G4Media.ro

Timp limitat pentru dezbateri și intervenții în Consiliul Local Brașov, după mai…

Sursa foto: Pixabay.com

Timp limitat pentru dezbateri și intervenții în Consiliul Local Brașov, după mai multe ședințe maraton

După şedinţele maraton din lunile anterioare, consilierii locali braşoveni au decis marți să stabilească o limită de timp pentru intervențiile în consiliu, dar și pentru dezbaterile unui proiect de hotărâre, transmite BZB.ro.

Astfel, preşedintele de şedinţă, Pamela Diaconu (PNL), a anunţat la începutul plenului de marţi, 29 martie, că a discutat subiectul cu liderii grupurilor din Consiliul Local şi au convenit asupra unei modalităţi de gestionare a discuţiilor şi dezbaterilor.

„În urma discuţiilor am convenit ca fiecare vorbitor să aibă dreptul la 5 minute, iar dezbaterea unui punct de pe ordinea de zi să nu dureze mai mult de 20 minute. În acest mod cred că vom reuşi să fim mai operativi”, a declarat Pamela Diaconu.

Articolul complet pe BZB.ro

Sursa foto: Pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Tanti pamela, pupila de suflet a scripcarului, este complet paralelă cu ceea ce înseamnă conducerea unei ședințe. Ieri a fost a treia ședință în care nu a știut ce trebuie să facă, a pocit nume, s-a bâlbâit…ce mai, penelacheu adevărat!