Titus Corlățean: Adunarea Parlamentară a a Consiliului Europei a adoptat moțiunea pe care am inițiat-o prin care cer Comisiei de la Veneția să se sesize pe marginea recent adoptatei legi privind minoritățile naționale din Ucraina
Reprezentantul PSD în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Titus Corlățean, anunță, într-o postare pe Facebook, că a fost adoptată o moțiune pe care a inițiat-o prin care cere Comisiei de la Veneția să se sesize pe marginea recent adoptatei legi privind minoritățile naționale din Ucraina.
Redăm mai jos postarea integral
„Joi, 26 ianuarie 2023, Comisia de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, în unanimitate, moțiunea pe care am inițiat-o, ca membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, prin care Comisia de monitorizare a Adunării solicită oficial Comisiei pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) să se sesizeze și să adopte un aviz, care să formuleze recomandări pe marginea recent adoptatei legi privind minoritățile naționale din Ucraina.
Actul normativ menționat, care a fost adoptat de Rada Supremă a Ucrainei în decembrie 2022, în lipsa unei consultări prealabile corespunzătoare a reprezentanților mai multor minorități naționale, începând cu etnicii români, ridică o serie de probleme serioase, care riscă să afecteze suplimentar prezervarea identității naționale, culturale, religioase etc. a etnicilor români si a altor minorități naționale din Ucraina.
Am salutat adoptarea, în unanimitate, de către Comisia de monitorizare a APCE, cu avizul favorabil al raportorului privind îndeplinirea obligațiilor și angajamentelor Ucrainei față de Consiliul Europei, Alfred Heer (Elveția, ALDE) și am mulțumit colegilor parlamentari europeni pentru întelegerea și aprobarea acestei solicitări importante în susținerea menținerii identității naționale a etnicilor români din Ucraina.
E interesant de spus că doi cunoscuți parlamentari din delegația Ungariei au dorit să co-inițieze moțiunea mea și că parlamentarii ucraineni prezenți au fost și ei de acord. Deci, se poate…
Voi urmări cu atenție subiectul, prin pârghiile europene la care am acces, pentru ca etnicii români din Ucraina să se bucure în final de respectul și tratamentul corect, la nivelul standardelor de protecție stabilite de Consiliul Europei în domeniul minorităților naționale, așa cum, de altfel, procedează și România cu minoritățile naționale din țară noastră, inclusiv cea ucraineană.”
Context
Președintele Klaus Iohannis a avut pe data de 4 ianuarie o convorbire telefonică cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, căruia i-a transmis că ”noua lege a minorităților naționale a creat preocupare și nemulțumire la nivelul autorităților române” și i-a cerut rezolvarea situației, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Iohannis și Zelenski au convenit ca miniștrii de Externe din România și Ucraina să se întâlnească și să caute soluții pentru garantarea drepturilor minorității române din Ucraina.
”Președintele Zelenski a exprimat întreaga deschidere pentru identificarea de soluții, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleași drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”, se arată în comunicatul citat.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii