G4Media.ro

Thierry Breton, comisarul pentru piață internă: Faptul că un director de companie…

Thierry Breton, comisarul pentru piață internă: Faptul că un director de companie privată îi poate scoate din priză difuzorul președintelui SUA, fără aportul niciunui mecanism de echilibru și verificare, e de natură a te lăsa perplex

G4Media.ro publică integral articolul un articol semnat în Politico de Thierry Breton, comisarul european al pieței interne. Textul, o pledoare pentru o mai strictă reglementare a rețelelor sociale, a stârnit dezbateri aprinse în presa occidentală.

Redăm mai jos integral textul din Politico semnat de Thierry Breton:

”Revolta de la Capitol Hill expune fragilitatea democrațiilor noastre – și amenințarea pe care o pot reprezenta pentru supraviețuirea lor companiile tehnologice slab reglementate.

Suntem încă șocați cu toții de imaginile cu protestatari luând cu asalt Congresul american pentru a opri procedura de certificare a următorului președinte al SUA. Atacul împotriva Capitoliului american – un simbol al democrației – se resimte ca un atac direct împotriva noastră, a tuturor.

Tot așa cum 9/11 [atentatele teroriste din SUA de la 11 septembrie 2001 – n.trad.] a marcat o schimbare de paradigmă în securitatea globală, 20 de ani mai târziu suntem martori la o diferențiere de tip înainte/după în ce privește rolul platformelor digitale în democrațiile noastre.

Companiile care administrează rețele sociale i-au blocat conturile președintelui american Donald Trump pe motiv că mesajele lui au amenințat democrația și au incitat la ură și violență. Procedând astfel, ele au admis că au răspunderea, datoria și mijloacele pentru a împiedica răspândirea conținuturilor virale ilegale. Ele nu se mai pot ascunde acum de răspunderea pe care o au față de societate, folosindu-se de argumentul că nu fac altceva decât să ofere servicii de găzduire.

Dogma fundamentată pe secțiunea 230 – prevederea legislativă din SUA care le conferă companiilor de rețele sociale imunitate la procesele civile intentate pe baza conținuturilor postate de utilizatorii lor – s-a prăbușit.

Dacă mai există cineva care încă se mai îndoiește de faptul că platformele online sunt actori sistemici în societățile și democrațiile noastre, evenimentele de săptămâna trecută de pe Capitol Hill reprezintă răspunsul pentru ei. Ce se petrece online nu rămâne doar online: are consecințe – și le și exacerbează – și „în viața reală”.

Reacțiile fără precedent ale platformelor online la revolte ne lasă nedumeriți: de ce nu au împiedicat încă de la bun început știrile false și discursul urii care au dus la atacul de miercuri? Indiferent dacă e corect sau nu să reduci la tăcere un președinte în funcție, ar trebui respectiva decizie să se afle la discreția unei companii tehnologice fără nici un fel de legitimitate sau supervizare democratică? Mai pot argumenta acum aceste platforme că nu au nici un cuvânt de spus cu privire la ce postează utilizatorii lor?

Insurecția de săptămâna trecută a marcat punctul culminant al unor ani de discurs al urii, incitare la violență, strategii de dezinformare și destabilizare, cărora li s-a permis să se răspândească fără nici o constrângere pe rețele sociale arhicunoscute. Revolta de la Washington constituie proba că un spațiu digital influent dar încă nereglementat – aducând aminte de Vestul Sălbatic – are un impact profund asupra înseși fundamentelor democrațiilor noastre moderne.

Faptul că un director de companie privată îi poate scoate din priză difuzorul președintelui SUA, fără aportul niciunui mecanism de echilibru și verificare, e de natură a te lăsa perplex. Nu este doar o confirmare a puterii deținute de aceste platforme, ci denotă și vulnerabilități profunde asociate modului în care e organizată societatea noastră în spațiul digital.

Aceste ultime zile au clarificat mai bine ca niciodată că nu putem sta pur și simplu cu mâinile în sân, bazându-ne pe bunăvoința acestor platforme ori pe ingeniozitatea cu care interpretează ele legislația. Trebuie să stabilim regulile jocului și să organizăm spațiul digital pe baza unor drepturi, obligații și garanții clare. Trebuie să restabilim încrederea în spațiul digital. E o chestiune de care va depinde supraviețuirea democrațiilor noastre în secolul 21.

Europa este primul continent al lumii care inițiază o reformă cuprinzătoare a spațiului nostru digital prin intermediul Legii Serviciilor Digitale (DSA) și Legii Piețelor Digitale, ambele propuse în decembrie de Comisia Europeană. Ambele pleacă de la o premiză simplă dar relevantă: ce e ilegal offline ar trebui să fie ilegal și online.

Legile și instanțele noastre europene vor continua să definească ce este ilegal, atât offline cât și online – de la pornografie infantilă la conținuturi teroriste, de la discursul urii la contrafacere, de la incitare la violență la defăimare – prin proceduri democratice și cu aportul unor mecanisme de verificare și echilibru adecvate.

Însă în prezent platformelor online le lipsește limpezimea juridică în privința modului în care ar trebui să trateze conținuturile ilegale în rețelele lor. Ceea ce face ca societățile noastre să se confrunte cu mult prea multe întrebări cu privire la când ar trebui și când n-ar trebui să fie blocate conținuturi.

DSA va schimba acest lucru atribuind platformelor online obligații și responsabilități clare pentru a se conforma acestor legi, conferind autorităților publice mai multe puteri de implementare și asigurând respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor utilizatorilor.

Prin DSA, Europa și-a făcut mutarea de deschidere. Instituțiile noastre democratice vor lucra din greu și rapid pentru a finaliza această reformă. Însă provocările cu care se confruntă societățile și democrațiile noastre sunt de natură globală.

Acesta este motivul pentru care UE și noua administrație a SUA ar trebui să-și unească forțele, în calitate de aliați ai lumii libere, pentru a iniția un dialog constructiv care să ducă la niște principii coerente la nivel global. DSA, care a fost concepută cu mare atenție pentru a răspunde tuturor considerațiilor de mai sus la nivelul continentului nostru, poate deschide calea unei abordări globale în privința platformelor online – una care să servească interesul general al societăților noastre. Prin stabilirea unui standard și clarificarea regulilor, ea are potențialul de a deveni o reformă democratică de importanță primordială care le va servi generațiilor viitoare.”

Sursa: Politico.eu/ Autor: Thierry Breton/ Rador/ Traducere: Andrei Suba

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. E posibil supărarea giganţilor să vină de la convocarea lor pentru explicaţii în Congres, iulie 2020
    https://www.g4media.ro/google-si-facebook-aspru-criticate-de-republicani-si-democrati-in-in-congres-la-o-audiere-a-sefilor-marilor-companii-de-tehnologie.html

  2. Tensiune între Congres şi giganţi e mai veche.
    v.G4, 30 iulie 2020
    „Prea multă putere”: Google şi Facebook, aspru criticate de republicani și democrați în Congres, la o audiere a şefilor marilor companii de tehnologie

  3. Chiar nimeni nu observa cum asta se contrazice in cateva fraze? Pe deoparte spune ca gigantii tech sunt rai ca au blocat conturile lui Trump pe motiv de incitare la ura si violenta, iar pe de alta parte spune ca platformele nu fac destul sa indeparteze continutul ilegal si ca ar fi necesar un mecanism mai democratic de indepartare a continutului ilegal. Oare asta realizeaza de cati oameni ar fi nevoie ca sa analizeze miliarde de postari facute in fiecare zi? Pai gigantii tech acum sunt naspa sau buni, ca dupa comisarul asta nu prea intelege nimeni? E bine ca indeparteaza continut ilegal, dar ar tebui sa o faca printr-un mecanism mai democratic, dar e nasol ca il blocheaza pe Trump.

    • Când nu înțelegi ceva, e mai bine să stai la locul tău și să taci. Eventual, să mai treci pe la școală.

  4. Măi Bretoane, ești varză. Chiar tu spui că e vorba de o companie privată, nu una de stat. Erai bun de pesedist.

  5. https://edition.cnn.com/2018/06/04/politics/masterpiece-colorado-gay-marriage-cake-supreme-court/index.html , conform deciziei curtii supreme ( intaratati tot de republicani ) o afacere privata are dreptul sa-si aleaga clientii!

  6. Faptul ca ACEST presedinte al SUA a ales sa utilizeze alte canale de comunicatie decat cele oficiale e problema lui personala. Folosirea Twitter i-a permis lui Trump sa evite conferintele de presa deoarece acestea sunt incomode: ziaristii se incapatanau sa ii puna intrebari, ii era mai greu sa debiteze ineptii fara a fi confruntat cu realitatea, pe scurt canalele oficiale erau prea neplacute pt mister Trump. A ales caile subterane. Ei bine, atunci se supune restrictiilor acestora.

    • Catre bolsevicul @Vasilik. : Cum adica Trump a folosit cai subterane ?. Trump a folosit Canalele Oficiale de cate ori a afost nevoie. Dar e dreptul sau de simplu cetatean sa foloseasca retelele de socializare cum are chef. N-ui impui tu sa stea in fata cu jurnalisti de la ziare anti- nationale din New- York !. Nu numai New Yorkul in sine reprezinta SUA !.
      Dupa munca de birou Trump a ales sa comunice pe Retele de Socializare in loc sa se intalneasca fizic cu niste ratati de jurnalisti globalisti al unor ziare cu caracter anti-national. Jurnalistii pot sa puna intrebari si pe Retelele Sociale. Nu e nevoie ca Trump sa- i primeasca la Casa Alba. In Juramantul de la Inaugurarea din 2016 Trump nu s- a obligat sa primeasca jurnalisti la Casa Alba !!!.

    • Nu doar că trebuia să răspundă la întrebările ziariștilor, dar nici nu putea să țină conferințe de presă de dimineața până seara, uneori și în toiul nopții. Așa, pe twitter șterge postarea când are chef și după aia se preface că nu s-a întâmplat nimic, zice că a fost o glumă, etc. Platformele i-au asigurat impunitatea, în contrast cu declarațiile oficiale de conținutul cărora ar fi fost făcut responsabil.

    • @Rahan
      Invenții, maică, nu scrie niciunde că cetățenii au dreptul la un cont pe twitter, nici în Constituție, nici în vreo lege, nici în declarația universală a drepturilor omului.

    • Catre @Alina. Cum adica,,inventii” ?. Unde am zis eu ca trebuie sa aiba Trump cont pe Twitter ?. Eu am zis de Retele Sociale la modul general si nu de Twitter-ul araboilor din Emirate. La Twitter pachetul majoritar de actiuni e detinut de araboii din Emirate. La Facebook actiunile sunt detinute de iudeul Zukerbereg, adica principalele retele de socializare din SUA sunt detinute de semiti. Nici nu e de mirare ca l-au scos pe Trump de pe retele. Nu se impaca democratia cu semitii.
      Nici in Talmud si nici in Coran nu se gaseste nici urma de aspect democratic a lucrurilor. Trump trebuie sa-si faca propriul Site de Socializare centrat pe etniile europene din SUA. Pe Facebook si pe Twitter vor ramane pana la urma numai arabii din Golf si iudeii.

  7. Să facă, dragă, conferință de presă dacă are ceva de zis. Scrie undeva că twitter e obligat să difuzeze declarațiile președinților? E twitter televiziune națională sau agenție de știri a statului? Nu, păi atunci, valea!

    • Twitter si celelalte platforme online nu se considera publisheri (adica responsabili de continutul publicat). Ei considera ca fac doar hosting. Asta nu le da dreptul sa cenzureze discretionar. Nu au procedat la fel cu politicienii democrati care incurajau revoltele BLM

    • Nu e niciun fel de cenzură, în termeni și condiții scrie clar că dacă nu le respecți îți închid contul. Nu le-a respectat, i l-au închis. Să zică mersi că nu i l-au închis mai demult, că nu-i prima dată când le încalcă.

  8. Președintele SUA are cel mai mare difuzor din lume: conferința de presă zilnică a Casei Albe. Trump a hotărât să nu o folosească fiindcă acolo era luat la întrebări. Punct Nu trebuie nici o reglementare mai strictă, dacă trebuie reglementare trebuie să fie împotriva conturilor anonime, care doar sunt instrumente pentru agenți.

  9. Cu tot respectul draga Alina M, dar ești o postaca comunista..va înmulțiți ca ciupercile după ploaie..in 30-50 ani ne întoarcem la comunism, se vede după cum gândește lumea..istoria se repeta

  10. Ce cauta sigla Apple in poza de deasupra articolului? Da, e o companie gigant, dar n-are nici o treaba cu ce magarii fac facebook si google…ba dimpotriva!