Tineri la vot: Dezbatere pe tema alegerilor europene, la Cluj Napoca, în contextul creșterii discursului conspiraționist și a pozițiilor anti-europene
G4Media – cu sprijinul Actual de Cluj și în parteneriat cu Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca – organizează vineri, 29 martie o amplă dezbatere pe tema necesității implicării tinerilor în procesul alegerilor europarlamentare. Principalii invitați în cadrul evenimentului sunt atât eurodeputați, cât și jurnaliști și reprezentanți marcanți ai mediului academic, respectiv:
- prof.univ.dr.Gabriela Ciot, director Școala Doctorală Relații Internaționale și Studii Europene
- prof univ.dr.Ioan Hosu, director Departament Comunicare, Relații Publice și Publicitate (FSPAC)
- jurnalist/editorialist Dan Tăpălagă, fondatorul publicației G4Media.ro
- eurodeputat Daniel Buda
- eurodeputat Vlad Gheorghe
- jurnalist Cosmina Fernoagă, redactor șef ActualdeCluj.ro
Dezbaterea are ca scop creșterea conștientizării în rândul tinerilor privind rolul și importanța alegerilor europarlamentare, precum și o creștere a dorinței de cunoaștere a politicilor europene.
Evenimentul face parte din proiectul co-finanțat de Uniunea Europeană (Parlamentul European prin DG Communication): „EuroVOT: learning from the crises, shaping the future”.
Obiectivul principal al acestui proiect este prezentarea importanței alegerilor europarlamentare din 2024 și încurajarea votului, prin contracararea tendințelor anti-europene în creștere și a faptului că suprapunerea crizelor din România a dus la creșterea rapidă a discursului conspiraționist și a pozițiilor anti-europene, respectiv răspunsul UE și măsurile identificate la nivel european pentru soluționarea acestor provocăr, inclusiv a problemelor care vizează creșterea inflației și costului vieții, securitatea energetică, GreenDeal și tranziția la energia verde, amenințările de securitate în contextul conflictului de la granița de Est a UE.
Discuțiile vizează politicile europene, fără să atingă teme de politică națională.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu