G4Media.ro

TikTok a ales să închidă aplicaţia sa în SUA dacă nu câştigă…

Sursa foto: Photo 196783047 © Boumenjapet | Dreamstime.com

TikTok a ales să închidă aplicaţia sa în SUA dacă nu câştigă procesul la Curtea Supremă, potrivit presei chineze

TikTok îşi va închide complet aplicaţia în SUA începând de duminică, dacă Curtea Supremă a SUA nu împiedică interzicerea acestei reţele de socializare pe teritoriul american, scrie miercuri cotidianul financiar chinez China Securities Journal, citat de agenţia de știri EFE.

Preşedintele democrat în exerciţiu Joe Biden a promulgat în aprilie o lege care obligă această platformă să taie toate legăturile cu compania-mamă chineză ByteDance. În caz contrar, reţeaua de socializare TikTok, foarte populară în SUA, va fi eliminată pe teritoriul american din magazinele de aplicaţii pentru smartphone-uri, precum Apple şi Google, iar compania Oracle, care este furnizorul de servicii cloud al TikTok, nu va mai putea găzdui datele utilizatorilor în SUA.

Termenul dat în lege realizării unei asemenea tranzacţii este de 270 de zile, adică până pe 19 ianuarie 2025, cu numai o zi înaintea învestirii preşedintelui republican Donald Trump.

Legea promulgată de preşedintele Biden a fost contestată la Curtea Supremă a SUA, care a ascultat vineri argumentele celor două părţi. În timp ce autorităţile americane au susţinut că platforma cu videouri scurte şi distractive ar permite Chinei să spioneze şi să manipuleze utilizatorii, TikTok a susţinut, de partea sa, că respectiva lege este de fapt o acţiune de îngrădire a libertăţii de exprimare, transmite Agerpres.

Potrivit ediţiei de miercuri a cotidianului financiar oficial chinez China Securities Journal, care citează surse neprecizate, TikTok a decis că, dacă instanţa supremă a SUA nu îi dă un verdict favorabil, începând de duminică „nu le va mai permite utilizatorilor existenţi să acceseze aplicaţia, optând pentru o închidere abruptă” a acesteia în SUA, astfel încât să evidenţieze impactul interdicţiei.

Conform planului de închidere a platformei în SUA, utilizatorii care vor încerca să deschidă aplicaţia pe teritoriul american vor vedea un mesaj care îi va redirecţiona către un website cu informaţii detaliate despre interdicţie şi posibilitatea de a-şi descărca datele personale înainte de a fi închisă complet.

Impactul închiderii va fi imediat, iar unii dintre utilizatorii din SUA deja au început să se mute pe alte platforme, de pildă Xiaohongshu, cunoscută şi ca „Instagramul chinez” şi care a câştigat popularitate printre utilizatorii americani în ultimii ani.

Donald Trump, care a avut şi el o tentativă de a interzice TikTok în primul său mandat, invocând atunci raţiuni de securitate naţională, are acum o cu totul altă opinie despre populara reţea socială cu filmuleţe scurte şi distractive, care numără circa 170 de milioane de utilizatori în SUA.

„Am un loc cald în inima mea pentru TikTok”, declara Trump luna trecută la o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări referitoare la o posibilă interzicere a TikTok în SUA. El a mai remarcat, în răspunsul său, sprijinul de care se bucură această platformă în rândul tinerilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. La suflet merge o astfel de știre.La noi când?

  2. În sfârșit! Hai și la noi

  3. Exista VPN. Chinezii de la tik tok si-au dat seama ca multi americani stiu deja sa foloseasca un VPN, asa ca nu o sa fie niste pierderi catastrofale daca inchid aolicatia in SUA. Au fost interzisi in India si totusi sunt o groaza de indieni pe tik tok.

  4. Foarte bine! Să o închidă. Platformele astea au adus numai probleme.

    În Europa ar trebui măcar blocate, până trece toată nebunia asta cu alegerile.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.