The Rolling Stones ar urma să lanseze în 2023 primul album cu piese noi din ultimii 18 ani
Formaţia britanică The Rolling Stones urmează să lanseze anul viitor un nou album de studio, relatează contactmusic.com, citată de Agerpres.
Acesta ar fi primul material discografic cu piese noi lansat de Mick Jagger, Keith Richards şi Ronnie Wood în ultimii 18 ani.
The Rolling Stones ar fi început deja înregistrările la noul album. Conform The Sun, membrii trupei lucrează de două săptămâni la înregistrarea noilor piese într-un studio din New York.
De asemenea, potrivit cotidianului britanic, „o serie de muzicieni de studio de clasă mondială” vor completa formula trupei pentru noile melodii.
Noile piese ar fi, de asemenea, primele înregistrate de formaţie după decesul toboşarului Charlie Watts, care a pierdut lupta cu cancerul la gât în 2021, la vârsta de 80 de ani.
„După moartea lui Charlie, a existat o oarecare incertitudine cu privire la ce va urma. Ei aveau programate concerte pe stadion, aşa că au mers mai departe, dar după aceea n-a fost clar cum va arăta viitorul”, a declarat o sursă pentru The Sun.
„Acum, însă, au avut timp să reflecteze şi consideră că este potrivit să continue ceea ce au făcut întotdeauna ca trupă, să facă muzică nouă şi să pornească din nou în turneu pentru a le cânta fanilor. În ultimii ani, au avut ceva de furcă, dar spectacolul continuă – iar The Stones asta fac mereu”, a precizat sursa pentru cotidianul britanic.
Aceasta a adăugat că Mick Jagger, în vârstă de 79 de ani, Keith Richards, 78 de ani şi Ronnie Wood, 75 de ani, plănuiesc, de asemenea, un turneu „major”, care ar putea include America de Nord, America de Sud şi Europa, pentru promovarea noilor piese, în vara anului 2023.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu