The Wall Street Journal: „Capcana Jumătăților de Măsură” a Americii ar putea condamna Ucraina / În Vietnam și Afganistan, SUA au intervenit, dar nu s-au ținut de treabă pentru a obține victoria

Secretarul apărării Lloyd Austin se întâlnește miercuri la Bruxelles cu omologii săi pentru a discuta despre ce are nevoie Ucraina în războiul ei cu Rusia. Între timp, ofensiva de uzură și anihilare a Rusiei din Donbas se pare că e pe punctul de a captura ultimele două orașe mari care nu se află încă sub controlul Moscovei. Armele occidentale de care Ucraina are nevoie urgent pentru a face față ofensivei ruse își croiesc mult prea lent drumul spre câmpul de luptă, scrie The Wall Street Journal, citată de Rador.

Situația sugerează că și în cazul Ucrainei SUA sunt pe cale să se împotmolească într-un tipar persistent: America se implică într-un conflict extern, are inițial un oarecare succes, dar apoi nu reușește să-și atingă obiectivele. Am putea să-i spunem Capcana Jumătăților de Măsură. Au exista mai multe ocazii în perioada postbelică în care SUA s-au trezit prinse la mijloc între două imperative contradictorii. Unul e să ia măsuri, inclusiv militare, pentru a răspunde la o agresiune ori vreun alt fel de amenințare. Celălalt e să-și limiteze răspunsul pentru a ține sub control costurile și riscurile, în caz că acele măsuri inițiale se dovedesc a fi inadecvate pentru sarcina dată – ceea ce adesea se și întâmplă.

Afganistanul ne oferă cel mai recent exemplu. În urma atentatelor de la 11 septembrie a existat un imperativ vădit de a-i pedepsi pe organizatorii atacului. Al Qaeda a fost dislocată din bazele ei teroriste și talibanii au fost alungați de la putere. Un nou guvern a preluat puterea. Însă insurecția talibanilor a repornit, cu sprijinul Pakistanului, și, în cele din urmă, caracterul aparent perpetuu al conflictului, nerăbdarea opiniei publice și imposibilitatea de a învinge în absența unei prezențe permanente în țară, inacceptabilă din perspectiva politică, au dus anul trecut la retragerea umilitoare și revenirea talibanilor la putere.

Și alte intervenții americane nefericite au căzut în aceeași capcană, încă de la sprijinul acordat cu inima îndoită de America taberei naționaliste din războiul civil din China (1945-1949). Acel sprijin n-a reușit să mențină guvernul la putere, dar ne-a atras dușmănia comuniștilor, care în cele din urmă au și câștigat.

Vietnamul constituie celălalt exemplu dramatic. Cele peste 500.000 de trupe aruncate în luptă și cei 60.000 de morți poate că nu sună a jumătate de măsură. Însă persistența pierderilor umane, deziluzia publicului și absența voinței de a lua măsuri drastice pentru descurajarea Vietnamului de Nord au dus la retragerea americană. Când Vietnamul de Nord a invadat Sudul în 1975, Congresul a respins pledoariile administrației Ford în favoarea intervenției, iar la scurt timp după aceea Saigonul a căzut.

Acum Ucraina. Presiunea de a înfrunta invazia barbară și neprovocată a lui Vladimir Putin a dus la un consens aproape universal cum că, după cum se exprima în mai Secretara Trezoreriei Janet Yellen, „eforturile noastre comune sunt esențiale pentru a ne asigura că democrația Ucrainei va prevala asupra agresiunii lui Putin”. Livrarea de arme letale – rachete antitanc Javelin, drone, rachete Stinger și altele asemenea – a fost crucială pentru obținerea rezultatelor favorabile inițiale. Kievul n-a căzut; forțele ruse au fost decimate și forțate să se retragă.

Însă acum, în ciuda sancțiunilor masive și a livrărilor de armament ce depășesc 5 miliarde de dolari, rușii par a fi pe punctul de a captura întregul Donbas, ceea ce i-ar oferi lui Putin o victorie clară, fie ea și parțială, și o bază de unde forțele sale din Ucraina și-ar putea extinde atacurile.
Reacționând la această stare de fapt, nu cumva cădem iar în Capcana Jumătăților de Măsură?

Poate că în Ucraina vor ajunge suficiente arme îndeajuns de repede pentru a opri înaintarea rușilor. Însă am avut de așteptat până la finalul lui mai – adică după trei luni de război și la câteva săptămâni de la începutul ofensivei din Donbas – pentru ca administrația Biden să se decidă să-i trimită Ucrainei sisteme de rachete cu lansare multiplă. Deocamdată a fost aprobată imensa cantitate de patru sisteme, din care nici unul nu a fost încă livrat. Ucraina a transmis că are nevoie de 300.

Cauza imediată a acestei lentori pare a fi teama că furnizarea unor arme mai puternice va provoca Rusia să extindă războiul, poate chiar și prin folosirea armelor nucleare tactice. Este aceeași teamă care l-a determinat pe Biden să anunțe dinainte că nu va exista nici un soldat american în teren, nici o zonă de interdicție aeriană și că nici o armă americană nu va fi folosită de ucraineni pentru a lovi Rusia pe propriul ei teritoriu.

Cu alte cuvinte, impulsul inițial de a ajuta Ucraina s-a lovit de impulsul contrar de a limita ajutorul, exact ca în conflictele trecute – Liban în 1983, Somalia în 1993-94 și Irak, precum și China, Afganistan și Vietnam. În cazul în care Capcana Jumătăților de Măsură va fi din nou amorsată și Ucraina va fi într-un final înfrântă, concluzia pentru adversarii Americii, și în primul rând pentru China, va fi: dacă te ții de treabă suficient de mult timp, SUA nu vor adopta măsurile dificile și costisitoare necesare pentru a câștiga.

Sursa: The Wall Street Journal / Articol de Richard Bernstein (scriitor american, fost corespondent în Europa și Asia pentru The New York Times și Time) / Traducere: Andrei Suba/asuba/cciulu