G4Media.ro

Toader, primele declarații după revocare: Premierul mi-a spus că nu îmi poate…

Sursa: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Toader, primele declarații după revocare: Premierul mi-a spus că nu îmi poate cere demisia, ci să apreciez eu și să mă gândesc. Guvernul îi aparține premierului, nu președintelui și Parlamentului. Eu nu-mi propun să fac polemici

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a făcut joi dimineață primele declarații după ce Guvernul a trimis Președinției, miercuri seară, cererea de revocare.

Toader a evitat să răspundă întrebărilor despre eventualele presiuni care s-au făcut asupra sa pentru a veni cu măsuri împotriva statului de drept, dar a insistat că premierul Viorica Dăncilă nu i-a solicitat nicio clipă demisia și, nu în ultimul rând, că decizia privind soarta unui ministru este a șefului Guvernului, nu a președintelui țării și nici a Parlamentului.

Miercuri seară, Tudorel Toader a transmis, prin intermediul realizatorului Victor Ciutacu de la RTV, că va reveni joi cu o scrisoare în care va explica public ce a stat la baza remanierii sale. Joi dimineață, Toader nu a făcut venit cu detalii în privința asupra acestei intenții.

Principalele declarații făcute joi dimineață de ministrul Justiției, Tudorel Toader:

  • Îi voi da un telefon (Vioricăi Dăncilă – n.r.) în prealabil și sigur voi merge (la întâlnirea programată inițial pentru ora 9.30 – n.r.).
  • La momentul în care am stabilit că voi merge la 9.30 înțeleg că nu era trimisă la Cotroceni (cererea premierului de revocare a ministrului Justițiein.r.). Am văzut și eu, mă rog, așa, exprimări diferite.
  • Premierul mi-a spus ieri, textual: Eu nu pot să vă cer demisia, dumneavoastră apreciați, vă gândiți și mâine ne întâlnim și îmi comunicați. Dacă a trimis la Cotroceni (cererea de revocare – n.r.), sigur că demisia mea rămâne fără obiect.
  • Există Constituția, există o decizie a CCR, cred că 875/2018, care spune că premierul are rolul decisiv în procedura de numire și revocare a unui ministru.
  • Guvernul îi aparține primului-ministru, nici președintelui, nici Parlamentului. Voința primului-ministru este decisivă și o voi respecta.
  • Eu nu-mi propun să fac polemici. Am fost doi ani și două luni ministru al Justiției, peste jumătatea duratei mandatului. Mi-am îndeplinit obligațiile, niciodată nu poți să mulțumești pe toată lumea.
  • Plec mulțumit de experiența pe care am dobândit-o.
  • Sunt competențe partajate între premier și președintele republicii, dezvoltate în jurisprudența Curții Constituționale. Vă asigur că nu va fi un blocaj. La 9.30 vorbesc cu doamna premier.
  • Trebuie să-i întrebați pe care l-au propus, pe cei care l-au numit. Eu îl cunosc în limita relaționării instituționale (despre Eugen Nicolicea, propus de PSD ministru al Justițiein.r.).
  • Eu am văzut la o televiziune ieri că voi fi procuror general. Nu, categoric, nu voi fi procurorul general. Nici nu mi-a trecut prin minte așa ceva.

Sursa foto: INQUAM_Octav Ganea

Citiți și: Planul B al liderului PSD în cazul în care președintele Iohannis va refuza numirea lui Nicolicea, Brăiloiu și Florea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Un Tudorel Supus de-o vioRea

  2. Guvernul ii aparține țării si este condus de un prim-ministru. Asa suna corect.

  3. Toader e remaniat deoarece are bube mari, prea multi romani au platit cu viata atrocitatilor puterii si eliberarilor compensatorii ale infractorilor din puscarii.

  4. Orice mercenar eficient al PSD din ultimii ani a primit o functie stabila si de neatins. Tudorel nu face exceptie. Ce va primi oare? Avocatul poporului, procurorul general, seful DNA ? Avem modele de „dizidenti”, care sunt bine aranjati pe viata Sorin Grindeanu, Gabriela Firea

  5. Oare stiti ca astia ia mai dat iarasi lui Iohannis inca o sansa sa ii indeparteze iar astia si nu ar putea sa il opreasca pentru ca tocmai cel care l-ar putea opri era Tudorel iar orice ar face in acest moment Iohannis ei nu pot sa il opreasca pentru ca functia lui Tudorel e pe cale sa fie suspendata si nu va fi nimeni care sa ii faca vreo problema lui Iohannis?
    Acuma suntem curiosi daca se va folosi Iohannis de aceasta sansa sau le vor mai da inca o sansa.
    Acuma serios daca si de data asta Iohannis nu actioneaza cand nu mai e nici o frica ca ar putea pati ceva mi-e teama ca Dragnea la cumparat iar acel moment cand a surprins pe toata lumea de a iesit fara sa stie nimeni si a anuntat pompos „VOI CANDITA LA PRESEDENTIE” a fost momentul cand ia dat raspunsul lui Dragnea ca ii accepta conditiile iar cei care isi amintesc contextul din acel moment poate se vor prinde de ce e asa de relaxat Iohannis.

  6. Oare stiti ca astia ia mai dat iarasi lui Iohannis inca o sansa sa ii indeparteze iar astia si nu ar putea sa il opreasca pentru ca tocmai cel care l-ar putea opri era Tudorel iar orice ar face in acest moment Iohannis ei nu pot sa il opreasca pentru ca functia lui Tudorel e pe cale sa fie suspendata si nu va fi nimeni care sa ii faca vreo problema lui Iohannis?
    Acuma suntem curiosi daca se va folosi Iohannis de aceasta sansa sau le vor mai da inca o sansa.
    Acuma serios daca si de data asta Iohannis nu actioneaza cand nu mai e nici o frica ca ar putea pati ceva mi-e teama ca Dragnea la cumparat iar acel moment cand a surprins pe toata lumea de a iesit fara sa stie nimeni si a anuntat pompos „VOI CANDITA LA PRESEDENTIE” a fost momentul cand ia dat raspunsul lui Dragnea ca ii accepta conditiile iar cei care isi amintesc contextul din acel moment poate se vor prinde de ce e asa de relaxat Iohannis.

  7. asta e un exemplar de om, care e prea destept (ne-a citit cv-ul lui) pentru lume, astfel a a reusit sa enerveze pe toata lumea.
    e asa de „soparlesc” incat nici nu stii daca e dusmanul dusmanului meu, sau e doar dusmanul meu, sau combinatie de ambele
    pana la urma marile lui realizari ne arata ce fel de rahat, pardon, am vrut sa spun kkt, de om e:
    – a eliberat in masa infractori, sub falsa premisa a unor amenzi enorme de la CEDO
    – – infractorii au omorat violat talharit in voie
    – nu a facut absolut nimic din chestiile de administrare a justitiei, in continuare nu sunt proiecte de puscarii, nu sunt proiecte de cladiri adecavate pentru lucrul al magistratilor
    – a facut legi pe placul infractorilor, care ca o secretara cuminte ce e , le-a tehnoredactat
    – a venit cu o mizerie de raport anti Kovesi (binenteles cu CV la inceput), de tot rasul, scris probabil de jegurile de la latrina si luju si rtv, iar el ca o secretara cuminte ce e l-a citit … oricum nu conta cine citea, putea fi si un pavian, ca oricum CCR avea temele facute
    – a revenit cu mizeria de raport (dar fara contributia personala, adica CV) si in cazul Lazar
    – a „creat” scenariul, si si-a angajat fiul la universitate
    – are o voce stridenta si enervant

    singurul lucru care sa zicem ca e pozitiv, nu a dat oug-urile, dar nu e meritul lui, era clar ca atunci ar fi devenit un ciordache 2, cu posibilitate de puscarie, plus ca probabil negocia pentru el ceva mare

    deci sictir dorel

    • Ai uitat toate tonele de mizerii pe care le-a spus si le-a facut impotriva Laurei Codruta Kovesi in UE, pentru a-i pune piedica in procedura de alegere a procurorului-sef EPPO. Plus infectia de sectie speciala de anchetare a magistratilor, tot pentru hartuirea ei si-a altor magistrati indezirabili hotilor. Si-ai mai uitat si bubele de pe mecla, in rest ai enumerat tot ce-a facut si n-a facut infectul asta, duca-se pe pustii!

  8. Ce ticalos!

    Si se face ca nu pricepe ce sut in fund a primit.

    Auzi, ca il lasa Viorica nu-i cere demisia, il lasa sa aprecieze el. Uite ca nu l-a mai lasat si l-a demis prompt, fara sa-l mai intrebe de vorba – asa ca 2 suturi in fund in loc de unul.

  9. liviu dragnea trimite jeturi pe justitie iar tericeanu ii tine tulumba si o roteste cat sa-i stropeasca bine pe toti.

  10. daca are ceva balls, dar nu cred, ar putea sa faca si el ceva bun. Sa puna la DNA si parchet niste oameni de calitate. macar atat. dar la ce panarama e, n-are el curaj. la ce simulacru de examen a facut si cum a respins profesionisti, e greu de crezut ca ar putea asa repede sa rezolve ceva. zice cineva mai sus ca e destept. nimic mai fals. un destept nu se baga in haznaua asta si oricum nu ajungea in situatia asta, de a fi dat afara ca o sluga amarata.

  11. Psd este si va ramane UNICUL partid care se bazeaza pe marea masa de manevra din Romania si-anume: oamenii cu o educatie redusa usor de manipulat si o parte din pensionarii care nu au reusit nici dupa 30 de ani sa inteleaga ce s-a intamplat la Revolutie . Spun o parte pentru ca nu toti batranii sunt incuiati in ‘lumea psd-ului’ . Bineinteles …sa nu-i uitam pe toti inteligentii si abilii politicieni si afaceristi care ‘iubesc Psd-ul’ cot la cot cu asistatii….numai ca acestia o fac pentru interese mult mai mari.Afaceri ,combinatii cu statul in general. Iar prostimea sta si asteapta sa le cada niste resturi printre degete! Asta e ‘lumea psd’ pe care noi tinerii o vedem azi si nu sunt ca o sa mai dureze inca 30 de ani de-acu incolo pana se va schimba ceva in tara asta.

  12. Psd este si va ramane UNICUL partid care se bazeaza pe marea masa de manevra din Romania si-anume: oamenii cu o educatie redusa usor de manipulat si o parte din pensionarii care nu au reusit nici dupa 30 de ani sa inteleaga ce s-a intamplat la Revolutie . Spun o parte pentru ca nu toti batranii sunt incuiati in ‘lumea psd-ului’ . Bineinteles …sa nu-i uitam pe toti inteligentii si abilii politicieni si afaceristi care ‘iubesc Psd-ul’ cot la cot cu asistatii….numai ca acestia o fac pentru interese mult mai mari.Afaceri ,combinatii cu statul in general. Iar prostimea sta si asteapta sa le cada niste resturi printre degete! Asta e ‘lumea psd’ pe care noi tinerii o vedem azi si o sa mai dureze inca 30 de ani de-acu incolo pana se va schimba ceva in tara asta.