G4Media.ro

Tim Walz intră în scenă la Convenţia Partidului Democrat din Chicago

Sursa foto: Tim Walz & Lt. Governor Peggy Flanagan

Tim Walz intră în scenă la Convenţia Partidului Democrat din Chicago

Tim Walz, care ar deveni vicepreşedinte al SUA în cazul în care candidata Partidului Democrat, Kamala Harris, va ieşi câştigătoare la scrutinul prezidenţial din noiembrie, va susţine miercuri cel mai important examen oral al său, la Convenţia partidului care se desfăşoară la Chicago, transmite AFP, transmite Agerpres.

Guvernatorul, cunoscut pentru cordialitatea şi francheţea sa, va ţine un discurs în timpul celei de-a treia serii a Convenţiei Partidului Democrat, care va fi difuzat la o oră de maximă audienţă.

Politicianul democrat din Minnesota a fost propulsat în prim-plan după retragerea preşedintelui Joe Biden din cursa pentru Casa Albă şi intrarea în scenă a vicepreşedintei Kamala Harris, una din cele mai mari răsturnări din istoria politică americană.

Acest bărbat în vârstă de 60 de ani a acceptat la începutul lunii august să devină mâna dreaptă a vicepreşedintei SUA şi, de atunci, a călătorit prin ţară alături de ea.

Pentru un candidat la preşedinţie, alegerea unui coechipier pentru funcţia de vicepreşedinte îndeplineşte adesea obiectivul de a atrage noi alegători sau de a compensa slăbiciunile identificate în ceea ce priveşte imaginea sau programul.

Tim Walz, un fost profesor de geografie care a crescut în statul rural Nebraska, este o alegere care ar trebui să îi liniştească pe alegătorii mai moderaţi ai partidului, care ar fi putut să o considere prea progresistă pe Kamala Harris.

Democraţii îi laudă, de asemenea, lui Walz palmaresul în protejarea dreptului la avort, una din temele majore înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie.

„Exact asta vor să vadă tinerii”, a căror mobilizare va fi crucială în timpul alegerilor, a declarat Lake Liao, un student de 19 ani întâlnit de AFP la Convenţia din Chicago.

Punctul culminant al Convenţiei Partidului Democrat va avea loc joi, când Kamala Harris va accepta, în mod oficial, nominalizarea. Ocazie pentru o petrecere spectaculoasă, punctată de eliberarea tradiţională a mii de baloane roşii, albe şi albastre.

Nominalizarea Kamalei Harris drept candidată pentru scrutinul prezidenţial va cimenta duelul cu republicanul Donald Trump, programat în mai puţin de 80 de zile.

Fostul preşedinte în vârstă de 78 de ani a fost nevoit să îşi revizuiască întreaga strategie electorală după ce Joe Biden a abandonat cursa pentru un nou mandat la Casa Albă.

Nerăbdător să oprească avântul câştigat de noua sa rivală, Trump şi-a înmulţit deplasările în această săptămână în statele cel mai disputate cu ocazia alegerilor prezidenţiale. Candidatul republican se va afla miercuri în Carolina de Nord, alături de colegul său, J.D. Vance, pentru un miting axat pe diplomaţie. Vor urma apoi alte întâlniri de campanie în statele Arizona şi Nevada.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...