Titularizare 2023. Pe 5 mai va fi publicată lista finală a posturilor. Luni, 8 mai, încep înscrierile pentru concurs / Ce trebuie să cuprindă dosarul candidaților
Pe data de 5 mai o să fie publicată lista finală a posturilor pentru concursul național de titularizare, potrivit calendarului oficial. Este vorba despre posturile complete cu viabilitatea de cel puțin 4 ani, cele cu viabilitatea sub 4 ani și posturile incomplete. Profesorii sau viitoarele cadre didactice se vor înscrie la concursul de Titularizare 2023 în perioada 8-17 mai, după cum apare în calendar. Momentan, site-ul Titularizare 2023 nu poate fi accesat.
Spre deosebire de anul trecut, a fost introdusă declarația privind postul didactic de predare ocupat în etapele anterioare ale mobilității.
Ce este Titularizarea
Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.
Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank