G4Media.ro

The Washington Post: Riscurile unei intervenții rusești în Belarus. Un scenariu înspăimântător…

The Washington Post: Riscurile unei intervenții rusești în Belarus. Un scenariu înspăimântător ar fi combinarea acesteia cu o invazie în Lituania, țară membră NATO

Alexander Lukașenko, dictatorul din Belarus, se confruntă cu cel mai mare pericol din cei 26 de ani de cârmuire. O extraordinară revoltă populară i-a adus regimul în pragul colapsului – lucru pe care Vladimir Putin, având o frică de moarte de contagiunea democratică a unei „revoluții colorate” la vecinul său vestic, cu greu l-ar putea încuviința.

Dar, oricât de neliniștitoare ar putea părea, tulburările din Belarus îi oferă președintelui rus și o oportunitate – una pe care ar putea s-o exploateze printr-o agresiune militară fără scrupule care să treacă dincolo de simpla reprimare a revoltei din Belarus. Poate că scenariul cel mai înspăimântător ar fi o invazie în Lituania. Republica baltică, având o frontieră comună de 675 de kilometri cu Belarus, e atât membră UE, cât și NATO.

Combinarea unui raid în Lituania cu o intervenție în Belarus i-ar putea oferi lui Putin șansa de a soluționa concomitent mai multe probleme. Ar putea înăbuși amenințarea unui regim orientat spre Vest la Minsk. Ar putea îneca resentimentele propriului popor în teamă și exaltare patriotică, așa cum a procedat prin anexarea Crimeii în 2014. Și, probabil cel mai important pentru el pe plan personal, ar răzbuna prăbușirea Uniunii Sovietice prin umilirea și rănirea NATO – baubaul prădalnic și mereu complotând pe care fiecare rus aflat azi în viață a fost învățat să-l urască.

Deși cu greu s-ar putea spune că e ușor de realizat, un asemenea scenariu este cât se poate de posibil. Armatele rusă și belarusă exersează împreună pe teritoriul belarus de mulți ani. Înalții comandanți belaruși au absolvit aceleași școli și academii militare sovietice ca și omologii lor ruși. Cu numai câteva zile în urmă, când soarta lui Lukașenko părea tot mai incertă, cele două țări au lansat o nouă rundă de exerciții comune, introducând un nou element de incertitudine.

Un raid ar fi o operațiune militară foarte limitată. Nici măcar un tanc nu ar intra în Vilnius. Capturarea unei părți din teritoriul lituanian, poate câțiva kilometri adâncime de partea lituaniană a graniței Belarus-Lituania, pentru a „dejuca o agresiune NATO”, și a arăta apoi că Rusia a scăpat cu așa ceva fără a păți nimic – cam aceasta ar fi ideea.

Lituania găzduiește un batalion NATO de 1.092 de trupe din Germania, Belgia și Olanda. Dar, ca și în cazul celorlalte două batalioane din Estonia și Letonia, trupele alianței din Lituania nu se află acolo pentru a opri o invazie rusă, ci pentru a servi drept „piedică declanșatoare”, o materializare a Articolului 5 al cartei NATO: un atac împotriva unuia e un atac împotriva tuturor.

Însă descurajarea prin piedica declanșatoare este eficientă doar atât timp cât cel care se împiedică e convins că va declanșa o explozie. Iar Putin ar putea considera o asemenea explozie mai puțin probabilă într-un moment în care dezbinarea NATO este poate la cel mai înalt nivel de după războiul rece. Președintele Trump a început recent să retragă o treime din trupele americane din Germania. Cancelarul german Angela Merkel intenționează să boicoteze conferința G7 de la Washington, iar președintele francez susține că NATO este în „moarte cerebrală”.

Moscova a pus deja la cale o repetiție. Amplul exercițiu Zapad 2017 a inclus o „contraofensivă” simulată împotriva unui atac din partea a trei țări fictive având graniță comună cu Rusia și Belarus în nord-vest. Jocul militar a inclus testarea de rachete nucleare și zboruri ale bombardierelor strategice deasupra Atlanticului, Mării Baltice și Mării Norvegiei.

Pentru fabricile de troli rusești e o joacă de copil să inunde internetul cu dezinformări – inclusiv imagini „deepfake” ale unei iminente invazii NATO în Belarus de pe teritoriul Lituaniei. Republica baltică a fost unul dintre cei mai gălăgioși critici ai Rusiei lui Putin, oferind adăpost exilaților politici din Rusia și Belarus – și în prezent o găzduiește pe lidera opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia.

Tehnic vorbind, Rusia și Belarus sunt un „stat unional” din 1999, deci Putin ar putea argumenta că intervenția militară pentru restabilirea „autorității legitime” la Minsk nu ar fi numai un impuls rusesc „fratern”, ci și o obligație juridică.

Când Kremlinul și-a trimis trupele în Cehoslovacia rebelă, acum 52 de ani în această lună, cetățenilor sovietici li s-a spus că Armata Roșie a fost detașată pentru a împiedica o invazie din partea Germaniei de Vest. Putin poate avea speranțe rezonabile că traiectoria reacției occidentale va fi similară cu cea care a urmat zdrobirii Primăverii de la Praga: răbufniri, declarații de formă și sancțiuni. Însă Rusia le-ar putea face față atât timp cât își va putea vinde în continuare petrolul și gazele – pariind simultan pe o viitoare disponibilitate de a „reseta” relațiile a oricui va urma să se afle la Casa Albă peste patru ani.

Pe de altă parte, câștigurile geopolitice ale Kremlinului ar putea fi enorme. La fel ca URSS înaintea ei, Rusia ar fi un stat permanent temut – sau, în termenii gândirii lui Putin, respectat. Articolul 5 al NATO, cheia de boltă a apărării colective, va fi fost redus la o ficțiune. Alianța ar putea să înceapă să se destrame, în condițiile în care țările de pe flancul ei estic ar începe să caute o „acomodare” cu Moscova. Derapajul ezitant al Ucrainei către Vest va fi probabil și el oprit pentru viitorul previzibil.

La fel de evident este și ce e nevoie să fie făcut pentru a se evita acest scenariu sumbru: o reuniune de urgență a NATO, un vot rapid în favoarea apărării Lituaniei și, mai presus de toate, detașarea de trupe cât mai curând și cât mai aproape de frontiera Lituaniei cu Belarus, pe cât permite complicata logistică a unei astfel de acțiuni.

Dar nu vă așteptați la așa ceva. E greu să repari în câteva zile ceva neglijat de ani.

Sursa: The Washington Post / Articol de Leon Aron (director de studii rusești la American Enterprise Institute) / Traducere: Andrei Suba (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Pentru asta Rusia are nevoie de biden

    • Vorbesti prostii ca sa nu spun ca mananci…Eu cred ca Biden va restabili legaturile stranse cu aliatii traditionali adica NATO si tarile democratice, distruse de imbecilul Trump. Cat despre Rusia si Lituania, este putin probabil, avand in vedere contextul actual. Rusia e tare in gura, dar banii necesari pentru asemenea operatie sunt foarte limitati…

    • Da, da cum sa nu gheorghita, bidon va restabili relatiile inclusiv cu mama rusie si china cea ocrotitoare si virusatoare! Asa le trebuie, n-au avut dar vor sa aiba de-acum incolo, totalitarism „democratico-comunistoid” In plus, toti gheii, negracii si pu torile, vor avea drepturi de a supune si a suprima orice este de natura „anormala” pentru aceste specimene! BLM sucks with lgbt inside! America spre culmile lumii a treia! Draku’ lucreaza…nu glumeste!

  2. Este o utopie ceea ce ar putea sa faca PUTIN. Factorul uman este decisiv nu armatele cotropitoare .Popoarele nu vor accepta asta , indiferent de riscuri

    • Nici cehoslovacii n-au acceptat, nici ungurii, nici chiar românii… și la ce le-a folosit? :)))))))

  3. Doar zonele majoritar populate de etnici rusi pot fi recuperate .

    • Cred ca sunt foarte nerăbdători rusii din Lituania sa isi înlocuiască pasaportul UE cu cel rus și să ajungă în situația celor din Donetsk, sau să își reducă GDP/cap la nivelul din Belarus.

  4. iar pentru o asemenea tentativa, le dam un in gura… dar nu iesim din granitele NATO
    si apoi ii scoatem din SWIFT si alte sanctiuni..si putem sa le cantam prohodul

  5. „Combinarea unui raid în Lituania cu o intervenție în Belarus ” – asta e un vis umed pentru Lukashenko care a vrea sa le arate supusilor sai muschii, dar Putin este mai cerebral decat atat.
    Nici nu se compara situatia de la invadarea Cehoslovaciei (aproape o „problema interna” a blocului comunist) cu o eventuala interventie in Lituania stat membru NATO si UE…
    Gazul rusesc isi pierde din acel ipotetic moment puterea de anesteziere a puterilor europene chiar daca militar, poate nu s-ar riposta pentru a nu aprinde o conflagratie greu de controlat…

  6. Suwalki gap reprezinta fisia de la granita Polonia-Lituania care ar putea fi ocupata de rusi, impiedicand astfel deplasarea de trupe NATO spre tarile baltice. Astfel, aceste tari ar fi izolate aproape total de NATO. Trupele NATO prezente in Lituania nu pot impiedica o invazie rusa si nu ar putea face fata intr-o situatie ca aceea. UE a esuat ieri in orice negocieri cu Lukasenko, iar aititudinea impaciuitoare a Europei este demna de mila. Sa vedem ce raspuns va oferi NATO, insa un conflict cu Rusia ar putea reprezenta o amenintare pentru facilitatile americane din Polonia si Romania.

    • Ar fi misto un razboi cu rusii,as vedea in timp ce rontai pop corn ipocrizia NATO mai ales a Germaniei si Frantei.
      Romania are impresia ca articolul 5 ne apara de rusi ,cata naivitate.

  7. Membrii NATO stau si se uita la Ucraina precum se uita Gheorghe cum arde casa vecinului sau, Vasile. Se uita, ofteaza si nu-i pasa, nici macar nu se gandeste ca va arde si casa lui la fel tocmai fiindca a stat pe loc si n-a facut nimic.

    Ce va face Putin? Foarte interesant, exact ca o partida de sah. Vom vedea daca are curaj cracanatul sa-si asume o interventie militara intr-un stat NATO, si altfel decat trimitand „verzisorii” pe care nu i-a recunoscut nici in ziua de azi dar care-l ling in dos incontinuu.