The New York Times: Pervertirea democrației în Ungaria de către Viktor Orban

Partidul Fidesz al lui Viktor Orban va naviga probabil lin spre o nouă victorie în alegerile generale din Ungaria de duminică, oferindu-i dlui Orban, vârful necontestat de lance al „democrației iliberale” – un termen pe care el l-a adoptat cu mândrie – un al patrulea mandat pentru a-și continua asaltul contra instituțiilor democratice, imigranților, Uniunii Europene și a orice i-ar putea mirosi a schimbare socială, arată New York Times într-un editorial, potrivit Rador.

Editorialul New York Times, tradus de Rador:

Campania electorală a fost surprinzător de dură, dar Fidesz a conceput sistemul de vot și tot el controlează o mare parte a presei.

O victorie va însufleți, fără îndoială, rândurile populiștilor nativiști care, în ciuda renumitei lor aversiuni față de organizațiile internaționale, se mândresc cu faptul că se află în avangarda unei mișcări reacționare internaționale. Este grăitor faptul că, după ce a fost dat afară de la Casa Albă, Steve Bannon a pornit într-un turneu pe la sufletele europene pereche, în cursul căruia l-a aclamat pe dl Orban în calitate de erou al său și de „cel mai semnificativ tip aflat în joc în acest moment”.

Un articol de Patrick Kingsley din acest ziar despre cum a ajuns dl Orban la acest august statut oferă o privire cutremurătoare asupra amplorii asaltului populist nu numai împotriva componentelor „hardware” ale democrației – constituție, justiție, sistem electoral – ci și împotriva celor „software”: cultura, societatea civilă, sistemul de educație și organizațiile religioase. Fidesz (fondat în 1988 sub denumirea Alianța Ungară a Tinerilor Democrați) a promovat activ un scenariu al victimizării ungurilor și al etnocentrismului în școli, teatre sau/și cinematografe și universități, în timp ce a demonizat orice punct de vedere opus, dar mai cu seamă organizațiile pro-democrație finanțate de George Soros, miliardarul ungaro-american care a devenit un soi de cal de bătaie pentru extrema dreaptă de pe tot cuprinsul Europei Centrale.

Apărătorii dlui Orban afirmă că oamenii îl susțin nu pentru populismul lui, ci pentru modul în care gestionează economia. Datoria guvernamentală și deficitul bugetar sunt scăzute, rating-ul de credit al țării este ridicat, creșterea economică aproape s-a cvadruplat din 2010. Ceea ce nu arată totuși aceste cifre este faptul că multe dintre respectivele îmbunătățiri au venit mulțumită apartenenței țării la UE, pe care dl Orban o atacă cu orice prilej. În același timp, conform Indicatorilor Mondiali de Guvernare ai Băncii Mondiale, corupția a crescut considerabil sub dl Orban.

Cu variațiuni naționale, Ungaria dlui Orban a fost tiparul pentru „autoritarizarea” – termenul e folosit de unii experți – din Polonia lui Jaroslaw Kaczynski, Turcia lui Recep Tayyip Erdogan, Rusia lui Vladimir Putin și alte democrații în care populismul a prins un cap de pod. SUA poate că nu intră în același tipar, dar, la fel ca toți ceilalți, președintele Trump a venit la putere exploatând resentimentele unei țări profund divizate. Populiștii, chiar și aleși la limită, pornesc de la premiza că victoria electorală reprezintă voința poporului și, printr-o teribilă ironie a sorții, un mandat de a călca în picioare însăși acea democrație care i-a adus la putere. Ei se simt împuterniciți să pună botniță presei, să strivească opoziția, să manipuleze tribunalele și să demonizeze pe oricine nu este de acord cu ei.

Procesul presupune alimentarea continuă a simpatizanților cu ceea ce-și doresc ei să audă. Dl Orban a fost omniprezent pe afișe, la TV și la radio în ajunul alegerilor. Dl Trump trimite obsesiv mesaje pe Twitter. Dl Erdogan revarsă în permanență un torent de discursuri agresive. Presa de stat a Rusiei îl idolatrizează pe dl Putin și atacă SUA fără încetare.

Faptul că democrația iliberală își poate găsi teren fertil în societăți aflate într-o tranziție profundă, cum sunt cele ale Europei Centrale, nu este chiar atât de surprinzător. Faptul că un populist – sau o cauză populistă, precum Brexit-ul în Regatul Unit – poate avea succes în țări bogate și aparent stabile arată că și societățile profund polarizate sunt vulnerabile la partizanat politic extrem și, în consecință, la discursul populist bombastic. Marea provocare a democrației liberale este să-i contracareze pe populiști fără să apeleze la tacticile lor.

În cele din urmă, legitimitatea acordată de vot reprezintă concomitent și calea către putere a autocratului, dar și potențiala lui (toți sunt bărbați) cădere. Autocrația generează corupție și nepotism, iar conducătorii care se lăfăie în mlaștina pe care promiseseră s-o asaneze nu-și pot prosti la nesfârșit baza electorală. Cu toată evidenta sa popularitate, dl Putin tot s-a simțit nevoit să blocheze orice opoziție eficientă la recenta sa realegere. Discursurile dlui Erdogan au început să-i plictisească pe unii. Și oricât de bune par a fi șansele dlui Orban, el a făcut campanie cu o intensitate care trădează o urmă de nesiguranță.