The Sun publică o amplă investigație despre cazul Țăndărei: Orașul de lux în care gangsterii români bogați construiesc palate din bani britanici și sclavia copiilor
Mai mult de 300 de vile au fost construite, plătite de sute de copii trimiși să cerșească și să fure pe străzile din Marea Britanie. Mașini luxoase Range Rover, BMW și Audi se înșiră în fața unor conace țipătoare pe o stradă mărginită de arbori. Nu este vorba despre Beverly Hills, ci despre săraca localitate Țăndărei, aflată în sud-estul României, care a devenit inima comerțului global al traficului de copii, scrie cotidianul britanic The Sun într-o amplă investigație, după ce judecătorii de la Tribunalul Harghita au tergiversat 6 ani dosarul Țăndărei, până s-a prescris.
Cotidianul britanic scrie că peste 300 de vile au fost construite, plătite de sute de copii trimiși să cerșească și să fure pe străzile Marii Britanii. Acești copii, unii foarte mici, sunt exploatați fără milă de bande conduse de romi. Fiecare copil poate câștiga 100.000 de lire sterline în 12 luni, ca parte a unui circuit de contrabandă de 24 de milioane de lire sterline pe an, în timp ce identitatea și documentele false ale copiilor sunt folosite pentru a înșela cu milioane de euro plătitorii de impozite din Regatul Unit.
În 2010, a existat o speranță că s-au încheiat chinurile la care erau supuși copiii, atunci când o operațiune comună majoră, la care au participat 300 de ofițeri din Marea Britanie, România și Europol, a reținut 26 de capi ai acestei rețele, amintește The Sun.
Membrii bandei, care, potrivit rapoartelor, aveau porecle cum ar fi „milionarul”, „aghiotantul”, „regele țiganilor” și „generalul”, au fost reținuți și le-au fost confiscate bunurile, inclusiv șase case și 13 mașini scumpe și, pentru un timp, se părea că activitățile lor urmau să ia sfârșit. Cu toate acestea, săptămâna trecută, cazul împotriva lor a fost închis în liniște, printre șoapte de corupție și de intimidare – și 181 de copii traficați sunt în continuare dispăruți, mai scrie cotidianul.
Bernie Gravett, poliţistul englez care a condus ancheta din Marea Britanie şi România, între timp pensionat, a declarat pentru Sun Online că este „devastat” de această mișcare, spunând că echipa lui a avut „dovezi solide”.
- Citește continuarea articolului în The Sun
Pe 12 februarie, Tribunalul Harghita i-a achitat pe toți cei 25 de inculpați din dosarul Țăndărei ori instanța a constatat că s-au prescris faptele după 9 ani de procese și după ce a schimbat încadrările juridice. Decizia nu este definitivă, deși dosarul a fost trimis în judecată încă din iulie 2010. Numai la Tribunalul Harghita, procesul s-a judecat din 2013 și au fost 53 de termene.
Mai multe ONG-uri au sesizat Comisia Europeană, Parlamentele European şi Britanic, alte organisme internaţionale. „Când Justiţia pentru cei vulnerabili moare, societatea civilă trebuie să susţină instituţiile judiciare democratice” se intitulează sesizarea ONG-urilor, care condamnă tergiversarea cazului şi solicită ca procurorii DIICOT să facă apel.
Şeful DIICOT, Felix Bănilă, a declarat miercuri, 20 februarie, că procurorii săi au făcut apel la decizia Tribunalului Harghita de a-i achita pe romii din dosarul Ţăndărei sau de a constata încetarea procesului penal prin prescrierea unor fapte.
Povestea dosarului
A fost primul caz de trafic de minori investigat de poliţiştii români şi englezi. Cazul priveşte traficarea a 181 de copii romi în Marea Britanie, unde erau folosiţi la cerşetorie şi furturi.
În Anglia, 120 de traficanţi au fost prinşi şi băgați la închisoare. La noi, cei 25 de romi arestaţi şi puşi sub acuzare în 2010 au fost eliberaţi după câteva luni și acum, după 9 ani de procese, au fost achitați sau instanța a constatat că s-au prescris faptele după ce le-a schimbat încadrările juridice în fapte mai ușoare.
„E bătăie de joc. Sunt întristat şi şocat să aud că a fost abandonat cazul împotriva a 25 de membri ai reţelei de crimă organizată din Ţăndărei şi că zace în cenuşa Justiţiei penale din România. Justiţia penală din România a eşuat astăzi. A abandonat victimele, poliţiştii care au lucrat din greu la caz. Şi este un alt fapt care expune România criticilor privind corupţia şi lipsa de respect pentru domnia legii. Repet este o zi tristă pentru Justiţie în România”, a declarat pentru G4media Bernie Gravett, poliţistul englez care a condus ancheta din UK şi România, între timp pensionat.
Dosarul Ţăndărei a schimbat legislaţia europeană. După prezentarea dosarului în Parlamentul European, în 2011, UE a adoptat o directivă care a redefinit exploatarea copiilor la cerşit şi furat ca fiind o formă de muncă forţată, de sclavie. Directiva a fost adoptată de toate statele membre, prin urmare şi de România.
Cazul Ţăndărei a fost intens mediatizat în presa românească şi britanică. BBC şi Al Jazeera au relatat despre cazul de trafic de copii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii