G4Media.ro

TikTok poate da președintele României? De ce tace SRI? (DW)

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

TikTok poate da președintele României? De ce tace SRI? (DW)

Premierul român acuză intervenții străine în campania electorală autohtonă. Comisia Europeană e chemată să spună dacă TikTok a făcut jocuri în favoarea candidatului radical iar SRI nu știe încă ce să spună, scrie ziarista Sabina Fati, într-o analiză publicată de DW și citată de Rador Radio România.

Premierul Marcel Ciolacu vorbește despre implicarea TikTok în alegerile autohtone și susține că banii folosiți de Călin Georgescu, radicalul intrat în turul al doilea al prezidențialelor, sunt mai mulți decât cei prevăzuți în lege și că sursa de finanțare a fost externă.

Cu toate că mai mulți experți din diferite domenii vorbesc despre o imixtiune externă în procesul electoral, serviciile secrete din România nu spun nimic. SRI declarase în perioada campaniei electorale că nu există intervenții din afară, dar în mod ciudat atunci lupa era pusă asupra fostului număr 2 al NATO, în vreme ce candidatul pro-rus era lăsat să zburde.

În România, TikTok are aproape 9 milioane de utilizatori iar Călin Georgescu a reușit să strângă în doar patru zile, înaintea primului tur al prezidențialelor, 52 de milioane de vizualizări pentru clipurile sale. Asociația pentru Tehnologie și Internet, susținută de Expert Forum, a trimis o scrisoare deschisă Comisiei Europene în care avertizează că TikTok este un catalizator al opiniilor extremiste și că nu respectă deloc regulile electorale. E nevoie de un răspuns rapid, consideră cele 20 de organizații neguvernamentale care semnează scrisoarea.

Comisia Europeană poate obliga TikTok să-și respecte propriile reguli iar ANCOM – Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații -precizează că a sesizat de mai multe ori Comisia în legătură cu neregulile descoperite pe TikTok. Platformele online foarte mari (TikTok, Facebook, Instagram, YouTube), la fel ca motoarele de căutare din aceeași categorie (Google, Bing), se află sub jurisdicția Bruxelles-ului. ANCOM, deși este coordonatorul național al serviciilor digitale, nu poate lua măsuri împotriva TikTok și a celorlalte mari rețele.

În Statele Unite a fost votată în aprilie anul acesta interzicerea TikTok, Uniunea Europeană a deschis deja proceduri juridice împotriva platformei chinezești în februarie, nu doar pentru protecția inadecvată a minorilor, ci și pentru opacitatea publicității, o speță care contează și în scandalul Georgescu.

Vicepreședintele ANCOM avertiza încă de la începutul anului că TikTok este „o problemă de siguranță națională”, iar în aprilie un sondaj IRES scotea în evidență că tinerii între 18 și 34 de ani dispuși să voteze ar alege în proporție de 25% AUR. La această categorie de vârstă, cei mai mulți spun că-și iau informațiile de pe rețele sociale, iar TikTok este în frunte, de aceea în primăvară liderii PSD și PNL vorbeau despre reglementarea rețelei chinezești. Au abandonat însă repede, preferând să o folosească.

Călin Georgescu a spus azi în fața jurnaliștilor, pe care nu i-a lăsat să-i pună întrebări, că spre deosebire de ceilalți candidați el nu a plătit din bani publici reclamă pe TikTok. În mod suspect însă, Georgescu a realizat în ultimele două luni viralitatea construită de primii trei candidați cei mai populari pe rețea, în 11 luni: George Simion cu 589.800 de urmăritori și 240,6 milioane de vizualizări de conținut pe principalele hashtag-uri; Marcel Ciolacu cu 208,9 milioane de vizualizări, majoritar din conținut creat de alte conturi, cel oficial al său având doar 38.900 de urmăritori, Elena Lasconi cu o creștere constantă, organică, din august până în prezent, ajungând la 123 milioane de vizualizări ale conținutului cu hashtag-urile asociate ei.

Liderii politici pot fi construiți în zilele noastre pe TikTok și pe celelalte rețele, cu bani mai puțini și într-un timp mult mai scurt decât dacă ar trebui să facă totul în spațiul real, nu în cel virtual. După ce au devenit celebri pe online, offline-ul îi preia și le certifică notorietatea. Cazul lui Călin Georgescu este însă primul din lumea civilizată în care un prezidențiabil iese din spațiul virtual și intră direct în turul al doilea, fără ca nicio instituție să poată face ceva pentru a-l opri, fără ca Serviciul Român de Informații să spună ceva, ca și cum statul întreg ar fi anesteziat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. decat sa spuna pro.stii, mai bine sa taca…

  2. Probabil SRI are încredere în alegători, în discernământul, curiozitatea, educația și puterea de a segrega informații.
    Dacă ar exista cenzură nu ar mai fi democrație.
    Ștampila o pui după ce ai filtrat toate sursele posibile, cu argumente pro și contra… Altfel dacă iei cu lingurița pe nemestecate, ca un idi@t, nu e vina SRI !
    Toți faultează în alegeri, depinde de tine cum te ridici.

  3. Dacă apare putler pe net sau la TV și-mi sugerează direct să votez Șoșoacă de ex. .. trebuie să vină SRI să-mi spună ce am voie sa votez, sau am propriul discernământ valabil pentru asta ? Nu e în fisa postului sri. Poate îmi bate Soroș la ușă mâine… nu e treaba sri să-l oprească. SRI se ocupă cu altceva, faceți confuzii din necunoaștere…

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.