The New York Times: Proprietatea lui Puflea din Plauru, prima de pe teritoriul NATO afectată de un atac rusesc în Ucraina / Atacul portului Reni a spart geamurile colibei acoperite cu stuf de pe celălalt mal al Dunării: Am crezut că e o furtună cu fulgere

Un atac cu drone asupra unui port de pe Dunăre a transmis unde de șoc – atât de ordin fizic, cât și de ordin psihic – în sate de pe celălalt mal al fluviului, aflate pe teritoriul NATO

Coliba sa cu acoperiș din stuf de pe malul Dunării, aflată la nici 1 km de Ucraina, nu dispune de apă curentă, iar efortul de a ajunge la ea implică o barcă și un drum anevoios prin praf, scrie The New York Times, citată de Rador.

Totuși, săptămâna trecută, curtea colibei lui Gheorghe Puflea, în vârstă de 71 de ani, a atras atenția lumii imobiliare grație statutului său deloc de invidiat ca fiind prima proprietate de pe teritoriul NATO afectată de un atac rusesc destinat Ucrainei.

Lansat miercuri, în zorii zilei, atacul cu drone a lovit un port ucrainean de pe celălalt mal, dar a fost atât de aproape, încât undele de șoc ale exploziilor au spart geamurile din Plauru, un mic cătun cu doar vreo zece case de pe malul românesc al Dunării.

Bubuitul exploziei și geamurile sparte l-au trezit din somn pe Puflea, făcându-l să iasă afară speriat ca să vadă ce s-a întâmplat.

“La început am crezut că e vorba de o furtună cu fulgere”, spune el și își amintește că s-a refugiat sub un păr, privind îngrozit la ceva “ce părea a fi un film de război derulat chiar în pragul casei mele”.
Cerul nopții era brăzdat de atacurile antiaeriene ucrainene, iar o mare minge de foc se ridica din trei clădiri aflate în portul ucrainean, bombardată de dronele rusești. Cu o săptămână în urmă, rușii atacaseră Reni, un alt port ucrainean de pe celălalt mal al Dunării, vecin cu România.

Atacurile rusești erau menite să taie linia vitală asigurată Ucrainei de porturile sale de pe malul fluviului, imediat după anularea unui acord convenit luna trecută, care permitea Ucrainei să-și exporte cerealele prin Marea Neagră în pofida blocadei navale impuse de Rusia. Întrucât porturile de la mare ale Ucrainei deveniseră prea periculoase pentru vasele cu cereale care se îndreptau spre Orientul Mijlociu și spre Africa, porturile sale de la Dunăre deveniseră ultima șansă în privința încărcării a milioane de tone de cereale.

Principalele porturi dunărene ale sale – Ismail și Reni – au devenit și ele niște destinații periculoase, având în vedere că sunt aproape de România, o țară membră NATO și, în consecință, un teritoriu înscris în angajamentul alianței pe tema apărării colective. O dronă sau o rachetă deraiată cu doar câțiva kilometri din traiectorie riscă să atragă Statele Unite și aliații lor într-o confruntare directă cu Moscova.

Ultima oară când au mai apărut asemenea temeri legate de un atac al Rusiei la adresa NATO a fost în luna noiembrie a anului trecut, când, după cum susțineau ucrainenii, o rachetă rusească a aterizat într-un sat polonez aflat la câțiva kilometri de granița cu Ucraina, iar doi polonezi și-au pierdut viața. Ulterior s-a dovedit însă că a fost vorba despre o rachetă ucraineană, astfel încât temerile vizând o agravare a războiului au fost rapid alungate.

Episoadele din România fac totuși ca nervii să fie întinși la maximum. Sâmbătă, la trei zile după atacul cu drone din Ismail, sirenele de avertizare au răsunat din nou pe malul ucrainean al fluviului. Nu a urmat niciun atac, dar sunetul sirenelor, auzit clar peste Dunăre, în Plauru, i-a convins pe unii săteni români că locuiesc într-o zonă de război.

Daniela Tănase, 44 de ani, care locuiește împreună cu fiul și cu soțul ei la capătul satului, spune că sirenele i-au trezit familia din somn la 6 dimineața. Satul face indiscutabil parte din teritoriul României, spune ea, dar atacul cu drone a făcut-o să se simtă “ca și când am fi dincolo”, în Ucraina.

Localnicii nu cred că Rusia are vreun plan în privința petecului lor de pământ din România, nu în ultimul rând, din cauză că Rusia nu prea are la ce râvni.

“Aici totul e ca în Evul Mediu – nu există apă curentă, nu există magazine, nu sunt drumuri”, afirmă Marin Stoian, un pensionar care s-a retras la Plauru în timpul verii ca să stea cu soția lui, o localnică în vârstă de 71 de ani. “Aici nu e nimic, nici pentru Rusia, nici pentru NATO”, spune el.

Totuși, oricare ar fi intențiile vreuneia dintre părți, riscul unor calcule greșite e înspăimântător.

Pregătirile în vederea unor posibile probleme la Dunăre s-au aflat de multă vreme în obiectvul manevrelor militare anuale ale NATO din România. La ultima astfel de manifestare, în iunie, trupele SUA și cele ale României au traversat o porțiune a fluviului ca să testeze ceea ce, în opinia alianței, ar fi “capacitatea lor de a se deplasa rapid pe un teren dificil în timpul unor operațiuni militare”.

“Facem parte din NATO și nu ar trebui să întâmpinăm niciun pericol din partea Rusiei, dar un accident s-ar putea semnala cu ușurință în orice moment. Malul fluviului aflat pe partea noastră se află la doar câțiva metri de Ucraina”, afirmă Teodosie Gabriel Marinov, guvernatorul Administrației pentru Rezervația Biosferei din Delta Dunării, un birou guvernamental care răspunde de zona românească a vastului teren mlăștinos care străbate frontiera dintre România și Ucraina.

“Acum ne dăm seama că s-ar putea întâmpla orice“, a declarat Marinov săptămâna trecută într-un interviu acordat în biroul său din Tulcea, capitala județului. De la fereastra lui se pot vedea vase de agrement pline de turiști care se îndreaptă spre deltă, cargouri mari plecând să încarce cereale ucrainene și, în depărtare, fumul gros care se ridică din portul Ismail, incendiat de dronele rusești.

Punctate de sate izolate precum Plauru, dintre care multe sunt accesibile doar cu barca, Rezervația Deltei înseamnă un labirint de lacuri, râuri și canale. Zona, făcând parte din Patrimoniul UNESCO, este faimoasă prin numeroasele păsări pe care le adăpostește, prin vegetația exotică și prin caii sălbatici.

“Din nefericire, prioritățile momentului nu sunt legate de protecția mediului”, afirmă Marinov, guvernatorul biosferei, el precizând că nu s-a întâlnit de luni de zile cu omologul său ucrainean din cauză că partea ucraineană a deltei nu mai este gestionată de niște oficiali preocupați să protejeze păsările și peștii, ci de armată.

Miercuri, timp de câteva ore încordate, totul părea ca și când Rusia ar fi traversat linia roșie pe vremuri inviolabilă dintre Ucraina și teritoriul NATO. Marius, fiul lui Tănase, un pescar, i-a spus primarului că a văzut cel puțin o dronă rusească zburând peste casa familiei sale înainte de ieși din spațiul aerian românesc și de a ataca Ismailul. Un alt sătean relata că o dronă a aterizat într-o pădure din România.

Primarul, Tudor Cernega, a vorbit despre povestea pescarului la un post românesc de televiziune, care, prompt, a transmis ulterior că drone rusești au intrat în România. Până după-amiază, presa și experții se întrebau înfierbântați dacă nu cumva România și, în consecință, NATO, au fost atacate.

Cernega a spus că alarma în țară a fost atât de mare încăt un preot ortodox a fugit cu familia cu o barcă în cel mai apropiat oraș.

“Acum este amuzant, dar la vremea aceea a fost îngrozitor”, spune el. “Cu toții aveam impresia că suntem părăsiți”.

Forțele aeriene române au trimis o echipă de experți în Plauru, pentru investigații. Într-o declarație, Ministerul Apărării a anunțat că în pădure nu s-a găsit vreo dronă rusească și nici nu s-au constatat violări ale spațiului aerian românesc.

Acest lucru, la care s-a adăugat și vestea că NATO deține o bază mare la doar vreo 40 km, în apropierea portului Constanța de la Marea Neagră, au mai aplanat îngrijorările din Plauru și din alte sate pe care Rusia ar putea risca în mod deliberat să le atace.

Petruț Pascu, un camionagiu în vârstă de 36 de ani care își petrece o bună parte din timp departe de casă lucrând în Irlanda și în Marea Britanie, a declarat că, recent, el și soția sa și-au cumpărat o casă într-un sat de lângă Plauru și că, după atacul din portul Ismail, cei doi au discutat să o vândă. El spune că soția sa vrea să plece, dar el nu vede vreun pericol real. “Cred că suntem în siguranță”, spune el. “Dar niciodată nu ne-am așteptat să ne aflăm atât de aproape de războiul din Ucraina”.

Tănase, pescarul, nu renunță la povestea lui, susținând că a auzit o dronă care a zburat pe deasupra casei familiei sale din Plauru. Și mama sa, Daniela, se îndoiește de versunea oficială a evenimentelor. Ea afirmă că zgomotul asurzitor al dronei a speriat vaca familiei, care și-a rupt lațul și a fugit, ca de altfel și pisica.

“Ministerul Apărării a declarat că dronele nu s-au aflat pe teritoriul nostru, dar eu una nu-i cred”, afirmă ea, după care adaugă: “Ucraina e doar la 200 de metri de noi”.

În unele locuri de pe Dunăre, distanța e chiar mai mică, dar este greu de calculat din cauză că frontiera e cotită, având în vedere că fluviul își schimbă cursul.

Pe computerul din biroul său, Cernega, șeful districtului, accesează harta oficială potrivit căreia pădurea și terenul agricol pe care el le-a considerat mereu ca aparținând districtului său, se află pe teritoriul Ucrainei.

“Vreau să știu exact unde anume se află frontiera”, spune el. “Ministerul Apărării trebuie să-mi spună asta. Altfel, 2 și cu 2 nu fac 4, ci 6. Este foarte periculos, dacă nu știm în ce țară ne aflăm”.

Sursa: The New York Times/ Articol de Andrew Higgins/ Rador/ Traducerea: Alexandru Danga