G4Media.ro

The Telegraph, unul dintre principalii susținători ai ruperii Marii Britanii de UE,…

sursa foto: Pixabay

The Telegraph, unul dintre principalii susținători ai ruperii Marii Britanii de UE, declară proiectul Brexit ”mort” și prevestește decăderea Partidului Conservator/ ”Vom ajunge, cel mai probabil, la un punct care va semăna foarte mult cu revenirea la piața unică”

The Telegraph – unul dintre principalii susținători ai ruperii Marii Britanii de Uniunea Europeană- a declarat Brexit „în cele din urmă mort”, la aproximativ trei ani de când Marea Britanie a părăsit oficial blocul comunitar. Și ar putea fi sfârșitul și pentru Partidul Conservator, mai spune ziarul.

Asistentul editorului de comentarii, Sherelle Jacobs, a declarat că „ultimul fir de nisip din clepsidră” a căzut pentru Brexit joi, săptămâna trecută, după ce figuri de rang înalt reprezentând atât conservatorii, cât și laburiștii s-ar fi adunat pentru a discuta despre neajunsurile proiectului.

„Schimbul de replici s-a axat foarte mult pe faptul că Brexitul nu produce rezultate”, a presupus Jacobs, adăugând că a existat „un sprijin larg pentru o relație mai strânsă cu UE”.

„Cu alte cuvinte, ambele părți au fost de acord că visul unei divergențe semnificative a căzut într-o comă profundă. Ulterior, a fost semnat un contract proverbial de oprire a mașinii de menținere a vieții a proiectului”.

Acum că Brexitul „este mort”, „singurul lucru care a rămas de făcut este echivalentul politic al eliminării cadavrului”, a spus ea, care va începe prin revigorarea programului de schimb Erasmus și prin cooperarea în domenii noi, cum ar fi energia.

În momentul în care se va organiza un nou referendum – între cinci și șapte ani, consideră Jacobs – „vom ajunge, cel mai probabil, la un punct care se va asemăna foarte mult cu revenirea pe piața unică”, mai scrie publicația.

Consecințele acestui lucru vor fi moartea Partidului Conservator, ale cărui facțiuni de dreapta s-au străduit să militeze pentru Brexit încă de la început.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Pai cum nene acu ca si-au luat tara inapoi nu o mai vor? Iar vor sa o dea Bruxelului?

  2. Pe la conservatori era o cucoană care avea legaturi cu regimul lui Putin,parcă au fost depistati si niste bani intrati în visteria partidului,tot dinspre Moscova.
    Barak Obama a zis stati cuminiti nu iesiti din UE,ca faceti pe placul lui Putin,dar a venit Trump,cu traditiile,cu …si luandu-i si la propriu fata reginei,a încurajat brexitul iar Putin si-a frecat mainile.

  3. cele doua partide mari britanice nu mai au nici o relevanta pentru britanicul mediu. Sunt toate intelese sa destructureze tesutul social. In aceste conditii ma astept la accesiunea extremelor, care vor ajunge la conflict armat, iar extrema dreapta va castiga.

    • În visele tale rusești, extrema dreaptă finanțată de Kremlin câștigă. În realitate, Rusia pierde pe linie.

  4. Dupa ce au jignit toti europenii, i-au terfelit ani la randul, i-au facut hoto, emigranti, capuse sociale etc, acum vin astia de la Telegraph cu faze din astea ca Brexitul e mort, ca hai sa scapam de cadavru? Nu, nu, nu! Lasa cadavrul asa! Stati voi in Brexit pana cand o sa va invite UE la discutii cand o fi sa fie in viitor si atunci numai dupa ani de zile dupa ce veti fi reinitial dreptul la libera circulatie pentru europeni!

  5. Să sperăm că lucrurile nu se opresc aici și că Irlanda de Nord se va desprinde de imperiu și se va uni cu republica Irlanda.