G4Media.ro

Timişoara are 176.000 de locuitori, din datele recensământului, faţă de 319.000 în…

Sursa foto: Facebook / Dominic Fritz

Timişoara are 176.000 de locuitori, din datele recensământului, faţă de 319.000 în 2011, anunţă subprefectul

Subprefectul de Timiş Ovidiu Drăgănescu a anunţat, marţi, că datele actuale ale recensământului populaţiei din municipiul Timişoara indică faptul că în oraş trăiesc doar 176.000 de locuitori, faţă de 319.279 în anul 2011, relatează Agerpres.

În anul 2011, Timişoara avea 319.279 de locuitori, iar zona metropolitană Timişoara număra o populaţie de 468.162 de oameni.

Drăgănescu atrage atenţia că o scădere atât de însemnată a numărului de locuitori ai Timişoarei ar avea cel puţin două consecinţe majore, respectiv reducerea numărului de consilieri locali şi judeţeni şi reducerea numărului poliţiştilor locali.

„176.000 de locuitori are Timişoara la finalul recenzării. Noroc că Guvernul a prelungit cu o săptămână recensământul, altfel acesta ar fi fost numărul luat în calcul pentru viitor. Iată două exemple: numărul de consilieri locali ar scădea de la 27 la 23, iar numărul de poliţişti locali, de la 300 la 176, în condiţiile în care se solicita recent mărirea numărului lor sau cel puţin respectarea raportului de 1 poliţist local la mia de locuitori să fie făcută fără a include şi funcţiile de conducere. Rezultatele sub aşteptări la nivel de municipiu coboară şi judeţul Timiş la o populaţie recenzată de sub 500.000 locuitori, ceea ce echivalează cu reducerea numărului de consilieri judeţeni de la 36 la 32. Să sperăm că, în această săptămână, Primăria Timişoara şi celelalte primării aflate în situaţii similare vor recupera diferenţa dintre numărul populaţiei estimate şi a celei recenzate în ultimele patru luni”, a transmis Ovidiu Drăgănescu într-o postare pe Facebook.

În urmă cu o lună, prefectul Mihai Ritivoiu atrăgea atenţia că Timişoara mai are nevoie de recenzori.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Ok , de accord dar sa ramanem si pe subiect si anume ca nu e chiar vorba de „adevarul care nu poate fi ascuns”

    Ci recensamantul e foarte prost organizat mai degraba, daca din lipsa de timp/recenzori nu pot fi numarati toti locuitorii. Posibil sa faca per total mai mult rau decat bine, daca vom inlocui niste date mediocre si neactualizate cu unele proaste dar noi

  2. Ejd, nebun, ăsta moare că îi dispar sinecurile. :)))))))))))))
    Dar dacă asta e cifra mai aproape de adevar după exodul spre vest?
    Uite soluția: trimite-i pe frecatorii de mentă să facă recensămîntul si spune-le să lucreze cu adevărat, că altfel rămân fără posturile călduțe si trebuie să muncească la privatul cel rău cel putin 8 ore pe zi. Zic că se rezolvă rapid problema: 7 zile de muncă intensă pentru 30 de ani de frecat menta.
    Bă, dar nu spuneati tot voi, in frunte cu aschiutza de la ineseu(Statistica), că recensămîntul online a mers excepțional de nemaipomenit de minunat?

  3. @mihai oamenii au plecat de multă vreme. Cifrele recensământului din 2011 au fost ajustate din creion pentru a nu lăsa impresia că sunt foarte mici. Tendința însă a crescut, și acum numărul e și mai mic.

  4. Eu am fugit de Fritz.
    Altii au fugit pe la satele din jur gen Mosnita noua, Giroc si Dumbravita. E mai ieftin terenu si nu e Fritz

  5. Nu e mare pierdere pentru oameni de rând.
    Oricum datele finale vor fii ajustate din pix.Mai degrabă ar trebuii să ne pregătim că anii viitori sa auzim de la guvernanți ce PIB pe locuitor extraordinar are Romania.Parca vad cum depășim toată Europa de Est.

  6. ZECI DE MILIARDE DE EURO NE COSTA ANUAL „statul”. CARE NU E IN STARE SA FACA UN RECENSAMANT.

  7. Cu tot cu Ot,Mh,Hd,Mm din Tm inclusi! =))

  8. Sunt peste 100.000 de persoane care locuiesc efectiv în Timișoara, dar au domiciliul în alte județe și poate s-au recenzat ca atare.

  9. Eu inca astept recenzorul sa vina. Daca tot platesc taxe si impozite la greu sa isi faca treaba si sa vina ei la mine