The Washington Post: Pandemia omoară și adevărul

O veche zicală spune că, într-un război, adevărul este prima victimă; culmea ar fi însă faptul că jurnaliștii sunt deseori o victimă colaterală. Probabil, acest lucru nu a fost niciodată mai adevărat ca în cursul actualei bătălii împotriva coronavirusului. În toată lumea, atât în cea dictatorială, cât și în cea democratică, guvernele au reacționat în cazul epidemiei restricționând informațiile, acuzând presa independentă și hărțuindu-i pe reporteri – verbal și, uneori, fizic.

“Puteți s-o numiți drept reprimarea COVID-19”, afirmă Joel Simon, director executiv al Comisiei pentru Protecția Jurnaliștilor. Organizația lui a stabilit ceea ce, în opinia sa, ar fi o listă cu 200 de cazuri de arestări, amenințări și hărțuiri din cauza relatărilor din presă despre pandemie. Asemenea incidente includ și arestarea unor jurnaliști din Republica Dominicană, Nigeria, Kenya, Etiopia, Iran, Liberia și Turcia.

Nu, în Statele Unite nu a fost arestat încă nimeni. Președintele Trump s-a limitat doar la a profera insulte și injurii la adresa reporterilor care asistă la acest ‘reality show‘ zilnic căruia el îi spune conferință de presă. Dar Trump le-a oferit guvernelor din întreaga lume o metodă în vederea oprimării jurnalismului independent legat de epidemie: fabricarea “știrilor false“.

La un videoseminar de săptămâna trecută, organizat de Institutul Aspen, Simon a înșirat o lungă listă de țări care au adoptat noi reglementări sau legi care incriminează informațiile “false“ despre epidemie – guvernele fiind cele care hotărăsc ce înseamnă un asemenea delict. Unii sunt așa-zișii dicatori obișnuiți: Vladimir Putin al Rusiei, Iranul, Thailanda, Zimbabwe. Dar un număr surprinzător este cel al unor țări considerate drept niște democrații în care libertatea cuvântului este respectată – printre altele Ungaria, Africa de Sud și Bolivia.

Unul dintre cazurile cele mai reprezentative este cel al Indiei, unde premierul Narendra Modi le-a  impus celor 1,3 miliarde de concetățeni ai săi trei săptămâni de izolare, necesare de altfel, dar a depus mari eforturi pentru ca jurnaliștii să se numere printre ei, ceea ce nu era necesar. Guvernul a căutat să obțină un verdict al Curții Supreme potrivit căruia întreaga presă să poată difuza numai informațiile oficiale despre pandemie. Deși instanța nu a mers chiar până-ntr-acolo, Modi a silit aproape întreaga presă să se comporte ca și când instanța ar fi dat un verdict favorabil pretențiilor sale.

În același timp, el a redus aproape la zero fluxul informațiilor oficiale.

Dar nu el este cel care organizează vreo conferință de presă și nici ministrul sănătății. În schimb, el i-a selectat pe jurnaliștii care sunt invitați la niște conferințe de presă succinte, ținute de un oficial oarecare. “Toți l-am citat doar pe funcționarul acela“, a declarat Raksha Kumar, o jurnalistă independentă. Ea le-a spus celor de la Aspen că numai presei de stat pro-Modi i s-a permis să pună întrebări la aceste conferințe.

Jurnaliștii indieni care încalcă acest regim riscă să devină victimele unor hărțuieli fără precedent. Vidya Ksishnan, o jurnalistă independentă specializată în probleme de sănătate, a transmis informații în care descrie eșecul guvernului în asigurarea echipamentelor de protecție. După cum era de așteptat, oficialii au catalogat informațiile drept “false“, iar ea a a ajuns victima unor insulte online. ”În cei 17, aproape 18 ani de când relatez despre probleme de sănătate, nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva“, a declarat Krishnan într-un interviu în fața Comisiei pentru Protecția Jurnalișilor. “Mi s-a spus că nu sunt patrioată, niciodată nu mi s-a spus că aș fi o trădătoare, oamenii cer arestarea mea imediată pentru că difuzez știri false“.

Cazul Krishnan este tipic pentru situația din mai multe țări unde hărțuirea este îndreptată împotriva jurnaliștilor care relatează despre penuria de medicamente sau care le pun oficialilor întrebări legate de numărul infecțiilor sau al deceselor. S-ar putea ca primul caz să fi fost cel al lui Chen Qiushi, un videojurnalist care s-a deplasat la Wuhan în luna ianuarie și a postat pe You Tube reportaje în care afirma că spitalele sunt supraaglomerate și duc lipsă de provizii.

Potrivit Comisiei pentru Protecția Jurnaliștilor, pe data de 5 februarie, Chen a dispărut după ce spusese familiei că intenționează să transmită relatări despre un spital temporar. Nu s-a mai auzit nimic despre el.

Au urmat alte cazuri similare. Trei jurnaliști algerieni, care au pus întrebăril legate de rezultatele testelor dintr-un laborator de stat, au fost puși sub acuzare. Un jurnalist iranian a fost arestat după ce a criticat pe Twitter guvernul pentru incapacitatea sa de a face față problemelor legate de pandemie. În Haiti, opt jurnaliști, care încercau să afle dacă guvernul îi silește pe oameni să rămână laolaltă, au fost atacați de niște bătăuși în haine civile.

Corespondenții din străinătate nu au rămas imuni în fața unui asemenea tratament. Egiptul l-a expulzat pe corespondentul ziarului britanic The Guardian care le-a pus oficialilor întrebări legate de infecție; Irakul a retras autorizația biroului Reuters de la Bagdad pentru că a făcut același lucru. Expulzarea din China, survenită luna trecută, a unor jurnaliști de la Washington Post, New York Times și Wall Street Journal nu a fost practic legată de epidemie, dar afectează grav independența informațiilor într-o perioadă când regimul lui Xi Jinping este suspectat că ar falsifica statisticile.

Simon subliniază că în China avansează deschis ideea potrivit căreia controlul informațiilor este esențial în stoparea maladiei. El spune că ”există marele pericol ca această concepție să se răspândească în lume”. Dacă se va întâmpla asta, principalul motiv va fi faptul că principala democrație a lumii nu numai că nu face nimic pentru  “a stopa flagelul COVID-19 “, dar președintele ei îl și minimalizează.

Sursa: The Washington Post / Articol de Jackson Diehl / Traducerea: Alexandru Danga

Sursa foto: pexels.com