TikTok are un nou program pentru recompensarea creatorilor de conţinut
Un nou fond menit să atragă şi să motiveze creatorii de conţinut va începe să fie implementat de TikTok, însă, acesta vine cu condiţii mai stricte, transmite News.ro.
The Creativity Program, cum se numeşte noul program de recompensare a creatorilor de conţinut pus la punct de TikTok, este deja al doilea astfel de program implementat de companie, după destul de criticatul Creator Fund.
Deşi nu există deocamdată foarte multe informaţii despre noul program, se ştie că, pentru a fi eligibili, utilizatorii trebuie să aibă peste 18 ani, să respecte regulile platformei şi să aibă peste un anumit număr de urmăritori şi de afişări.
Compania nu a oferit detalii privind numărul minim de urmăritori, însă, pe surse se vorbeşte de 100.000, ceea este o creştere importată faţă de programul anterior, unde pragul era stabilit 10.000.
Mai există o condiţie importantă pentru participarea la noul program – creatorii trebuie să posteze conţinut mai lung de un minut. Asta arată că platforma chineză este dispusă să se depărteze de originile de reţea pentru short-form video şi să migreze spre conţinut mai lung, care include mai multă reclamă.
The Creativity Program este, deocamdată, disponibil doar în Statele Unite şi doar pe bază de invitaţie, în cărţi fiind o extindere în lunile următoare.
Precedentul program pentru creatorii de conţinut derulat de TikTok, lansat în 2020, a fost criticat de mulţi participanţi, care s-au plâns că au primit doar câţiva dolari pentru clipuri cu milioane de afişări.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank