G4Media.ro

Tinerii din Sfântul Gheorghe vor primi de la primărie 50 de euro…

Sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

Tinerii din Sfântul Gheorghe vor primi de la primărie 50 de euro lunar, subvenţie pentru chirie  / Prin această măsură se dorește păstrarea tinerilor în oraș

Tinerii care locuiesc, lucrează sau sunt studenţi în municipiul Sfântu Gheorghe (Covasna) ar putea primi o subvenţie de maximum 50 de euro pe lună pentru plata chiriei, potrivit unui proiect de hotărâre iniţiat de autorităţile locale şi aflat în dezbatere publică, anunță Covasna Media.

Reprezentanţii Primăriei au precizat că scopul Programului multianual „Sprijin acordat tinerilor cu vârste cuprinse între 18-35 de ani pentru închirierea unor suprafeţe locative” este de a „reduce fenomenul de plecare a tinerilor înspre alte comunităţi, dar şi de stimulare a tinerilor să revină în municipiu”.

Potrivit proiectului de hotărâre, aflat în dezbatere publică până în data de 6 octombrie pe site-ul Primăriei, municipalitatea va acorda acestor tineri un sprijin de maximum 50 de euro/lună, dar nu mai mult de 25% din valoarea totală lunară a chiriei, iar beneficiarul va suporta diferenţa de preţ a chiriei din fondurile proprii.

Pentru a beneficia de acest sprijin, printre altele, solicitantul trebuie să fie major, să aibă maximum 35 de ani la data soluţionării cererii, să aibă domiciliul sau reşedinţa în Sfântu Gheorghe, să fie absolvent de liceu sau şcoală profesională, să aibă un loc de muncă în Sfântu Gheorghe, un contract de închiriere valabil pe o perioadă de cel puţin 4 luni înregistrat la ANAF, să nu deţină sau să nu fi deţinut în ultimii 5 ani o cotă-parte mai mare de jumătate dintr-o locuinţă, să nu fie rudă până la gradul IV inclusiv cu proprietarul imobilului de la care închiriază locuinţa şi să nu aibă datorii la bugetul local.

Primarul Antal Arpad susține că 500 de tineri ar putea beneficia de subvenţie pentru chirie prin acest program. ”Când o autoritate intervine pe o piaţă, piaţa reacţionează. Evident că nu ne dorim ca să băgăm bani în buzunarele proprietarilor de locuinţe, ci dorim să fie un ajutor pentru cei care închiriază locuinţele, dar nu ştim care va fi reacţia pieţei. Vom vedea dacă reacţia va fi una de creştere a chiriilor, atunci practic nu am făcut nimic”, a afirmat Antal Arpad.

Sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. FELICITĂRI !

  2. Oraș foarte curat, frumos !
    Primar inteligent, mi-a placut analiza făcută.
    Ar trebui urmat si de alții !

  3. Baiat destept primarul! Banii ajung tot in buzunarul mafiei imobiliare.

  4. Chiriile nu vor creste si ele in mod corespunzator ?

    • Banii sunt tot din buzunarul lor, nu de la primar.

    • Normal ca nu vor creste pt ca „romania educata” :))))))

  5. BREAKING NEWS: Chiriile din Sfantu Gheorghe s-au scumpit cu 50 de euro/luna.