G4Media.ro

Tim Walz l-a atacat pe Donald Trump: „Habar nu are ce înseamnă…

Sursa foto: Stephen Maturen / GETTY IMAGES NORTH AMERICA / Getty Images via AFP

Tim Walz l-a atacat pe Donald Trump: „Habar nu are ce înseamnă serviciul faţă de naţiune” / „Este prea ocupat să-şi servească propriile interese” / „Sădeşte haos şi dezbinare”

Tim Walz, desemnat de Kamala Harris să-i fie vicepreşedinte, a lansat marţi un atac total la adresa lui Donald Trump, descriindu-l pe candidatul republican la Casa Albă drept un om retrograd care „sădeşte haos şi dezbinare”, transmite News.ro.

„Habar nu are ce înseamnă serviciul faţă de naţiune”, a declarat el la prima sa întâlnire alături de Harris la Philadelphia. „Nu are timp pentru asta pentru că este prea ocupat să-şi servească propriile interese”.

Originar din Midwest, guvernatorul din Minnesota era până acum puţin cunoscut în afara graniţelor statului său. Cu puternice rădăcini rurale, acest fost profesor şi antrenor de fotbal american, care se declară vânător, şi-a făcut un debut fără menajamente pe lista democraţilor.

„Dacă Trump va avea şansa să revină, va relua exact de unde a rămas acum patru ani, dar de data aceasta va fi mult, mult mai rău”, a acuzat el, subliniind că fostul preşedinte vrea să „ne restrângă libertăţile” şi „să îi ajute pe super-bogaţi”.

„Nu faceţi nicio greşeală: criminalitatea violentă a crescut sub Donald Trump. Şi asta fără a pune la socoteală infracţiunile pe care le-a comis”, a mai atacat el, stârnind râsete şi urale din partea mulţimii.

Confruntată cu programul miliardarului republican, Kamala Harris este un candidat capabil să „readucă bucuria” în ţară, a contrastat Tim Walz.

Cu mai puţin de trei luni înainte de scrutin, cuplul Harris-Walz doreşte să se prezinte ca o candidatură complementară, capabilă să se adreseze unui electorat foarte larg: ea este un fost procuror capabil să devină prima femeie de culoare preşedinte al Statelor Unite, el este un fost senator capabil să se adreseze clasei muncitoare.

Kamala Harris, care a avut la dispoziţie doar două săptămâni pentru a-şi alege contracandidatul după retragerea lui Joe Biden, şi-a prezentat potenţialul vicepreşedinte drept „un luptător pentru clasa de mijloc” şi „un patriot”. Ea şi-a evidenţiat contracandidatul ca fiind un profesor bun la suflet pe care îi place să îl numească „antrenorul Walz”.

Fost membru al Gărzii Naţionale, cu un trecut atipic, acest guvernator este văzut ca fiind mai degrabă moderat. Acest lucru nu l-a împiedicat să ia măsuri etichetate drept progresiste, cum ar fi legalizarea consumului recreaţional de marijuana şi înăsprirea controalelor privind achiziţionarea de arme de foc.

Imediat ce a fost numit în funcţie, echipa de campanie a lui Donald Trump a încercat să îl eticheteze drept un „extremist de stânga periculos”. „Dosarul lui Tim Walz este o glumă”, i-a atacat J.D. Vance, contracandidatul republican ales de Donald Trump, pe susţinătorii care s-au adunat marţi şi la Philadelphia.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...