G4Media.ro

TikTok, investigat în SUA pentru spionarea unor jurnalişti / ByteDance, dezvoltatorul aplicației,…

Sursa foto: Unsplash / Solen Feyissa

TikTok, investigat în SUA pentru spionarea unor jurnalişti / ByteDance, dezvoltatorul aplicației, este acuzată că are o echipă dedicată urmăririi datelor de localizare a anumitor cetăţeni americani

Departamentul de Justiţie şi FBI investighează ByteDance, dezvoltatorul TikTok, care ar fi folosit aplicaţia pentru a spiona mai mulţi jurnalişti din Statele Unite, transmite News.ro

Cele două instituţii americane colaborează cu procuratura Districtului de Est al Virginiei pentru a investiga modul în care jurnaliştii au fost urmăriţi de angajaţii ByteDance.

Se pare că, în timpul unei investigaţii interne prin care ByteDance încerca să descopere angajaţii care oferă informaţii confidenţiale presei, au fost accesate datele personale ale jurnaliştilor.

Doi dintre angajaţii responsabili de accesarea datelor fac parte din cadrul operaţiunilor companiei din China, ceea ce ridică semne suplimentare de întrebare pentru anchetatori.

Conform Forbes, prima publicaţie care a scris pe subiect, ByteDance are o echipă dedicată urmăririi datelor de localizare a anumitor cetăţeni americani, echipă ce este condusă de un executiv de la Beijing, Song Ye, care raportează direct şefului companiei, Rubo Liang.

Informaţiile apar cu doar o săptămână înainte ca şeful TikTok să fie audiat în Congress, unde va trebui să încerce să calmeze suspiciunile politicienilor americani.

În ultima vreme, a crescut numărul ţărilor care au interzis TikTok pe telefoanele oficialilor guvernamentali şi care nu sunt departe de o interzicere a aplicaţiei la nivel naţional, cum a făcut India, încă din 2020.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...