The Times: Soția purtătorului de cuvânt al Kremlinului se distrează în Grecia spărgând farfurii, deși este sub sancțiunile Uniunii Europene
„Spargerea farfuriilor face parte din dezlănțuirea vieții de noapte în Grecia”, a scris Tatiana Navka, soția lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, într-o postare pe Instagram, în timp ce spărgea farfurie după farfurie dansând într-un restaurant pe o melodie din filmul Zorba Grecul.
Poate că totul este distractiv, în afară de faptul că Navka, o fostă campioană olimpică la dans pe gheață, și soțul ei, Dmitri Peskov, sunt ținta sancțiunilor din partea Uniunii Europene. Sugestia că soția unuia dintre cei mai apropiați aliați ai lui Putin a petrecut în Grecia, sfidând sancțiunile menite să pedepsească elita rusă pentru invazia din Ucraina, a stârnit indignare.
Grecia a negat că Navka, în vârstă de 47 de ani, ar fi intrat în țară, dar au existat speculații că aceasta ar fi putut vizita o insulă grecească din apropierea coastei Turciei, unde a declarat că se afla în vacanță. „Îmi place să aflu lucruri noi când sunt în vacanță”, a scris ea pe Telegram aseară.
Turcia nu a impus sancțiuni împotriva Rusiei. Un organ de presă din Grecia a declarat că Navka, care s-a născut în Ucraina, naviga între insulele turcești și grecești pe un iaht aparținând unui om de afaceri rus neidentificat.
Navka a șters între timp postarea de pe Instagram care o arăta spărgând farfurii pe Sirtaki, o melodie devenită celebră ca coloană sonoră a filmului din 1964 cu Anthony Quinn. Kremlinul a interzis Instagram ca fiind „extremist”.
Navka a mai stârnit controverse în 2016, când a îmbrăcat o uniformă de lagăr de concentrare pentru un număr de dans pe gheață televizat, pe care unii l-au numit „Holocaustul pe gheață”. Navka și partenerul ei de dans, actorul Andrei Burkovsky, au apărut în uniforme cu dungi cu stele galbene în șase colțuri în cadrul popularului show TV de patinaj pentru celebrități Ice Age.
Elizaveta Peskova, fiica de 24 de ani a cuplului, a fost, de asemenea, sancționată de Occident. Peskova, care a lucrat ca stagiară pentru Aymeric Chauprade un fost deputat european francez până în 2019 din partea Frontului Național de extrema dreaptă a declarat că această măsură este „total nefondată și nedreaptă”. Ea a postat și apoi a șters rapid un mesaj anti-război pe rețelele de socializare la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina.
Episodul misterios în care a fost implicată Navka vine la scurt timp după ce Alexei Navalnîi, liderul opoziției ruse încarcerat, a acuzat țările occidentale că nu și-au respectat promisiunile de a impune sancțiuni dure împotriva membrilor elitei politice și de afaceri din Rusia.
El a sugerat că lobbyiști și avocați puternici au permis oligarhilor favorabili Kremlinului să „scape” de sancțiuni. El a remarcat că doar 46 dintre cele 200 de persoane de pe lista Forbes a celor mai bogați 200 de ruși au fost sancționate. „Asta nu mi se pare că seamănă prea mult cu războiul declarat împotriva oligarhilor lui Putin”, a spus el într-un mesaj adresat avocaților săi.
„Nu ne putem aștepta la o scindare în rândul elitei lui Putin pe tema războiului dacă, în ciuda multor discuții, nu se folosește bățul împotriva lor, iar ei înșiși au destui morcovi”, a spus Navalnîi.
Liderul încarcerat al opoziției ruse a criticat, de asemenea, ușurința cu care oficialii și magnații ruși au putut pur și simplu să reînregistreze activele străine pentru a evita confiscarea lor, citând un iaht deținut de Dmitri Medvedev, fostul președinte și prim-ministru. De asemenea, el s-a întrebat de ce Valentina Tereșkova, fostă cosmonaută și acum deputată, a putut să își viziteze vila din Italia. În 2020, ea a fost imaginea publică a demersului lui Putin de a-și prelungi limitele mandatului prezidențial până în 2036.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Să i se scadă nota la purtare și să măture cioburile. În Grecia are statul de turist și știți cum se spune banii nu au miros și nici orientări politice.
Sa-i pună cine trebuie un device sub mașina/ autocar/ tren/ avion.
poate e la ea acasa Multi rusi au cumparat insulite in urma acordarii ,,golden visa,, Partea simpatica este ca grecii au renuntat demult la spartul farfuriilor in public defapt este interzis
Si banii ei circula!… ca si cei ai doctorului Oprescu… Numai Nutzika nu a avut norocul…
S-o fi săturat să stea toată ziua cu orcul ăla cu față de papagal.
La cum arată soțul, probabil că are nevoie și de ceva sub capotă.