G4Media.ro

Timmermans: Dacă statul de drept e în pericol, corupția crește / Comisia…

Sursa Foto: Flickr, PES

Timmermans: Dacă statul de drept e în pericol, corupția crește / Comisia Europeană și familia socialiștilor europeni vor spune „Nu” diminuării luptei anticorupție în România

Frans Timmermans, candidatul socialiștilor la funcția de președinte al Comisiei Europene, a declarat, vineri, în cadrul unei dezbateri organizate de Euronews, că în România politicienii încearcă să scape de presiunea pe care o resimt în lupta anticorupție, ceea ce este inacceptabil, iar Comisia Europeană și familia socialiștilor europeni vor spune „Nu”.

În cadrul unei dezbateri organizate de Euronews, Frans Timmermans a fost întrebat de o persoană din public de ce Uniunea Europeană a fost dură cu Polonia și Ungaria, dar mai puțin cu România, care e guvernată în prezent de social-democrați.

„Problema în România e lupta împotriva corupției. Politicienii încearcă să scape de presiunea pe care o resimt în această luptă anticorupție, iar acest lucru este inacceptabil și Comisia va spune «Nu» și, la fel, în familia noastră politică vom spune «Nu» față de acest lucru”, a răspuns prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

Conform sursei citate, Timmermans a adăugat că este dispus să excludă PSD din grupul socialiștilor din Parlamentul European chiar înainte de alegerile europene, dacă este necesar.

„E un lucru cert că, dacă statul de drept e în pericol, dacă nu există echilibru instituțional, corupția va crește”, a mai spus Frans Timmermans.

Citește și:

Socialiștii europeni au ”înghețat” relațiile cu PSD. Apartenența PSD la familia socialiștilor europeni va fi discutată formal în iunie

PSD îi amenință pe socialiștii europeni după ce aceștia au înghețat relațiile cu partidul lui Dragnea: Răspunsul nostru va veni după alegeri, când cei aleși în numele PSD vor avea o poziție mult mai puternică

Sursa Foto: Flickr, PES

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

8 comentarii

  1. Vorbe goale de la UE, le pasă mai mult de locurile din PE, decât de dreptate.

  2. Lupta s-a terminat cand Presedintele Iohannis a semnat demiterea sefei DNA. Acum se distrug dosare, probe si se sinucid procurorii.

  3. Timmermans, you are a selfish hypocrite! Instead of telling the same sh!tty story about your commitment to justice and rule of law, you could have taken action and throw the bastards (PSD) out of the European party. You”re full of sh!t, just like dragnea!
    We’re sick of meaningless words and promises!

  4. Timmermans a devenit plictisitor .
    Vorbe goale, fara nicio actiune concreta.
    Omul are nevoie de voturile PSD pt a ajunge sef al UE.
    Pana nu se vede cu sacii in caruta nu va face absolut nimic impotriva PSD.
    Iar dupa aia o sa-l doara exact in dos de Romania.
    De doi ani tot latra ca el va face, el va drege, el va lua masuri…
    Rahat socialist.

    • Nu-i singurul, toti au cantat aceeasi melodie. Pana in iunie vor fi doar vorbe din partea intregului Parlament European.

  5. Dragnea ar trebui să fie președintele socialiștilor europeni, Timmermans e deja „has been”.

  6. Pana la noi alegeri suntem cu mainile legate.
    Pana atunci suntem dispusi sa primim orice ajutor din exteriorul tarii in lupta anticoruptie.
    Nu prea avem multe arme democratice la dispozitie.
    Din pacate poporul roman are nevoie de o autoritate superioara care sa il conduca.