G4Media.ro

TIMELINE Războiul declarațiilor. Cum au ajuns polonezii de la ”frații ucrainenilor” la…

sursa foto: WOJTEK RADWANSKIAFP

TIMELINE Războiul declarațiilor. Cum au ajuns polonezii de la ”frații ucrainenilor” la ”sprijinitorii indirecți” ai Rusiei/ Poate cea mai solidă relație a Kievului, deteriorată în mai puțin de două luni

Una dintre cele mai solide relații diplomatice ale Ucrainei în timpul războiului, cea cu Polonia, s-a deteriorat brusc și răsunător în mai puțin de două luni, pe fondul crizei cerealelor de la Kiev și al campaniei electorale cruciale de la Varșovia. 

În fapt, nucleul dur al declarațiilor belicoase a explodat în mai puțin de o săptămână, după ce Polonia a anunțat că va impune propriile restricții naționale grânelor ucrainene, Kievul i-a acționat în instanță, iar Varșovia a anunțat că nu le mai trimite armament, nuanțând ușor declarația ulterior.

Escaladarea conflictului polono-ucrainean se sprijină în două puncte nevralgice: 

  1. Interdicțiile impuse cerealelor ieftine ucrainene pe piețele locale europene (vezi Polonia, Ungaria, Slovacia). Acest lucru pune și mai multe probleme Kievului după ieșirea Rusiei din inițiativa “Grâne la Marea Neagră”, intermediată de Națiunile Unite, care asigura transportul cerealelor ucrainene pe mare.
  2. Campania electorală din Polonia, crucială pentru direcția pe care o va urma țara. Guvernul de la Varșovia se află cu doar o lună înainte de alegerile parlamentare despre care experții spun că ar putea zgudui politica țării prin două noi coaliții riscante, iar partidul aflat la putere, PiS (Lege și Justiție), a pierdut un sprijin semnificativ de la ultimele alegeri de acum patru ani.

G4Media vă prezintă mai jos timeline-ul celor mai importante secvențe din escaladarea conflictului polono-ucrainean, la un an și jumătate de la invazia Rusiei în Ucraina (sursa timeline: Cristian Andrei Leonte/ G4Media).

24 februarie 2022 – Rusia invadează Ucraina la primele ore ale dimineții, așteptându-se la un război-fulger și la cucerirea Kievului în câteva zile.

25 februarie 2022 – La mai puțin de 24 de ore de la invazie, Polonia anunță că primul transport de armament a ajuns deja în Ucraina. Polonia devine astfel prima țară care sprijină militar Kievul, cel puțin conform informațiilor recunoscute public de Ucraina. 

28 februarie 2022 – Cei mai mulți dintre cei 400.000 de ucraineni care au părăsit țara în primele zile ale invaziei ajung în Polonia, conform informațiilor transmise de ONU. 

23 aprilie 2022 – În primele două luni ale invaziei, Polonia trimisese deja ajutor militar de 1,6 miliarde de dolari Ucrainei, conform premierului Mateusz Morawiecki care anunță că ajutorul este pentru ”pentru protejarea suveranității ucrainene, poloneze și europene”.

22 mai 2022 – Andrzej Duda, președintele Poloniei, devine primul lider străin care se adresează Parlamentului de la Kiev, în timpul vizitei pe care a făcut-o în Ucraina, în toiul bombardamentelor. În aceeași zi, președintele ucrainean Volodimir Zelenski oferă orașului polonez Rzeszów titlul onorific de “oraș salvator”. Liderul ucrainean notează importanța susținerii poloneze și declară că “națiunile noastre sunt, de asemenea, înfrățite, iar țările noastre sunt surori”.

28 septembrie 2022 – Ministrul polonez de Externe, Zbigniew Rau, insistă, într-o dezbatere organizată de Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, că aliații și întreaga comunitate internațională trebuie să ajute mai mult Ucraina. 

15 noiembrie 2022 – Doi civili polonezi sunt uciși de resturile unei rachete de producție rusească, care cad pentru prima dată pe teritoriul NATO. Varșovia vorbește despre activarea articolului 4 al Alianței Nord-Atlantice, tensiunile escaladează. Conflictul se stinge însă după ce oficialii americani anunță că racheta care a lovit Polonia a fost trasă de ucraineni asupra unei rachete rusești, în timp ce se apărau de o salvă rusă care viza infrastructura lor electrică. 

24 februarie 2023 – La un an de la invazie, Polonia preia din nou inițiativa și devine prima țară care trimite Ucrainei tancuri Leopard 2. Polonezii fac eforturi să convingă și alți aliați să-și trimită propriile tancuri Leopard în sprijinul Kievului. Aceste tancuri sunt doar o parte a zecilor de blindate moderne pe care Varșovia s-a angajat să le trimită Kievului de la începutul războiului.

16 martie 2023 – Președintele Duda anunță că Polonia va trimite mai multe avioane de luptă MiG-29 Ucrainei. Polonia devine astfel și primul stat NATO care face acest pas după luni de cereri fără rezultat din partea Kievului.

4 aprilie 2023 – Apar primele tensiuni în Polonia din cauza grânelor din Ucraina: În timp ce guvernul polonez susține puternic Ucraina, fermierii critică la fel de puternic inițiativa UE de a elimina tarifele vamale pentru cerealele ucrainene. Piața poloneză a fost inundată cu cereale și produse agricole ieftine care au forțat scăderea prețurilor. Agricultorii polonezi amenință inclusiv cu proteste în timpul unei vizite programate a lui Volodimir Zelenski în țară.

5 aprilie 2023 – Președintele Zelenski ajunge în Polonia pentru prima sa vizită oficială la Varșovia. Până acum, mai fusese doar în trecere, în timp ce se îndrepta spre întâlniri în SUA și Marea Britanie: „Nu ați abandonat Ucraina, ați fost alături de noi umăr la umăr, iar noi vă suntem recunoscători. Credem că aceasta este o relație istorică”, le-a mulțumit Zelenski cu căldură polonezilor. 

2 mai 2023 – Din cauza tensiunilor tot mai mari în rândul agricultorilor și a inflamării politice a opoziției din statele membre, UE impune restricții temporare de import asupra mai multor produse agricole ucrainene, într-un efort de a proteja piețele locale a cinci state învecinate Ucrainei care au fost afectate de volumul considerabil de cereale ucrainene care le traversează granițele. Polonia se află printre aceste state.

17 iulie 2023 – Moment critic pentru Ucraina, când Rusia părăsește inițiativa “Grâne la Marea Neagră”, intermediată de Națiunile Unite, care asigură transportul de cereale ucrainene pe mare. Kievul este nevoit să-și reorganizeze total sistemul de transport, ceea ce complică și mai mult situația deja tensionată a cerealelor ucrainene în Europa.

1 – 2 august 2023 – Tensiunile dintre Polonia și Ucraina escaladează brusc în momentul în care un consilier pe probleme externe al președintelui Duda spune (întrebat fiind de prelungirea interdicției în criza cerealelor) că pentru Kiev ”ar fi util să înceapă să aprecieze rolul pe care l-a jucat Polonia pentru Ucraina în ultimele luni și în ultimii ani”. Afirmația declanșează un conflict diplomatic între cele două țări care își convoacă reciproc ambasadorii una celeilalte.

15 septembrie –  Uniunea Europeană nu mai prelungește interdicțiile impuse cerealelor ucrainene, ceea ce a generat un răspuns puternic din partea Poloniei, Ungariei și Slovaciei, care au anunțat aproape imediat că vor impune restricții la nivel național.

  • Notă: Polonia se află în plină campanie electorală, cu doar o lună înainte de alegerile parlamentare cruciale, despre care experții spun că ar putea zgudui politica țării prin două noi coaliții riscante în această țară. Partidul aflat la putere, PiS (Lege și Justiție) a pierdut un sprijin semnificativ de la ultimele alegeri de acum patru ani.

18 septembrie – Ucraina deschide procese împotriva celor trei țări la Organizația Mondială a Comerțului, dar cel puțin în privința Slovaciei, situația pare să se fi detensionat. Bratislava și Kiev au convenit asupra unei înțelegeri de comerț în locul unor noi interdicții, scrie Europa Liberă. 

19 septembrie – Președintele Poloniei reacționează avertizând Ucraina că „ar fi bine să îşi amintească de faptul că primeşte ajutor din partea noastră şi să îşi amintească de faptul că suntem şi noi o ţară de tranzit către Ucraina”, a declarat Andrzej Duda reporterilor de la New York, după un discurs în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

20 septembrie – Acuzații grave ale Kievului: Volodimir Zelenski spune, în timpul Adunării Generale a Națiunilor Unite la New York, că unele state ale UE și-au “simulat solidaritatea în timp ce susțineau Rusia în mod indirect”.

21 septembrie – Ruptură dură pe axa Varșovia-Kiev. Răspunsul polonez este puternic și vehement, în urma acuzațiilor lui Zelenski: „Nu mai transferăm niciun fel de arme în Ucraina”, transmite premierul polonez Mateusz Morawiecki. „Ne concentrăm în principal pe modernizarea şi înarmarea rapidă a armatei poloneze, astfel încât aceasta să devină una dintre cele mai puternice armate terestre din Europa, şi asta într-un timp foarte scurt”, a mai spus el.

21 septembrie – Polonia revine asupra declarațiilor și detensionează ușor starea de conflict, după ce președintele polonez transmite că afirmațiile premierului cu privire la faptul că Polonia nu va mai transfera arme Kievului au fost interpretate greșit: ”După părerea mea, premierul a vrut să spună că nu vom mai transfera Ucrainei noul armament pe care îl cumpărăm în prezent pe măsură ce modernizăm armata poloneză”. 

22 septembrie – În cea mai recentă declarație până la publicarea acestuitimeline, președintele Duda a transmis că disputa privind cerealele ”nu va afecta semnificativ” relațiile dintre Polonia și Ucraina. În schimb, premierul Poloniei i-a transmis lui Zelenski un mesaj mai ferm, cerându-i „să nu-i mai insulte niciodată pe polonezi”.

  • Pierderea oricărei înțelegeri în viitor ar afecta în mod semnificativ efortul de război ucrainean: Polonia a donat Ucrainei până în august echipamente militare în valoare de 3,3 miliarde de dolari. La acest capitol, este depășită doar de Statele Unite (46,6 miliarde), Germania (18,9 miliarde), Regatul Unit (7,3 miliarde), Norvegia (4,1 miliarde) și Danemarca (3,9 miliarde). În condițiile în care contraofensiva ucraineană avansează în ritm lent și cere tot mai multe resurse, orice astfel de pierdere este o lovitură destabilizatoare pentru Kiev.

A contribuit Cristian Andrei Leonte

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Adevarul ca polonezii sunt penibili. Sa faci atata circ pentru niste cereale care pur si simplu nu au cum sa afecteze la modul serios Polonia. Sprijini Ucraina pana la punctul la care ai pierdut cateva sute de milioane de euro din agricultura. Puteau sa sprijine producatorii aia cu ceva bani si aia e. Ucraina are o economie distrusa si abia mai reuseste sa vanda cereale.

  2. Cred ca in spatele cerealelor se ascunde un refuz al lui Zelenski de a face campanie electroala pentru pis care sunt pe pozitia sa piarda majoritatea parlamentara. Urat sa politizezi o relatie internationala pentru a face fata incompetentei politice.