The Washington Post: Cum pierde Trump Asia

SUA au trimis două grupuri de lovire cu portavioane în Marea Chinei de Sud pentru a contesta anexarea pe nesimțite a acestei regiuni maritime de către China. Este una dintre cele mai directe exprimări ale puterii militare americane din ultimii ani.

*Articol de Robert D. Kaplan (specialist în geopolitică la Foreign Policy Research Institute)

Numai că însuși faptul că a fost necesar să se ia o măsură într-atât de dramatică denotă cât de mult s-a înclinat balanța puterii în favoarea Chinei. Tentativa Chinei planificată pe termen lung de a-și impune metodic dominația asupra bancurilor de nisip și insulelor din regiune este o expresie atât a distragerilor interne existente în SUA, cât și a pierderii prestigiului american în întreaga Asie.

Dacă SUA se află la o jumătate de lume distanță de Asia, China este principiul organizator geografic, demografic, economic și militar al Asiei. Asiaticii pur și simplu nu pot scăpa de chinezi. Pentru ca ei să se alieze cu SUA în fața prezenței imuabile a Chinei a fost întotdeauna necesar ca ei să se încreadă în cuvintele și angajamentele Americii față de această regiune vastă. Dar, pentru prima dată după al doilea război mondial, un președinte american a zdruncinat până în temelii acea încredere.

Donald Trump și-a inaugurat președinția cu abrogarea Parteneriatului Trans-Pacific, un pilon comercial, de investiții și politic al ordinii liberale dominate de SUA din Asia, la care se muncise ani de zile. Trump a rupt acest cadru legislativ istoric în ciuda faptului că și China își are propria mare strategie pentru Eurasia: inițiativa Centură și Drum. În vreme ce China promova o viziune, oricât de imperfectă și coercitivă va fi fiind ea, SUA au optat anume să nu aibă nimic de oferit.

Și e și mai rău de atât.

La baza securității asiatice se află încă de la sfârșitul celui de al doilea război mondial tratatul alianței dintre SUA și Japonia. Ancorând SUA în a doua mare putere a Asiei, Washingtonul a îngrădit în mod elegant Beijingul, permițând statelor întinse din sudul Japoniei până în Australia să se îmbogățească de pe urma creșterii economice chineze, în vreme ce America le asigura securitatea. Nici o țară nu a fost obligată să aleagă între SUA și China. Și nici o țară nu a mai trebuit să se teamă vreodată de militarismul japonez.

Cu toate acestea, încă dinainte de a fi învestit, Trump a contestat însăși fundația tratatului de alianță cu Japonia: faptul că SUA îi asigură acesteia apărarea. Fapt care i-a înspăimântat pe japonezi – și întreaga regiune – într-o măsură nemaiîntâlnită în epoca postbelică. Poziția Americii în Japonia și în regiune a fost slăbită în mod demonstrabil.

Pe de altă parte, Japonia este împotmolită, de un an deja, într-un război comercial feroce cu Coreea de Sud – un conflict ce-și are originile în diferendele legate de istoria celui de al doilea război mondial. O altă administrație ar fi expediat poate un subsecretar de stat la Tokyo și Seul pentru o rundă intensă de „navetă diplomatică” pentru a înăbuși rapid problema și a repara alianța. Însă administrația Trump a făcut relativ puțin.

Există acum un sentiment de vulnerabilitate și singurătate printre aliații asiatici ai SUA. Pentru prima dată după ce președintele Richard M. Nixon a vizitat China în 1972, relația bilaterală sino-americană e deopotrivă ostilă și impredictibilă, chiar în acea perioadă în care Washingtonul le-a oferit prietenilor săi din regiune mai puține garanții decât oricând altcândva după Războiul din Coreea de acum 70 de ani.

Represiunea pulverizatoare a Chinei împotriva uigurilor turcici musulmani din provincia Xinjiang, alături de reprimarea de securitate din Hong Kong și agresiunea ei în formă continuată din Marea Chinei de Sud, indică faptul că Taiwanul ar putea fi următoarea țintă din colimatorul Beijingului – în calitate de țară riverană a Mării Chinei de Sud și de unică parte a Chinei istorice care nu a fost încă adusă sub ascultare cu forța. Taiwanul, la fel ca Berlinul de Vest în epoca războiului rece, este un avanpost al libertății aflat într-o contradicție izbitoare cu autoritarismul din China continentală. Valoarea lui simbolică nu ar trebui subestimată. Dacă independența Taiwanului va fi vreodată compromisă, acest fapt va semnala sfârșitul influenței preeminente a SUA nu numai în Asia, ci și mult dincolo de ea.

Taiwanul nu este pe punctul de a fi invadat de China. Însă nu este clar cât de mult s-ar putea baza pe SUA în cazul unei crize. Alianțele depind de descurajare. Descurajarea, la rândul ei, se bazează pe un angajament moral de nezdruncinat față de o strategie comună. Dar iată că acum asistăm la o agresiune chineză fără precedent cuplată cu dubii fără precedent despre intențiile Americii. În loc să conducă o alianță, Trump s-a remarcat în calitate de simplu misit pentru care nimic nu este sfânt. Va fi nevoie de mai mult decât două portavioane pentru a se repara această impresie și daunele pe care le-a provocat ea.

Lucrul care-i leagă în prezent pe aliații asiatici ai SUA de Washington este mai puțin încrederea în SUA și mai degrabă frica totală de China. Dar dacă această situație va mai persista, ceea ce va începe să apară va fi o finlandizare [Finlanda s-a declarat neutră în războiul rece pentru a evita anexarea de către URSS – n.trad.] graduală, în care aliații asiatici de odinioară ai SUA vor avea grijă să nu interfereze cu obiectivele Beijingului, în vreme ce vor continua să se declare de formă de partea Washingtonului. Cum a fost cazul și cu influența sovietică asupra Finlandei în cursul războiului rece, politicile lor externe nu vor mai fi pe de-a-ntregul independente.

Să luăm exemplul Vietnamului, care are atât graniță terestră cu China cât și o istorie însângerată în relație cu ea. Vulnerabilitatea geografică a Vietnamului îl face predispus la o influență mai mare a Chinei dacă Trump va ajunge să insufle chiar și mai multă neîncredere. La fel stau lucrurile cu Filipine, Malaezia și Singapore. Nu putem sub nici o formă să luăm poziția acestor state ca dată.

Totul e legat de geografie: înseși mărimea și proximitatea Chinei fac esențială pentru balanța puterii din Asia o prezență robustă și nediscutabilă a SUA în regiune.

Sursa: The Washington Post / Traducere: Andrei Suba (Rador)