Theodor Paleologu: ”După un președinte jucător și unul spectator, e nevoie de un președinte învățător/ Nu voi deveni membru de partid”

Theodor Paleologu anunță că a acceptat să candideze la alegerile prezidențiale prin intermediul unei scrisori imaginare către tatăl său, Alexandru Paleologu, afirmând că România are nevoie de un președinte învățător, după ce a avut parte de un președinte jucător și unul spectator.

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea tatălui său, Paleologu afirmă că o candidatură a sa este echivalentul jocurilor funerare pe care Aeneas le-a organizat la un an de la moartea tatălui său, Anchihse, episod care apare în ”Aeneida” lui Vergiliu. ”Ei bine, nu se poate, nu este de acceptat și nici de conceput ca Petre Carp și George Mârzescu, conservatorismul și liberalismul românesc, să rămînă fără continuatori și reprezentanți în România de azi. Cine, dacă nu eu, să preia această moștenire? O fac, așa cum Aeneas l-a luat pe taică-su în spinare și a dus mai departe moștenirea troiană. O fac, deși cea mai profundă dorință a mea e să țin cursuri și să luminez minți pînă oi muri”, a scris Paleologu.

Acesta crede că România are nevoie de un ”efort colosal de educație”, efort pe care el este dispus să-l facă. ”După președintele jucător și președintele spectator, e nevoie, cred eu, de un președinte învățător: un învățător care învață el însuși, care ascultă și pune întrebările cu adevărat importante, care intervine pentru a clarifica dezbaterea publică. Un președinte învățător este un educator și un inspirator, un continuator și un transmițător, un mediator și un moderator, un ascultător și un îndrumător”, a scris Paleologu.

Fostul deputat explică și motivul pentru care a decis să nu se înscrie în partidul care-l susține în scrutinul prezidențial. ”Pentru mine viața politică e un chin: nu suport viața de partid, nu suport ședințele interminabile, lozincile găunoase, disciplina constrîngătoare. Respect pe cei care, cu bună credință și abnegație, se dedică unui partid, dar mie nu mi se potrivește. Voi fi, așadar, candidatul susținut de PMP, dar nu voi deveni membru de partid”, a argumentat Theodor Paleologu.

Oferta de a candida a primit-o printr-un telefon de la Traian Băsescu ce a evocat sondajele făcute de PMP și ulterior, în discuții la care a participat și Eugen Tomac, au fost creionate echipele de consilieri și colaboratori. ”Am hotărît să accept cu gîndul la tine și la cei o sută de ani care s-au împlinit de la nașterea ta. Îți ofer, așadar, cea mai mare luptă, cel mai mare agon, la care am participat vreodată”, spune Paleologu în scrisoarea imaginară către tatăl său.

Un alt argument invocat este calitatea dezbaterii pe care ar oferi-o candidații deja intrați în cursă. ”

”Dăncilă și Iohannis vorbesc la fel de prost, adică citesc prost niște discursuri proaste, scrise de consilieri proști. Măcar Dăncilă a fost sinceră: „Decît să vorbesc liber și să spun prostii mai bine să am o hîrtiuță în față.” Iohannis, la rîndul lui, scoate efecte neașteptate, accentuînd anapoda conjuncțiile și prepozițiile sau făcînd pauze consternante cînd întoarce cîte o foaie. Sînt singurele lui elemente de surpriză și suspans. În comparație cu asemenea mortală plictiseală referințele lui Barna la Star Trek, Game of Thrones și Matrix sînt culmi ale filozofiei politice. Voluntarismul său salvaționist contrastează cu imobilismul total al președintelui în funcție. E barem frapant să auzi pe cineva spunînd că „dacă era el președinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întîmplat”. Filozofia politică a lui Iohannis e sintetizată perfect de celebra formulă a lui Edgar Faure: „L’immobilisme est en marche, rien ne peut l’arrêter”. Pas cu pas se traduce în fapt prin „tot pe loc, pe loc, pe loc”. Pașii lui sînt ca în paradoxul lui Zenon cu Ahile și broasca: virtualități rămase în suspensie. Pe scurt, nici mitul gospodinei neconflictuale, nici mitul salvatorului galactic, nici mitul neamțului neromânizat nu pot satisface inteligențe cît de cît exigente”, a conchis Theodor Paleologu.