TIMELINE Cum au apărut tensiunile dintre Polonia și Israel soldate cu retragerea ambasadorilor: O relație complicată și uneori conflictuală pe fondul unui trecut comun de suferință

Recentul conflict diplomatic dintre Polonia și Israel, când ambele țări și-au retras ambasadorii, nu este tocmai o surpriză. Relațiile recente dintre cele două țări s-au deteriorat, originea fiind în efectele Holocaustului și ale regimului comunist din Polonia, când atât evreii cât și polonezii au avut de suferit.

Dar istoria comună a polonezilor și evreilor are o durată mult mai lungă, întinzându-se pe o perioadă de 1.000 de ani. În cele ce urmează vom puncta câteva dintre momentele esențiale ale acestei conviețuiri.

965 – 966 după Hristos: Un negustor și diplomat evreu din Spania, Avraham ben Jacob, menționează o călătorie în statul polonez condus de Mieszko I.

1085: prima comunitate evreiască stabilă în Polonia este menționată de învățatul Jehuda ha-Kohen la Przemsyl

Secolele XII -XIV: Imigrația evreilor în Polonia se intensifică, pe fondul înăspririi persecuțiilor împotriva evreilor în restul Europei, statul polon căpătând o reputație pentru toleranță

1385 – 1648: În perioada uniunii dintre statul polon și ducatul lituanian, presiunile Bisericii Catolice obligă conducătorii laici să reducă privilegiile acordate evreilor

Secolele XVII – XVIII: Statul polon intră într-un pronunțat declin, pe fondul atacurilor vecinilor, Prusia, Austria și Rusia, sfârșind prin a fi împărțit între aceste imperii. Aici apare curentul mistic iudaic, hasidism.

1795 – 1918: Majoritatea teritoriului actual al Poloniei este incorporat în Imperiul Țarist, iar persecuțiile împotriva evreilor capătă caracter oficial. Mulți evrei polonezi participă la revoltele împotriva ocupanților ruși.

1918: Ca urmare a înfrângerii Germaniei și Austro-Ungariei și a dispariției Imperiul Țarist, Polonia își recapătă independența. Evreii sunt recunoscuți ca cetățeni cu drepturi depline.

1918 – 1939: Comunitatea evreiască din Polonia cunoaște o dezvoltare accelerată, ajungând la sfârșitul anilor ’30 la circa 3,5 milioane – circa 10% din populație, cea mai mare comunitate evreiască din lume la acel moment. Potrivit recensământului din 1931, 79% dintre evrei au declarat idiș limba maternă, 12% poloneza și 9% ebraica. Antisemitismul cunoaște o accentuare, ca și în alte țări din Europa, pe fondul unei supra-reprezentări a evreilor în rândurile studenților și ale profesiilor liberale.

1939: Pe 1 septembrie Germania Nazistă atacă Polonia și obține o victorie militară rapidă în numai trei săptămâni. Pe 17 septembrie URSS ocupă partea de est a Poloniei (vestul Ucrainei și al Bielorusiei) potrivit protocoalelor secrete ale pactului de neagresiune Ribbentrop – Molotov semnat la Moscova pe 23 august 1939. Numeroși evrei polonezi se refugiază în statele baltice, URSS și România. Germania anexează partea de vest a Poloniei, iar estul devine Guvernământul General, o colonie condusă brutal de trimisul lui Hitler, Hans Frank. Încep persecuțiile pe scară largă împotriva evreilor și a polonezilor.

1940: Circa 4.400 de ofițeri ai armatei poloneze luați prizonieri de URSS sunt executați la ordinul lui Stalin la Katyn și în alte locuri în vestul Rusiei. Printre ei s-au numărat 438 de ofițeri evrei polonezi.

1941 – 1945: Odată cu atacul lansat de Germania împotriva URSS pe 22 iunie 1941, naziștii trec la lichidarea evreilor polonezi refugiați acolo. Pe teritoriul Guvernământului General sunt înființate cele mai mari lagăre de exterminare: Auschwitz, Treblinka, Belzec, Sobibor, Chelmno și Majdanek, unde au fost ucise în total peste trei milioane de persoane, majoritatea evrei, predominant prin mijloace industriale cum ar fi camerele de gazare. În total, naziștii au ucis circa trei milioane de evrei polonezi (peste 90% din total) și trei milioane de polonezi. În timp ce scopul declarat al naziștilor era distrugerea în întregime a populației evreiești, în ceea ce privește polonezii, obiectivul era anihilarea elitelor. Pe 10 iulie 1941 are loc Pogromul de la Jedwabne în care sunt masacrați 1.600 de evrei. Pogromul este instigat de naziști, dar uciderile au fost făcute de polonezi

1943 – 1944: Revolta din ghetoul Varșoviei (aprilie 1943) și insurecția poloneză (august 1944) sunt reprimate în sânge de naziști, iar capitala Poloniei este practic rasă de pe fața pământului

1945: Polonia este eliberată de sub ocupație nazistă și intră sub ocupația trupelor sovietice. Se estimează că numărul evreilor rămași în Polonia nu era mai mare de 100.000. Cel puțin 250.000 de evrei polonezi au supraviețuit Holocaustului refugiindu-se.

1945 – 1946: Au loc numeroase acte de violență împotriva evreilor întorși care au încercat să reintre în posesia proprietăților lor ocupate de polonezi. Pe 4 iulie 1946 au fost masacrați la Kielce 42 de evrei într-un pogrom declanșat în urma unor zvonuri false privind răpirea de către evrei a unui copil polonez. Acest eveniment a declanșat emigrarea în masă a majorității evreilor polonezi, mulți dintre ei alegând Palestina ca destinație.

1967 – 1968: După Războiul arabo -israelian de Șase Zile (5 – 11 iunie 1967) guvernul comunist de Varșovia urmează exemplul URSS și rupe relațiile diplomatice cu Israelul. Urmează o serie de atacuri împotriva “sioniștilor”, în fapt o campanie antisemită condusă de liderul național-comunist Wladislaw Gomulka. În 1968 în Polonia au loc demonstrații pro-democrație, inspirate de “Primăvara de la Praga” la care participă numeroși tineri evrei. Regimul Gomulka reprimă cu brutalitate mișcările de protest, numeroși evrei fiind concediați, iar studenții exmatriculați. Un număr estimat de circa 20.000 de evrei polonezi au ales să emigreze, ceea ce a pus capăt unei prezențe evreiești semnificative în această țară după 1.000 de ani. Unul dintre intelectualii evrei de frunte, Adam Michnik, a fost în avangarda mișcării anti-comuniste și a Sindicatului Solidaritatea în perioada 1976 – 1989.

1985: Apare filmul Shoah – Holocaust, al cineastului francez Claude Lanzmann, în care sunt înfățișate între altele atitudini ale polonezilor cu privire la evrei, inclusiv în privința proprietăților furate de la aceștia după 1945. Sunt evidente clișeele antisemite în interviurile unor săteni polonezi, din localități de unde evreii, numeroși înainte de război, au dispărut în totalitate.

1986: Pe fondul declinului rapid al regimului comunist din Polonia și al Glasnost și Perestroika din URSS, Varșovia reia parțial relațiile diplomatice cu Israelul.

1990: Relațiile diplomatice dintre Polonia și Israel sunt restabilite pe deplin.

1990 – prezent: Deși numărul evreilor din Polonia nu depășește 4.000 de persoane, antisemitismul nu a dispărut. De altfel, Polonia este la originea expresiei “antisemitism fără evrei”. Relațiile dintre Israel și Polonia s-au deteriorat progresiv după venirea la putere a Partidului Legii și Dreptății (național-populist) în 2015.

Primul motiv de discordie între Varșovia și Ierusalim l-a constituit legea privind pedepsirea celor care afirmă că unii polonezi au fost complici ai naziștilor în timpul Holocaustului. Inițial prevăzut ca un delict penal, la presiunile Israelului, Statelor Unite și organizațiilor evreiești internaționale, astfel de afirmații au fost reduse la rangul de contravenții. Pe 16 august doi istorici, Barbara Engelking și Jan Grabowski, au fost achitați în apel de condamnarea pronunțată în prima instanță pentru că afirmaseră într-o carte că un sătean polonez a denunțat evrei naziștilor în timpul Holocaustului.

Dar conflictul cel mai acut se dovedește a fi legea care pune capăt restituirii proprietăților confiscate pe timpul regimului comunist. Israelul și-a rechemat pe termen nelimitat ambasadorul de la Varșovia, ca urmare a promulgării de către președintele Andrzej Duda a acestei legi, după care Varșovia și retras ambasadorul din Israel. Polonia este țara fostă-comunistă care a restituit cele mai puține proprietăți după 1990, iar Israelul și organizațiile evreiești internaționale susțin că aceasta reprezintă o spoliere a evreilor care au avut proprietăți în Polonia, inițial jefuite de naziști, iar apoi preluate de polonezi după 1945, persoane fizice sau statul polonez.

Evreii de origine poloneză sunt extrem de influenți în Israel, numărul celor care au ascendență poloneză fiind estimat la peste un milion – cea mai numeroasă comunitate de acest fel. Mai mulți prim miniștri ai Israelului s-au născut în Polonia, printre ei fondatorul statului în 1948, David Ben Gurion, Menachem Begin sau Shimon Peres, iar alții precum actualul prim ministru Naftali Bennett, provin din familii de evrei cu origini în Polonia.

Foto sus: Muzeul Holocaustului de la Washington