de furie venite din partea protestanților, așa-zișii Unioniști sau Loiali, reprezentând o comunitate hotărâtă să își păstreze legătura cu restul Regatului Unit.

Dar analiștii sunt de acord că cele șase nopți consecutive de violențe, în cursul cărora 55 de polițiști au fost răniți și 10 oameni au fost arestați, dezvăluie o tendință îngrijorătoare.

„Cred că e foarte grav, este ușor de văzut cum va putea degenera situația, dar este greu de văzut cum s-ar putea calma lucrurile”, a declarat Katy Hayward, profesor de sociologie politică la Queen’s University din Belfast. Ea a adăugat că după zilele tensionate care au urmat Brexitului, Unioniștii „se simt trădați de guvernul britanic și cred că, în consecință, locul Irlandei de Nord în regat e supus unor mari presiuni or, desigur, toată această nesiguranță sporește miza”.

Cum în aceste violențe au fost implicați chiar și copii de numai 13 ani, ele i-au șocat pe politicieni, provocând condamnări din partea premierului Boris Johnson și din partea guvernului local din Irlanda de Nord, iar joi, ambele guverne au lansat un apel la calm. Tot joi, șoferii de autobuz și-au parcat mașinile în fața primăriei pentru a protesta în sprijinul unui coleg al cărui autobuz a fost devastat și incendiat.

În plus, ultimele violențe s-au semnalat într-o zonă delicată din Belfast, situată între cartierele cu majoritate protestantă și cele cu majoritate romano-catolică, existând astfel riscul unei riposte violente.

În pofida Acordului din Vinerea Mare semnat în 1998, acord care a pus capăt în general deceniilor întregi de violențe, cunoscute sub genericul ‘Troubles’, nici violențele dintre secte și nici disputele dintre grupurile parlamentare nu au dispărut cu totul din Irlanda de Nord.

Unii cred că niște grupuri din umbră profită de neliniștea credincioșilor și de nemulțumirea față de restricțiile datorate virusului Covid-19 pentru a le crea probleme polițiștilor care au redus semnificativ activitatea bandelor de răufăcători.

Deși tensiunile au crescut în ultimele săptămâni, un incident de acum câteva luni a fost cel care a provocat majoritatea violențelor din ultima vreme, când protestatarii au dat foc pe stradă la anvelope și la gunoaie.

În iunie 2020, în pofida reglementărilor datorate pandemiei, reglementări care interziceau adunările numeroase, poliția a permis desfășurarea funeraliilor lui Bobby Storey, considerat eminența cenușie a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), o grupare armată în sprijinul unei Irlande unite, care, pe vremea așa-ziselor ‘Troubles’, a lansat o campanie de violențe împotriva forțelor britanice.

Printre cele aproximativ 2000 de persoane care au participat la funeraliile sale s-au aflat fruntași din Sinn Fein, un partid care îi reprezintă în general pe alegătorii romano-catolici. Pe vremuri, partidul era considerat drept facțiunea politică a IRA, dar acum are un rol important în sistemul democratic al administrației comune din Belfast.

O decizie de săptămâna trecută, respectiv, aceea de a nu-i trimite în judecată pe participanții care au încălcat reglementările datorate pandemiei, i-a înfuriat pe Unioniști, făcându-l pe premierul guvernului local, dna Arlene Foster, să ceară demisia șefului poliției, Simon Byrne, din cauza modului în care a reacționat la funeralii.

Încă de pe vremea acordului de pace din 1998, o serie de Unioniști s-au arătat nemulțumiți, “iar convingerea lor a fost aceea că victoria este a Republicanilor și că Unioniștii nu au primit nimic“, afirmă Jonathan Caine, parlamentar conservator din Camera Lorzilor.

Dar tensiunile au început să crească totodată și după finalizarea ultimelor etape ale Brexitului, pe 1 ianuarie. Brexitul a pus capăt unui sistem potrivit căruia firmele din Irlanda de Nord beneficiau de aceleași reglementări comerciale ca firmele din Irlanda, țară care rămâne parte a Uniunii Europene.

În decursul interminabilelor negocieri din cadrul Brexitului, o bună parte din eforturi s-a concentrat asupra prevenirii controlului vamal asupra mărfurilor sosite la atât de delicata frontieră dintre Irlanda de Nord și (Republica) Irlanda.

În pofida acordului semnat, Johnson a promis că nu va exista “o nouă frontieră în Marea Irlandeză”, dar, eludând numeroasele dificultăți, guvernul său a făcut puține lucruri ca să pregătească opinia publică nord-irlandeză în fața acestor schimbări.

Totuși, pe 1 ianuarie, atunci când reglementările comerciale post-Brexit au intrat în vigoare, firmele s-au izbit de o nouă birocrație, iar unele companii britanice nu au mai trimis mărfuri în Irlanda de Nord, provocând o oarecare penurie pe rafturile supermarketurilor. Cum tensiunile erau în creștere, vămuirea mărfurilor a fost oprită temporar, având în vedere că personalul vamal a făcut obiectul unor amenințări.

Situația este delicată mai ales pentru cea mai importantă forță politică din Irlanda de Nord, Partidul Democrat Unionist, condus de dna Foster. Partidul său a susținut Brexitul și s-a opus versiunii mai puțin dure, propusă de fostul premier britanic Theresa May, pentru ca acum să se trezească cu unul care prevede exact ce nu voia el, respectiv, o separație mai clară și mai vizibilă între Irlanda de Nord și restul Regatului Unit.

Totuși, un aport la această criză l-a avut și Uniunea Europeană, care, peste scurt timp, a anunțat în luna ianuarie niște planuri prin care să suspende efectiv protocolul, apelând la mecanismul de urgență în disputele pe tema livrării vaccinurilor. Deși, la rândul său, și guvernul britanic a amenințat să încalce tratatul într-un alt domeniu, sporind astfel mânia Unioniștilor, Uniunea Europeană a revenit peste câteva ore asupra deciziei sale.

“Acele câteva ore din 29 ianuarie au schimbat totul”, a declarat dna Hayward, ea adăugând că decizia Bruxelles-ului a întărit suspiciunile Unioniștilor față de protocol, făcând-i totodată pe politicienii mai importanți să treacă de la o aprobare ‘mai vrând-mai nevrând’ la o opoziție cât se poate de clară.

Cu sprijinul unioniștilor față de protocol dispărut, cu încrederea în poliție pusă sub semnul întrebării și cu disputele pe tema Brexitului dintre guvernul britanic și cel irlandez, s-ar putea ca o potolire a violențelor să se dovedească dificilă.

“În trecut, aceste lucruri se rezolvau prin niște demersuri atente și majoritar sprijinite ale activiștilor locali, încurajați de mediul politic, de retorica și de dovezile de succes al păcii la cel mai înalt nivel, inclusiv în cadrul relațiilor anglo-irlandeze“, spune dna Hayward, după care adaugă: “Te uiți în jur acum și te gândești că toate lucrurile astea sunt într-adevăr în pericol”.

Sursa: The New York Times / Articol de Stephen Castle / Traducerea: Alexandru Danga (Rador)