Timiş: Consiliul Județean a semnat un contract de finanţare pentru reabilitarea integrală a Aerogării și corpului administrativ din Aerodromul Cioca / Valoare Proiectului, 2,8 milioane de lei
În urma unui parteneriat între Consiliul Judeţean Timiş şi Direcția de Prestări Servicii Timiș, proiectul privind eficientizarea energetică a clădirilor a fost depus la scurt timp după ce acestea au fost cumpărate de la Primaria Municipiului Timişoara.
„Corpul administrativ și aerogara Cioca vor fi reabilitate integral, indiferent că vorbim de structură, fațadă, instalația electrică sau alte componente. Odată cu finalizarea lucrărilor, consumul anual specific de energie pentru încălzire se va diminua cu aproximativ 63%, iar consumul de energie primară cu 59%”, informează administrația județeană Timiș, prin Direcția de Prestări Servicii.
Suma integrală a lucrărilor este asigurată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Cu această sumă se va reuşi, la final, scăderea consumului anual specific de energie pentru încălzire cu aproximativ 63%, iar a consumului total de energie primară, cu 59%. Proiectul a fost depus la scurt timp după ce Consiliul Judeţean a cumpărat clădirile de la Primăria Timişoara, terenul de sub acestea fiind deja în proprietatea judeţului. Aerodromul Cioca este un obiectiv strategic pentru judeţ, dezvoltarea acestuia fiind gândită pe două axe, atât în ceea ce priveşte asigurarea şi dezvoltarea funcţiei de bază a obiectivului, cât şi în privinţa facilitării evenimentelor de mare anvergură din Timişoara”, au informat și reprezentanții Consiliului Judeţean Timiş.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii