G4Media.ro

The Telegraph: Rusia anihilează noua presă independentă / Povestea despre ‘copilul din…

The Telegraph: Rusia anihilează noua presă independentă / Povestea despre ‘copilul din flori’ al lui Putin a iritat Kremlinul

Redactorii de la Proiekt, un mic portal rusesc, au devenit febrili atunci când l-au deschis ca să-și publice ultima lor anchetă – una dintre cele mai provocatoare de până acum. Echipa căutase cu totul altceva când atenția le-a fost atrasă de o poveste incredibilă: o iubită secretă a lui Putin și o fiică adolescentă care semăna izbitor cu președintele rus, scrie The Telegraph, citată de Rador.

Știau că urmările vor fi grave și au avut dreptate. După apariția acestui material în exclusivitate, unele surse ale redacției nu mai răspund la telefon. Conturile de email și cele din mediile de socializare sunt deseori piratate. Unii jurnaliști au fost urmăriți.

„Am mai trecut și înainte prin toate astea, așa că știam ce-o să se întâmple”, a declarat pentru The Telegraph Mihail Rubin, redactorul-șef adjunct al publicației Proiekt. „În toată lumea, ceea ce facem noi este considerat un lucru obișnuit, dar, în ochii celor de la Kremlin, ceea ce facem noi este revoltător”.

Un mare număr de surse suspuse, pe care Rubin le adunase în cei patru ani petrecuți ca reporter la Kremlin, nu-i mai răspund la telefon, având în vedere că portalul “este acum văzut ca un dușman“ strecurat între zidurile Kremlinului.
Proiekt este unul dintre cele câteva curajoase portaluri independente care încă mai înfruntă Kremlinul și încearcă să umple golul rămas după ce Putin a desființat cele mai vocale portaluri de știri din Rusia.

Au avut un oarecare succes, de la identificarea celor aflați în spatele otrăvirii, la Salisbury, a fostului spion rus Serghei Skripal, la relatările despre protestele la nivel național provocate de arestarea liderului opoziției, Alexei Navalnîi, la începutul acestui an.

Dar succesul are un preț

O veche reporteră, Veronika Kutsillo, a și uitat de câte ori poliția a percheziționat birourile redacției sale de la MBK Media, un portal de știri înființat de Mihail Hodorkovski, fostul nabab rus, acum în exil.Cu numa două săptămâni în urmă, poliția a venit și a confiscat patru veste personalizate de presă fără să ofere vreo explicație.

“A devenit ceva obișnuit”, a declarat pentru The Telegraph dna Kutsillo, redactor-șef la MBK Media. Anterior, ea a lucrat la Kommersant, editura unui important ziar independent, dar a plecat de-acolo în 2011, după ce un redactor a fost concediat din cauza reportajelor pe tema alegerilor. Acum ea este vizitată frecvent de poliție, dar se consideră norocoasă.

“Acum e riscant, dar nu mi-e rușine de ceea ce fac“, spune ea. “E ceva rar pentru jurnaliștii din Rusia de azi, iar eu le ofer celor care lucrează pentru noi șansa de a face același lucru“.

În timpul protestelor izbucnite în Rusia la începutul acestui an, în urma arestării lui Navalnîi, micile portaluri de felul MBK Media au devenit o sursă vitală pentru reportajul independent.

Printre cele mai citate medii de socializare s-a numărat Media Zona, în parte, din cauză că redactorul său șef, Serghei Smirnov, a devenit el însuși un personaj al întregii povești.

La o zi după lansarea în direct a blogului său pe tema audierii din instanță a lui Navalnîi, eveniment care a atras aproape 700000 de utilizatori, Smirnov a fost condamnat la 25 de zile închisoare pentru că a difuzat prin Twitter o glumă despre el însuși, glumă care în opinia procurorilor, a însemnat un apel în sprijinul unor adunări ilegale.

Ironia însă nu l-a părăsit pe Smirnov, un jurnalizat rus pe teme politice cunoscut pentru mesajele sale caustice de pe Twitter. Idee a doi din dintre membrii grupului punk Pussy Riot, care voia să scoată la lumină cruzimea din sistemul penitenciar rusesc, Media Zona a devenit cea mai mare autoritate rusească pe tema proceselor politice absurde din Rusia, inițiate de Kremlin.

Întrucât regimul lui Putin își întețește presiunile asupra presei independente, mulți încearcă să găsească niște căi prin care să se apere de cenzură.

Un eventual mijloc de siguranță ar fi niște rezerve financiare substanțiale. De exemplu, Media Zona a lansat o campanie de strângere de fonduri în 2017 – ceva ce nicio altă instituție rusească de presă nu mai făcuse înainte.

În prima lună, s-a strâns 1 milion de ruble ((£10,000), o sumă colosală pentru un portal de știri dn Rusia, care de obicei are un buget extrem de redus. Acum ei primesc lunar prin donații 3,8 milioane de ruble (£36,000).

O altă opțiune este aceea de a convinge surse din străinătate să acopere cele mai dificile părți ale investigațiilor.
De exemplu, The Insider a făcut echipă cu Bellingcat, o organizație europeană care își bazează investigațiile pe medicina legală, ca să îi poată găsi pe agenții serviciilor rusești de informații care s-au aflat în spatele otrăvirii din Salisbury și a celei care l-a vizat pe Navalnîi. Ambele anchete s-au bazat mai ales pe convorbiri telefonice din țară și pe listele cu pasagerii și cu echipajele de zbor ale unor avioane, ceea ce, pentru un organ de presă rusesc, ar fi reprezentat o încălcare a legii.

„Asta face ca lucrurile să fie mai sigure pentru noi”, afirmă redactorul-șef de la Insider, Roman Dobrohotov.
Jurnaliștii ruși independenți, de felul lui Dobrohotov, se întreabă deseori cu voce tare cum de Kremlinul nu i-a împușcat până acum, unul câte unul.

Dar întrucât asemenea portaluri își au audiența în rândul unui electorat format din tineri interesați de informatică din marile orașe, ele reprezintă un risc mai mic pentru popularitatea lui Putin la nivel național, având în vedere că majoritatea rușilor din provincie află știrile de la canalele televiziunii de stat.

Cum alegerile parlamentare din septembrie se apropie, presa de stat a început deja să descrie portalurile de știri ca fiind dușmani sau spioni. Dna Kutsillo, de la MBK Media, se teme că presa rusească se poate aștepta la un ‘val de bombe’, dar spune că ea nu va pleca nicăieri.

“Dacă această mașinărie (guvernul) hotărăște să distrugă pe cineva, atunci o va face. Mai am încă șansa de a face un jurnalism de bună caalitate, iar dacă asta devine periculos, ei bine, atunci voi vedea ce-am să fac“.

Totuși, Smirnov spune că Kremlinul este mult prea isteț ca să își permită să distrugă întregul peisaj al presei printr-o manieră dură. “Ei ar prefera mai degrabă să-și aleagă una sau două victime la întâmplare, iar pe cei care-am mai rămâne să ne țină în chingi“.

Sursa: Telegraph/ Rador/ Traducerea: Alexandru Danga

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Grave sunt 2 lucruri doar:
    -au scazut rezervele de Noviciok
    – cheltuieli prea mari cu finantarea protestelor din Europa impotriva restrictiilor pe timp de pandemie

  2. Sclavii lui Putin sunt mai prosti decat sclavii lui Erdogan?
    Dar cei care lucreaza la DNAul romanesc sunt ei in top 3?
    E pandemie de prostie si slugarnicitie pe mapamond vad.

  3. Da, e Rusia, vreti democratie? In Romania e democratie, poti sa votezi cu cine vrei, noi alegem gresit la urne, de-asta suntem unde suntem, fiindca votam PNL si PSD, dar in Rusia daca nu esti cu Putin, te arunca de la etaj.

  4. Copil din flori 🤭

  5. „Laptopul lui Hunter” e o teorie a conspiratiei. Mass media americana o baga sub pres pentru ca asa proceaza o presa responsabila.

    Sau mai bine zis „responsabilizata”. Cine zice mai mult decat consemnul, se duce dupa Assange si Guccifer.

  6. Toti dictatorii au sfarsit prost oricat s-au chinuit sa controleze poporul pe care-l exploatau…